Superputeri

 Periodic viata ma duce-n tot felul de situatii. Dureri mari cum nici eu nu stiu cum le-am putut duce. Pumni stransi tare de tot si dinti inclestati. Lacrimi inghesuite si privirea lui care era inghetata de spaima.

Si apoi un soi de liniste. "Don't get me wrong, this ain't no happy song." Dar totusi, fish are swimming in the Venice canals... Iar si iar invatam sa fim umili, invatam sa rabdam si sa nu ne luam la tranta cu soarta. Avem pe cine sa iubim din toti raunchii si azi soarele a rasarit. Nu ne putem numi decat norocosi.

Mateiuca, te simt si te port in inima si-n pantec. Te iubesc si fac tot ce pot sa fii bine. Zicea medicul ca-mi semeni. Asta inseamna ca esti si tu un optimist incurabil si stii ca totul va fi bine. Doamne Doamne a avut grija de noi pana acum si o va face in continuare. 

Dori, am trecut prin atatea si nu sunt cuvinte sa ma ajute sa-ti multumesc pe cat ai merita. Cand ma gandesc cum ai invatat sa iubesti, cum ai invins atatea frici si ti-ai depasit atatea limite, nu imi vine sa cred c-au trecut doar 4 ani. Mi-ai oferit mai mult decat credeam ca voi putea primi vreodata, m-ai repus pe sine ori de cate ori am deraiat si m-ai iubit necondiționat. Stiu ca nu te merit pe deplin, de aceea, scumpul meu, promit sa fiu mereu umila in ceea ce te privește. Am toata iubirea din lume in suflet datorita tie. Tu esti si tu vei rămâne pentru totdeauna.

Superputeri, cred. Zambesc, ii mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a ascultat rugaciunile si ma bucur. 

Puiule de om

 Se aude ceva muzica populara pe fundal de la vecini. Merge si televizorul si parca gandurile mi-au zburat toate de ceva vreme incoace. Ma intreb unde sunt, cum sa le-adun, dac-au zburat departe... 

Am un fel de temere, nu prea mare, dar constanta de ceva vreme. Pana acum eram doar noi, iar de-acum nu vom mai fii. Si cand te gandesti ca vei fi vesnic responsabil de un pui de om nu te miri ca-ti mai ingheata uneori sangele in vene. 

Puiule de om, nu stiu ce sa-ti spun prea multe. Stiu cu siguranta ca esti dorit, asteptat, iubit. Promit sa-ncerc sa-ti dau cea mai buna versiune a mea, sa-ncerc sa te inspir, sa-ti port grija si sa te sustin mereu, indiferent de orice. 

Daydreamer

 Ca de obicei, Passenger imi tine companie. 8 dimineata, cafeaua rece deja si vreme ploioasa. Dureri de burta si oboseala. Who would have known?

Dupa o incercare grea ai impresia ca lucrurile se aseaza, curba nu-si mai urmeaza calea ascendenta, dar uiti ca nu e bine sa aiba drumul ala liniar la urma urmei. Provocari noi, temeri, stari de nesiguranta, fericire si multe intrebari.

Mi-e greu sa descriu ce simt de o luna incoace. Fericire timida, pumni stransi, oboseala, dorinta mare si temeri si mai mari. Te bucuri si ti-e frica in acelasi timp. Incerci sa mananci sanatos. Ai nod in stomac si te-ntrebi de la ce e. Te gandesti la anii in care ai pus presiune pe tine pentru ca, nu-i asa, erai sigura ca toata nefericirea si problemele lumii stau pe umerii tai. Nu degeaba te-a numit mama tuturor ranitilor.

Si-apoi realizezi ranile care inca sunt deschise si de ce ai facut toate astea. Ti-ai dorit ca macar pe altii sa-i doara mai putin. Iar apoi, realizezi ca nici nu le mai tii minte cate s-au vindecat. Cate dureri au trecut si cat de puternica ai fost. Esti.

Ploua. Ti-ai dori sa mergi sa te plimbi cu castile in urechi. Nu stii de ce, dar n-ai mers niciodata.

Seara de seara vine acasa emotionat. Te ia in brate, impatura doua haine iar apoi te pupa. Iti spune ca esti frumusețea lui. Din cuvintele astea intelegi tot ce vrea sa spuna. La fel cum ai facut-o mereu. Ii vezi munca, straduinta, emotia, frica, dorinta. Te intrebi, ca de obicei, daca esti demn de ele.

Ma si tem sa-ti vorbesc. Oare de ce ma tem sa-ti vorbesc?

Daca m-ai auzi ti-as spune sa nu te ingrijorezi. Sunt aici si voi fii mereu. Va fii greu, sa stii. Vor fii provocari, cazaturi si scari de urcat. Partea buna e ca nu vei fi singur niciodata. Sau vei fii, tu cu tine, insa ori de cate ori vei avea nevoie de mine voi fii aici. Iti promit sa-ncerc sa nu te sufoc. Sa te ajut sa crești, sa-ti fiu in spate mereu. Promit sa te iubesc mai mult decat orice. Sa te incurajez, sa iti ofer protectie si aripi sa zbori.

My darling, you are not falling. It always looks like you are flying to me. 

2022

 Celui care m-a tinut de mana in 2022.

Celui care s-a asigurat ca nu ma opresc. Care, tinandu-ma de mana, m-a tras dupa el. Care a avut rabdare si intelegere mereu. Care n-a criticat, n-a obosit (nici macar cand abia se mai tinea pe picioare), nu s-a plans vreodata. In fata caruia imi vedeam gafele, dar care nu m-a facut vreodata sa ma simt prost pentru ele. 

Iti multumesc pentru rabdare si ajutor. Pentru intelegere neconditionata, pentru iubire fara margini, suport si daruire. Iti multumesc pentru ca mi-ai fost iubit si amant. Confident si prieten. Singurul care a contat. 

Pentru noptile lungi si zilele grele. Pentru "ce mai paci?". Pentru "te iubesc pana la eloliene". Pahare de vin si tigari fumate in balcoane. Pentru restul care vor urma. Pentru bucuria de a te avea. De a ma mandri cu tine si de a te urma pana la sfarsitul lumii. 

"Rămân aici, la poarta primelor săruturi

Rămân aici, unde am topit stângaci primul ghețar

Și mă gândesc cum dintrе tot ce-am strâns în brațe

Numai iubirea ta ardеa în roșu nuclear"

Ceilalti, au devenit ceilati. Toti ceilalti. Putini, dar buni. Tu, dragul meu, ai rupt bariere si mi-ai fost stanca atunci cand imi fugea pamantul de sub picioare. Ai ramas aici, cu cea mai calda inima din lume. Cu cele mai bune intentii si cea mai frumoasa iubire din cate mi-a fost dat sa vad sau simt. Pentru toate astea, iti multumesc. 

Singurului care a contat vreodata, bunului meu prieten, iubitului meu drag

Gratitude

 

 "Știi cum e, perfecționismul e greu. Nu poate fi ușor totuși sa iti doresti mereu sa fii mai bun."

         Are spatele drept, picioare frumoase și zambet pe buze. Paseste ferm si vorbește clar, fiind in acelasi timp delicata. Cum poți sa fii delicat dar ferm în același timp? Are unghiile înguste, degete subțiri și fine, precum o mână de fetiță care încă n-a ajuns la pubertate. Cu mainile ei fine ridica greutăți și da cu pumnu-n masă. Evident, fără sa dea efectiv cu pumnul în masa. Nu se plânge niciodată, chiar și atunci când nu mai poate, tot mai poate puțin. Nu îți arată niciodată care-i sunt părțile slabe și nu cunoaste cuvantul "nu pot".

         Lucrează cu oameni de tot felul. De la egoisti la îngâmfați. De la leneși la bârfitori. Lucrează cu oameni care au nevoie de confirmări, persoane care se tem sa se afirme, oameni prea plini de ei sau oameni goi pe dinauntru. Și le vorbește fiecăruia pe propria limba. Pentru ca-i citește dincolo de ceea ce ei afișează, le simte nevoile si-si face timp sa le dojeneasca rănile. Vede potențialul si-i ajuta să și-l atingă. Ascultă (cateodata mai bine decat un psiholog) și te face sa vezi soluțiile. Te învață sa iti intinzi aripile și iti pregateste drumul spre zbor. Sau mai bine spus, iti da șansa sa ti-l pregătești singur. Te învață sa cauți soluții și să rezolvi probleme.

 

         “Divinitatea ţi-a dat arme pentru a rezista la cele mai supărătoare întâmplări. Ea ţi-a dat măreţia sufletului, forţa, răbdarea, perseverenţa. Tu trebuie să te serveşti de ele. Ori, dacă te plângi, mărturiseşte că ai predat armele cu care ea te înzestrase. ." Epictet

 

           Te învață sa fii independent, însă cand îi ceri ajutorul se uita-n ochii tai și te asculta. Cat de rari sunt oamenii care asculta într-adevăr. Te ajuta fără ezitare, iar dacă, totuși, puteai găsi rezolvarea și singur, te îndruma sa o gasesti și fără ajutorul ei.

        Vede oportunitatea în orice situație și muncește din greu. Nu îi sunt străine situațiile dificile pentru că le-a gustat și ea. Cel mai probabil s-a lovit de ele și de multe altele în plus. Mult mai solicitante și cu apăsări grele pe umeri. Ceea ce e atat de intrigant la ea nu reprezinta faptul ca a simtit greul. Ci zambetul larg pe buze, pozitivitatea, entuziasmul specific omului naiv și neîncercat de viață. Și totuși, cum le poate avea? Nu doar ca le are, ci faptul ca pare ca le are necondiționat și le împarte și celorlalți.

De unde își iau super eroii puterea? Cum trec peste încercări fără sa para vreodată obosiți? Se spune ca un conducator inteligent își ia în subordine oameni mai buni decat el. Cum ar putea ea vreodată să-i găsească? Mi se pare aproape imposibil. Dacă te uiți însă la atitudinea ei, răbdarea și vorbele frumoase, n-ai crede ca lucrează cu oameni. Din contra, se vede ca a invatat sa îi iubească. Iubește oamenii, cu tot cu defectele lor, altfel n-as putea vreodată să îmi explic de unde izvorul asta de pozitivism. Pozitivism care nu a fost fals niciodată. Care nu ți-a fost servit pe tavă, doar așa, sub forma unor vorbe goale fără de conținut.

        

"Rezilienta nu înseamnă capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc. Nu mai revii același om. Rezilienta înseamnă sa înveți ceva din acel șoc, sa te adaptezi situației și să devii mai bun."

 

        Cred ca asta îi e țelul. Din orice situație și mereu sa devii mai bun. Sa ieși din zona de confort, sa te cunoști, să-ți fii critic și să te împingi sa devii mai bun.

Deși spuneam ca are capacitatea de a-ti vedea fricile, nesiguranțele sau frustrările din spatele vorbelor sau a atitudinii, n-o să-ți spună vreodată. Te vede complet, de parc-ar avea un radar în loc de ochi cu care te scanează din cap până-n picioare, nu te va face sa te simți mai puțin bun. Știe foarte bine cum sa pună problema, mai ales în cazul lucrurilor mai sensibile, si le da mereu de capat. Știi și tu că-ți știe gandurile de cele mai multe ori, dar simti parca ca n-o sa profite de asta vreodata. Sau va profita, dar pentru a scoate ce-i mai bun din tine, nicidecum pentru a-ti face rău vreodată. Parcă simți ca sunt in siguranta gandurile tale la ea.

      O vad în situații care pe mine mă încremenesc și care mă fac sa devin foarte defensiva. Situații enervante, atitudini nepotrivite, oameni obraznici. Cum o rezolva ea? Vorbește calm dar apăsat. Mangaie unde alții obișnuiesc să lovească. Pare ca nu se teme de nici o situație. Te intriga foarte des…  oare cum s-o fi gandit la asta? Oare cum reușește atat de bine să-și controleze emoțiile?

 

"Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Cele care depind de noi sunt opiniile noastre, mişcările noastre, dorinţele, înclinaţiile şi aversiunile noastre – într-un cuvânt, toate acţiunile noastre.“ Epictet

 

        Are mereu spatele drept, spiritul tanar, cu o inteligenta emotionala cum rar ti-e dat sa vezi. Atunci cand te invarti in cerc obisnuieste sa te prinda de umeri si sa te scuture. Sunt momente cand ti-e greu sa accepti și primul gand ce-ți vine e "ce vrea de la mine?". Apoi mai trece puțin timp și după ce în sfarsit ești asumat, începi sa razi de unul singur. Evident, ii multumesti în gând.

 

"Oamenii valorează cât vor, unii au un preţ foarte mare, alţii foarte mic; fiecare valorează cu atât mai mult cu cât se respectă mai mult; consideră-te liber sau sclav, depinde doar de tine." Epictet

 

      Are un lipici la copii cum rar îți e dat să vezi. Iubește copiii atât de mult încât parcă toți o simt și se apropie precum un magnet să-i mulțumească pentru tot binele făcut. Se lăsa pe genunchi și vorbește cu ei de la egal la egal, lucru care-i vine atât de natural, încât nu pare să fi știut vreodată ce înseamnă sa fii adult.

 

       Față în față îi spui rar "mulțumesc". Iar cand o faci, iti dorești si speri să-ți citească și de data aceasta gândurile si sa inteleaga pentru cat de multe lucruri îi ești recunoscătoare. Pentru tot ajutorul oferit. Iar cel mai valoros ajutor, faptul că, voit sau nu, te-a ajutat fiind un model. Mentor. Exemplu de urmat. Si nu doar ție.

 

"Aceasta este legea binefacerii, între doi: unul trebuie să uite îndată că a dat, celălalt să nu uite niciodată că a primit." Seneca

 

"Nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare." Seneca

   

House upon the sand

 Cred ca, pana una alta, viata asta nu-i despre concedii. Fericirea nu-i despre cocktailul ce-l bei pe plaja si nici despre zambetul larg ce-l ai cand dansezi in miez de noapte.

Fericirea-i despre zambetul ce vi-l oferiti cand nu mai aveti forță sa va imbratisati. Cand amandoi ati face-o, insa o privire-i indeajuns. Fericirea-i despre muzica ce o asculti zi de zi. Despre drumul ce-l bati zi de zi pana la munca, somnoros. Despre modul in care reusesti sa te aduni, fara artificii si ovatii. 

Te aduni iar, iti zambesti in oglinda si iti mai faci o cafea. Acum, nu mai e despre facut poze. Acum traiesti mai potolit, fara prea mult rec. Mai mult play. Incepi sa razi cand realizezi ce avant aveai, de-atatea ori prostesc.

Te intelegi mai mult, te iubesti mai mult, inveti zi de zi sa fii mai bun. 

Iti lasi inima sa danseze, gandul sa zboare necontenit. Nu te mai urci atat de des noaptea la volan, dar si cand o faci nu e ca si cum ti-ar fi lipsit ca-n alte dati. 

Iubesti azi si maine, mananci un patratel de Milka cu Oreo si iti e de ajuns. Ochii lui albastrii care zambesc si mana calda. 

Was it hell or high water

 Gust amar de tigari si razboi. Oboseala si durere de cap. Bucurie scurta si epuizare. De avut nu prea avem nimic. Avem doar un prezent care vine impachetat in hartie roz patata de vinul varsat pe podea. Lacrimi imi stau ingramadite in spatele ochilor si se imbulzesc spre iesire fara sa stie ca usa-i inchisa. Ne clatinam pe picioare si incercam s-ascundem razboiul ce-l ducem pe umeri. Incercam sa rezistam, hai c-am mai dormit putin aznoapte.

Nu imi gasesc linistea interioara. Nu imi gasesc calea si butonul de reset. Poate ca la urma urmei nici nu exista unul.

Asteptam un nenorocit de concediu sa ne poata sterge mintile mancar pentru cateva nopti. Speram sa putem evada, sa nu mai simtim atata greutate pe umeri si tamplele gata, gata sa plesneasca.

Mi-e dor sa stau singura. Sa stau cu orele, sa scriu, sa-l aud pe Passenger si sa fie liniste.

Simt ca am intrat intr-un cerc nesfarsit, plin cu lucruri de facut si fara prea multe solutii la indemana. Cu mult prea multe doleante de indeplinit, temeri, sentimente de vina si neajunsuri.

Stai si te intrebi cum dracu faci sa iesi? Cum le opresti sa te mai oboseasca, cum sa reusesti sa nu mai fi atat de incarcat emotional. Seamana cu-n cutremur. Tii de bibelouri, te sprijini de usa, iti vine sa fugi dar trebuie sa rezisti. Mii de ganduri iti invadeaza mintea si nu gasesti cum sa mergi pe-o singura cale. Cum sa scoti toate emotiile alea afara fara sa ranesti, cum sa ierti si sa zambesti, cum sa mergi sa bei o cafea si sa te bucuri ca uite, e senin si soare.

Does it take courage to learn how to cry?

Mai aprinzi o tigara, incerci sa plangi din toti raunchii, si mergi sa bagi la spalat. Speri ca-n felul asta se vor linistii toate. Speri sa mai stergi inca una de pe lista, si incet incet sa mai scada din ele.

Vrei sa plangi pentru tot. Pentru c-ai vrea sa o ajuti dar n-ai cum. Pentru ca nu mai ai timp de ei deloc. Pentru c-ai vrea sa o iubesti cat de mult mai poti, dar trec zilele si tu nu dai nici macar un telefon. Pentru ca ai vrea sa nu-i mai pui in carca nimic. Pentru ca ai fost prea rea si te-a dorut mai mult decat ar fi trebuit. Plangi pentru ca nu intelegi de ce nu vine desi ti-o doresti mai mult ca orice. Plangi pentru ca simti c-ai esuat. Plangi pentru c-ai vrea sa-l iubesti mai mult si de multe ori n-o faci. Plangi pentru ca nu poti sa il ajuti, pentru ca simti ca vrei sa-l salvezi. Plangi pentru durerea ce-o simte. Pentru lacrimile ce le-a varsat si pentru ca nu l-a invatat niciodata sa se iubeasca. Plangi pentru ca ai fi vrut sa ii suni si n-ai facut-o. Pentru ca ti-e dor de ei toti, pentru ca stii c-ar fi trebuit sa faci mai mult. 

Plangi pentru ca nu stii ce piese-ti lipsesc ca sa nu mai scartai din toate incheieturile si sa nu te mai opresti la margini de drumuri care nu duc nicaieri.

Avem doar un prezent, pe care-l jucam la carti. Uitam cat de important e acum si ne pierdem in labirinturi imaginare. Mai aprinzi o tigara si incerci sa-ti faci mintea sa focalizeze. O ia la goana, se duce in locuri anapoda si te lasa pierdut, cu mainile pe langa corp nestiind incotro s-o iei. 

Imi va ramane mereu in minte seara aceea ploioasa, pe fotoliu. Fericirea la sticla de 2 litrisi maini calde. Mirosul din colna de lemne. Iepurii din cotet si biserica de pe deal. Prosoapele asezate perfect. Bucata de hartie care tine una inchisa la dulap.

Stingi tigara, mergi sa-ti oferi un orgasm si-apoi bagi la spalat. Poate, poate lista va deveni mai scurta. 

In sat

 Flori de cires si cafea slaba. Vesta de lana si soba calda pe care ne-asezam cu totii. Apa rece, rece din fantana care nu era nicicand destul de rece ca n-o lasam sa curga destul. Cucurbete si malai. Si tuica din beci. Sticla de otet de pe masa. "Mărioară, du-le ceva să mânce si adu si oleaca dă vișinată. " Camara plina cu de toate si sertarele mici din bucatarie cu suruburi. Mirosul din camera de la strada si covorul de platic din baie. Gura ei care radea mereu si bancurile lui. 

Cat de mult ne grabim. Cat suntem de ocupati. Cat de dor imi e... 

Stii cum e? Toate trec. Si dupa toata agitatia ramane acelasi gust... Cate nu mai facem cum le faceam candva. Cate amintiri vor ramane neatinse si se vor sterge in timp. Cata afectiune si dragoste am avut candva. Cat am fost de fericiti si nici macar n-o stiam. 

Traiesc din nou cu aceeasi frica. Frica care ma face sa inlemnesc, sa-mi pierd glasul, iar siroaie de lacrimi se-nghesuie sa iasa. 

Cat de usor uitam.. 

Ei au fost tot ce-a fost mai pur si sfant in viata mea. I-am avut pe toti 6, eu, mai mult ca altii, sa-mi bucure viata ani la rand. Acum, mai e doar ea. Pana cand? 

Singurul motiv pentru care mai cred ca uneori viata-i nedreapta e ea. Pentru ca oameni ca ea nu mai sunt. Definitia iubirii si-a credintei, a muncii asidue si a cinstei. Exemplul perfect al daruirii. Umila, imprastiind bucurie si rasete. Liantul familiei si-al lui Dumnezeu. Ajutor si suport. Putere si maturitate. Ea este totul. 

Buna mea buna, nu-i cuvant sa te descrie. Cum as putea crede vreodata ca Dumnezeu nu exista, cand mi te-a dat? Cand ne-am bucurat atatia de tine si cand ne-ai legat cum numai El putea s-o faca. 

Copii si nepotii mei te vor cunoaste. Le voi spune de tine cum le spun si-acum ce inger am in viata mea. Vei trai pe veci prin atingerile tale. Cu mainile tale mici si crapate, uitandu-te in sus la mine, ca la o stea spunandu-mi "iubita bunichii". Vei trai pe veci pentru ca m-ai invatat sa daruiesc. Sa iubesc si sa cred. M-ai invatat cand sa tin capul plecat si cand sa-mi tin spatele drept. Sa iert, sa fiu mai buna, sa iubesc mai mult.

Suflete pereche

 Am realizat un lucru foarte important. Am realizat cat de mult ne mintim singuri crezand in Fat Frumos. 

Ne place o poveste siropoasa pentru ca tindem la ea. Pentru ca toti ne-am dori pe cineva sa ne salveze. Adevarul este ca "predestinati" nu exista. Stii ce exista in schimb?

Potrivire. Munca. Dorinta de a nu-l obosi. Dorinta de a-i oferi lumea la picioare. Cantarirea lucrurilor in asa fel incat niciodata niste rahaturi sa nu devina importante.

Depinde de noi sa facem o relatie sa functioneze. Sa ii spunem stop cand nu ne mai recunoastem in oglinda. Sa tratam mereu cu respect. Sa nu credem ca ni se cuvine totul.

Traiesc o poveste de dragoste cum doar mi-am imaginat, dar care nu mi-a fost dat sa vad vreodata. Ma simt inteleasa, sprijinita, iubita, rasfatata, cea mai norocoasa. Simtindu-ma asa pentru prima data, mi-am pus intrebarea: "daca ma voi culca pe o ureche? Daca imi va pasa mai putin? Daca voi fii mai putin atenta?". Am realizat ca imi e imposibil. Am invatat sa pretuiesc lucrurile mici, un pahar de vin pe ploaie, o poveste despre fotbal sau ierarhie, o criza de ras intr-o dupsmasa sau cartofi prajiti la 2 noaptea.

Suflete pereche nu exista... Mai putin la noi. 

 Cine se gandea?

Cui i-ar fi trecut prin cap ca lucrurile iau cu totul alta turnura? 

Mereu am invatat din situatiile astea, m-am resetat si mi-am plecat capul. Chiar spuneam, nu demult, ca nu am curajul sa ma iau cu viata la tranta. Nu-ndraznesc sa-i spun "show me what you can".

Pentru ca stiam ca posibilitatile sunt multe, iar eu am raiul.

Tot Passenger, acelasi asternuturi si dorinte, bucuria si speranta, la fel.

Si atunci? Cand tu ai tot sa-ndraznesti sa pariezi?

Iti inchizi ochii, spui "multumesc" si te tii bine. Il strangi de mana si-i mai multumesti odata cerului ca e.

Hang on. 

Imi povesteste Passenger despre all the little lights care s-au stins si despre altele care-au prins viata cand iubesti. Mi se pare miraculos cat de tare ne deplasam. Ce viteze am prins si oare cum ne vom putea opri vreodata. Cand vom putea sa ne bucuram pe-ndelete de lucrurile care ne dau viata si cate zori vom prinde zambind, avand timp sa ne bem cafeaua. Cand ne vedem casa pe lumina, ziua? 

Eu pe-a mea nu o mai recunosc. Ma surprinde cateodata cat e de frumoasa umpluta de lumina zilei, ce frumos se plimba soarele prin perdele si-n asternuturi. 

I'll make a promise and I'll keep it for the sake of it

 Creierul meu a invatat atat de bine sa uite, cateodata ma mir si raman stupefiata cate amintiti, momente, ani intregi din viata mea au disparut fara urma. A fost programat sa se protejeze atat de bine incat uneori am impresia ca sterge din memorie si lucuri care nu fac nici un rau, pentru ca doar asta stie. Sa uite. Mai citesc postari mai vechi si ma intreb oare ce simteam cand am scris. Ce tumult imi aduceau versurile pe care scriam, cata speranta aveam in ochi si cum m-am simtit cand am pus capul pe perna. Buna intrebare. 

Am participat la treaba aia care m-a facut sa-mi pun intrebarea "De ce ma tem, in adevaratul sens al cuvantului? Sa fie oare frica mai mare decat pericolul efectiv?" Categoric da. Mi-am luat inima in dinti si am inceput. Si-am vazut ca nu mi-e rau deloc. Din contra. Gandul ca voi ajunge acolo ma face sa-mi doresc si mai mult sa continui. 

Niciodata nu am avut o frica atat de mare de moarte ca acum. Niciodata nu am apreciat prezentul cum o fac acum. Pentru ca prezenta lui are un fel de-a ma face sa imi aplec capul, sa fiu recunoscatoare, sa cunosc fericirea in cea mai pura forma a ei. Atunci cand, cu ochii in lacrimi, printre sughituri si suspine ii spun "Donin, sa nu mori. Sa nu ma lasi singura, Donin. Sa ai grija de mine si sa ajungem sa fim batrani. Pentru ca eu vreau sa mai traiesc cu tine, Donin Tulcan. Pentru ca eu cu tine am invatat iubirea."

Tu ai fost omul care m-a schimbat cel mai mult. Tu, cu fricile si limitarile tale. Tu, care m-ai resetat, mi-ai schimbat viziunile, m-ai transformat. Atunci cand stateam in genunchi in mijlocul patului si urlam si plangeam, atunci am invatat ca nu primim mereu ceea ce cerem, ci primim sub alte forme. Atunci m-ai facut sa realizez ca lucrurile au mereu mai multe modalitati de-a fi rezolvate, ca albul nu e mereu alb si ca fericirea nu exista decat atunci cand exista si nefericire. 

Ai facut mereu tot posibilul sa nu ma superi. Te-ai straduit din rasputeri sa ma faci fericita si mi-ai dat sprijin desi te clatinai. Ai invatat tremurand sa ma iubesti si-ai invatat sa imi suporti toanele de om speriat. Ti-a fost frica mereu ca nu esti indeajuns de bun pentru mine, insa stii ceva? Eu n-am fost mereu indeajuns de buna pentru tine. Ma simt ca si cum suntem noi doi, si restul lumii. Cum ar putea sa stie ei vreodata cine esti? Cum ar putea sa inteleaga ei vreodata cata afectiune sta inghesuita in varful degetelor tale si cata bucurie ai in ochi atunci cand ma privesti? 

Ai fost incremenit de frica si ai ezitat doar ca sa nu-mi faci rau. Te-ai temut ca nu vei putea sa-ti infrangi demonii si n-ai stiut daca-mi esti de ajuns. Ai reusit sa excaladezi ziduri care te speriau si-ai reusit zi de zi sa devii mai bun. Te-ai pus langa mine si cu mana tremuranda ai invatat sa iubesti. Ai invatat sa depasesti obstacol peste obstacol si desi ai fost inspaimantat, m-ai tinut de mana si mi-ai oferit protectie si sprijin zi de zi. 

Dragul meu drag, pot spune ca abia astazi am ajuns sa-nteleg cata iubire ne uneste, cat respect ne sta la capatai, cata preuire avem unul pentru celalalt. Atunci cand am avut perioada aceea nasoala nu stiam cu adevarat. Banuiam ca lucrurile merg intr-o directie, si o vedeam buna, dar nu aveam experienta pe care o am acum. Pana atunci traisem perioade frumoase, dimineti cu soare, "iminima mea", vin baut afara, noaptea, pe ploaie. Atunci stiam ce-i frumos. Eram indragostiti, ne iubeam precum o pereche de adolescenti timizi care simte pentru prima data ce-nseamna iubirea, nu stiam exact cum va fi, dar parea ca ne dorim amandoi sa aflam.  

Atunci a fost primul examen. Atunci a inceput sa fie greu. Atunci am depus un efort enorm pentru ceva ce nu aveam siguranta ca va fi. Amandoi. Nu stiam, cum stim acum, ce inseamna sa trecem mana de mana prin furtuni. Anul trecut ne-a dat posibilitatea sa luptam si sa-nvatam sa construim, caramida cu caramida. 

Sunt multe momente cand stiu foarte bine ce simti, momente ca uneori ti-e greu, alteori esti la mijloc, cateodata ti-e greu sa te aduni. Situatii cand iti dau batai de cap, te obosesc sau te sufoc. Stiu ca o fac. Pentru ca, iubitul meu, exact imperfectiunile astea ne unesc si mai mult. Cand eu ma prostesc si umblu ca o ratusca, iar tu razi, desi n-ai chef de nimic. Cand eu mi-as dori sa faci ceva si mi-as dori sa-l faci acum! pentru ca eu acum l-as face. Cand abia astepti sa faci un dus si sa te pui in pat, dar, surpriza! Mai apare cineva care sa te inghesuie. 

Vreau sa-ti multumesc pentru faptul ca mi-ai aratat cine esti cu adevarat asa cum nu ai mai aratat nimanui. Mi-ai aratat defectele si slabiciunile pe care le ai si ai devenit confidentul meu. M-ai aparat si mi-ai tinut partea desi uneori nu o meritam. Iti multumesc pentru rabdarea si bunatatea cu care ma inconjori. Iti multumesc pentru calmul si linistea pe care mi-o oferi. Iti multumesc ca m-ai ales si ma alegi in continuare, zi de zi. Promit sa-ti fiu alaturi si atunci cand ti-e bine, si atunci cand ti-e greu. Imi doresc fim peste ani la fel, mana de mana. 

Patchwork

 6 dimineata, cafea slaba si Passenger. Ca sa citez din clasici, n-am talent de cronicar. Anul asta a fost unul dat dracului. Ma gandesc unde dracu au incaput atatea intamplari. Si bune, si rele si din acelea in care ramai tâmp cu mainile pe langa corp. Am inceput anul furtunos, cu ceva ce se putea termina dramatic, dar a inceput atat de frumos. Apoi ne-am pus pauza cand am realizat ca s-ar putea sa nu fim doar noi. Si chiar dac-am ramas doar noi, ne-am tinut unul pe celalalt de mana. Oboseala, da. Disperare, clar. Lacrimi de bucurie.. Oh si inca cate. 

Am pierdut-o si n-as fi vrut. Inca imi pare rau. Ca suntem tot mai putini. Ca ma laudam candva ca-s 6, si-a ramas doar una. Pe care, dac-o voi pierde, cred ca o parte din mine ramane rupta pentru totdeauna.

Zicea A. ca rezilienta inseamna a te imbunatati si a nu reveni la starea initiala. Mi-a ramas in cap ideea asta. Dup-atatea, nici nu cred c-ai avea cum.. Anul asta m-a invatat sa ma potolesc. Sa ma inclin, sa spun multumesc si apreciez cu adevarat ce am.

Cand ma gandesc ce avioane visam candva, si cum, cu totul si cu totul altceva mi-a adus fericirea. Cand am muncit si am fost ostenita atunci am realizat ca poate iesi ceva frumos. Cand am dormit prima data aici, am avut impresia ca sunt intr-un palat. Si cine stie cum, zi dupa zi a devenit acasa.

Imi inchei ziua cu mers leganat de gasca, ma trezesc incalzita, pupata.

Ei sunt bine si pentru asta sunt tot mai recunoscatoare. Pentru ca simt ca ne-am apropiat, ii simt la o privire departare. Le-a fost greu pentru c-au fost multe. Anul asta am crezut c-o voi pierde. Ce bine ca e.

Suzanne, is it everything you wanted? Suzanne, is it everything how you'd dreamed it would be?

Nicidecum. Naiva, vedeam tot felul de detalii. Ce conteaza intr-adevar e ca inca ma bucur zi de zi ca-l am. Inca plang de fericire uitandu-ma la el. Am simtit destule. Si bune si rele. Iar la finalul zilei sunt tot eu in asternuturile reci. Care ma regasesc tot in aceleasi moduri. Tot acolo unde m-am lasat. Doar ca altfel zi de zi. Mai matura, mai linistita, dar avand acelasi avant si optimism. Acelasi foc ce arde. Aceeasi eu cand nimic altceva nu mai e.

You always said it would turn out alright. 

Reached for the stars and you touched the sky. With your red wine teeth and your smoker's cough. Suzzane, Suzzane times takes everything that he wants.

Suzanne, you still shine bright to me. 

La finalul zilei, dupa ce te bucuri de tine, de singuratate, de pace, tot la ei te intorci. Inveti zid de zi regulule jocului si nu te opresti. Ca n-ai cum si totusi, dac-ai putea-o face, nu ti-ar aduce nimic bun.

Am invatat sa nu provoc, sa nu fiu "show me what you've got" cu viata asta. Ca te ia si da cu tine de toti peretii fix cand nu te astepti.

Anul asta mi-a adus cea mai multa fericire. Fericirea aia cu sughituri si obraji uzi, cand, dupa o cazatura mare, plangi ca nu te doare cat ar fi putut sa te doara.

Si apoi, realizezi cat de bine esti. Ai o casa deasupra capului, ai tot ce-ti trebuie, si in plus si inca ceva din ce ti-ai dorit.

Am invatat si prietenie. Am invatat sa am curajul sa fiu copil, sa fiu naiva, sa ajut cat de mult pot. Sa ajut pana nu mai pot. 

Iar la sfarsit, sa zambesc si sa stiu ca da, sunt o norocoasa. 

 Cand ma gandesc cum ne-am legat. Cum iti stiu fiecare semn de pe spate. Atingerea firelor de par si modul in care te infiori cand iti ating gatul. Mana frumoasa care ma strange si nasurile noastre ce se mangaie. 

"O sa-ti scriu o poveste in dorinte. Si dorintele vor fi ale mele si vor alerga pe buzele tale. Si povestea ta va incepe asa: vreau sa te lasi sa ma saruti. Nu intelegi? Asta este tot ce vrei tu. Vreau sa-ti simt uitarea pierduta pe umarul meu stang si mana ta pe mana mea. Vreau sa te lasi sa imparti cu mine vocile din mintea ta. Sa facem asta, sa stam ca si pictati pe plaja aceea mica, tu pe umarul meu si eu cu sarutari pe chipul tau. Si sa stam asa, sa inchinam ganduri obraznice lumii asteia reci si sa iti vorbesc despre cum am furat eu inima ta dintre valuri."

Sindromul Stockholm

Costum turnat, nu. Nici tenisi. Nici macar omul lui Puric. Sau hanorac cu gluga. 

Nu Sartre si nu fara burta. Nu concert si nu principiul incertitudinii. Palahniuk. Roccoco, teatru. Nu. 

Nu Jeger si nu baschet. 

Am sarit in gol. N-ar fi prima data. Am sarit cu un avant, cu o dorinta si nevoie care poate muta muntii din loc. Pentru prima data pare mult mai profitabil. Pare logic cumva. Pare mai safe. Daca intr-adevar e, nu cred ca voi sti vreodata. Am ales in aceleasi directii, evident si banal, de altfel. Am ales sa cobor si sa caut. Sa ofer inainte de-a primi. 

Ma tot gandeam ca mi se pare mare lucru ca a reusit sa ma faca sa ma simt mica si tematoare, cand in alte dati deschideam usa cu piciorul. Cand ii puneam mana in cap si ma intindeam pe pervaz. Cand deschideam sertarul sau cand plecam pur si simplu. 

Acum ezit si am temeri. 

Cred ca-i singurul capitol care mi-e ciuda ca-i asa cum ii si tare-as fi vrut sa fie altfe. Mi-as fi dorit sa ma aplec dupa nenorocita aia de cutie cum o faceam candva. 

Intr-adevar, ma lasa sa vorbesc cand simt ca trebuie. Ma vede asa cum sunt si ma lasa sa fiu. Se teme si invata zi de zi, la fel ca mine. 

Noi doi si-un cort. 

Soare

Vreau sa ne urcam in masina si sa plecam. Cu cafeaua la pachet, cu muzica buna pe fundal si zambetele fixate. Si nerabdarea de-a nu putea dormi, desi orice oboseala atunci nu mai conteaza. Cu prima vedere a marii, cand iti zambesc ochii si sufletul. Cand incepi sa simti gust de aer sarat.

- Ai luat tigarile?
- Vezi sa nu uiti cortul!

Soarele, marea, si pielea ta sarata. Altceva nu-mi doresc. Apusuri impreuna, dansand in camera. Cafea pe nisip si eu in bratele tale in mare. Mana la spate si coapse lipite de capota masinii.

Tu.

Amintiri

93 million miles from home.

N-am ascultat melodia asta de cativa ani si am uitat ce senzatii imi putea oferi. O ascultam intr-o vreme de zbucium, de dor, de bucurie si necunoscut. Int-o perioada cand puteam sa jur ca detin multe raspunsuri, cand cunosteam o alta lume, cand imi placea sa descopar si sa imi iau destinul in propriile maini. N-aveam idee, pe de alta parte de ce avea sa urmeze. De intorsurile pe care le pot lua vietile noastre "fix cand nu te-astepti".

Acum, sunt din nou acasa. Acum am alte incercari pe to do list. Alte procovari si un pic mai multa liniste. Acum traiesc altceva. Dupa ani de cautari si "certitudini" am devenit mai potolita si am invatat sa pretuiesc tot ce traiesc. Am si-acum incercari, unele destul de grele, dar sunt atat de linistita...

Pe de-o parte mi-e un pic dor. Mi-e dor sa plec, sa nu stau locului, sa ma fortez, sa plang.

Iar apoi ma uit pe geam si vad o ploaie necontenita de aprilie si furiile ei. Ma bucur de un pahar de bere si de o prosteala. De o partida de amor duminica la amiaza si de-un film vechi.

Mi-a prins bine.

Don't ever take it for granted

Stii cum e? Cand te-am cautat nici macar n-avem idee ce as putea gasi. Am sperat din roti raunchii si, day by day, mi te-ai descoperit. Asa cum nici nu realizam cata nevoie am de tine.
Cat de multe s-au comprimat intr-un an de zile.. nopti de vara cu vin rosu si ploaie torentiala, balcon cu strangeri de mana, lacrimi varsate pe marginea patului, bucurie si uimire, dezamagire dar avand in continuare mana ta intr-a mea. Unde au incaput toate, nici nu-mi dau seama.
Nu ti-ai permite sa ma ranesti pentru nimic in lume.  Ma tii cat de strans poti si stai cu sufletul la gura sperand sa-mi fie bine. Sa ne fie bine.
In ziua aia, Dumnezeu m-a ascultat mai mult decat credeam si mi-a oferit mai mult decat meritam.
Doare, si desi ti-ai fi dorit sa fie altfel, le iei pe toate asa cum vin. Pentru ca ai mereu spatele asigurat. Nu te lasa pentru nimic in lume.
Tie nu stiu ce sa-ti spun.. ai provocat atata bucurie incat nu pot descrie. N-ai mai vrut sa stai. Va veni si ziua cand vei veni pentru totdeauna.
Pana atunci, a fost atat de bine sa te stiu, sa te simt.

Este cel mai bun om din lume. Se rupe in doua sa iti faca pe plac. Sa te alinte, sa te rasfete, sa te protejeze. Sa iti ofere tot ce poate, incercand a fi tare pentru orice obstacol urmeaza. Sa te faca sa razi. Cu gura la urechi. Sa-ti cante si sa te ia la dans in bucatarie la 2 noaptea.

Sa parieze pe un viitor cu tine. Te sustine mereu. Si te urmeaza.

Mi-am gasit cel mai bun prieten. Mi-am gasit cel mai potrivit partener. Pe viata.

Speram atat de mult sa apari.. te-am cautat o vreme. Cat timp am dat de oameni prea fricosi de iubire, prea mici sau mari pentru sufletul din ei. Prea curajosi sau prea tematori. Si-am aflat cat de mult inseamna o iubire ca si-a noastra.

Fara filtru

Palmele ude care se tin de tablia patului. Apropo-uri discrete la 2 noaptea si mainile pe coapse. Spatele lipit de geamul balconului si cearsafuri ude.

E a dracului de interesant. Cum nu realizezi cat de mult cantaresc din cand in cand. Atunci cand o conversatie zgomotoasa si fara rost e intrerupta de o mana in par sau cum un oral atunci cand esti pe punct de plecare iti revizoreaza pana si firele de par din cap.

Atunci cand aceleasi ganduri se intalnesc in priviri. Cand stii cat de departe te va duce si-l lasi. Cand iti stie gandurile si te surprinde. Cand il lasi sa te surprinda. Cand stie in care sertar sa caute, desi e prima data cand intra in casa.

Dragostea esti tu. Sa nu pleci.

Pastreaza-mi calmul

N-ai cum de-acum de-napoi sa-ti mai pese.

Nu, nu mai e cum stiai. Viitorul nu mai e ce promitea a fi. Si.. s-a intamplat cum sperai. Ai primit ce visai sau mai bine. Si-a intors in sfarsit viata fata spre tine.

Sa fie oare azi acel candva de demult? Sa fiu eu oare cel de care n-ar fi trebuit s-ascult?

Rivers

Ma simt prinsa ca-ntr-o valtoare. Un rau rapid, plin de cascade si vartejuri. Cu degetele infipte in colac, ma sperii, ma tin strans - ma stropeste in fata si-mi rade in nas. Iar apoi rad eu.
Pentru ca uit ca am mereu colacul acela in jurul meu. Simt ca oriunde m-as duce, ma pot tine de el.

Am realizat acum cat de mult am putut suferi de-a lungul timpului. Cat a putut fi de grea durerea, cate suferinte-am adunat, cate nopti cu pumni stransi si dureri in piept. Le-am ingropat atat de bine, incat pentru o vreme am si uitat de ele. Am uitat cat a putut sa doara, pana cand a durut iar. Atat de tare incat eram aproape sigura ca se va rupe ceva in mine. Poate ca s-a si rupt la un moment dat. Pentru ca n-am mai fost nicicand aceeasi. N-am mai simtit-o o vreme buna, iar cand a aparut, a aparut cu surorile ei de demult. Cu intrebari nescrise, cu raspunsuri spuse dupa usi inchise, cu raspunsuri de care n-am mai avut nevoie.

Si-atunci realizezi ca nu ai raspunsurile. Realizezi ca, desi ai trecut prin atatea, n-ai putea stii cum e mai bine. N-ai putea sa dai cai corecte de urmat, sfaturi cu sanse mari de reusita, povesti cu talc la sfarsit. Ca, la urma urmei, toate au contribuit cu cate ceva. Desi de multe ori ti-ai fi dorit sa o iei pe scurtatura.

De vreo 9 luni incoace am intrat intr-o alta lume. Am intrat intr-o lume in care am redefinit cam tot ce ma inconjura si ma definea. Am facut sacrificii mari si am schimbat multe. Iar apoi, seara, cand imi pun capul pe perna, nu regret nimic.
Pentru ca de aproape un an incoace am facut cunostinta cu linistea. Cu nopti in care sunt rasfatata fara sa o cer, cu dimineti in care sunt pupata, iubita. E pentru prima data cand n-am second thoughts. Cand stiu ca e el. Cand nu-mi ajunge toata iubirea din lume ca sa i-o ofer. Cand n-am avut nici macar o cearta, discutie, neintelegere. Cand i-a fost teama sa ma raneasca, si-a zis.. "Stiu ca voi regreta, dar nu pot sa te ranesc."

Simt si acum ca-mi doresc lucruri din viitor, dar e pentru prima data cand prezentul ma multumeste. Cand azi imi ajunge. Cand tot ceea ce el imi ofera e deajuns. Imi ajunge toata bucuria din lume pe care-o simt. Imi e de ajuns linistea mai presus decat toate averile din lume.

Cand il doare, pe mine ma doare mai tare. As intoarce lume asta pe dos sa-l stiu fericit si i-as aduce luna sa-l stiu sanatos.

Doua inimi.

Seara de seara

Cat de mult am putut sa ma tem. Cand sufletul mi-e inconjurat de atata caldura, cat am putut sa ma tem sa nu-o pierd. La fel cum ai pierde un lucru vital. Cum ai pierde ce te mai poate tine in viata.

Cumva, simt ca l-am regasit. Cumva, acum am niste certitudini. Certitudini, alea de care ziceam ca nu exista. Eu simt ca ele-s acolo. In fiecare seara in care ma strange ca pe cea mai mare comoara a lui. Atunci cand ne prostim si radem. Cand doar ne uitam unul la celalalt si zambim. Cand stim.

Nu regret nimic. Nu ma tem de nimic. Sunt iubita.
Ilinca, Matei. Doar bine.

Am plans din toti raunchii. Am simtit cum imi tremura toate incheieturile si disperarea mi-a fost atat de mare incat nu mai gaseam nici o cale de scapare.
Nu cred ca regret nimic. Nu regret pentru ca asta sunt. Sunt o luptatoare, iar a ceda la prima ocazie nu ma reprezinta. Acum am realizat in schimb ceva. Am realizat ca merit pe cineva care ar putea sa suporte orice, mai putin sa ma piarda. Care sa se cutremure la gandul asta si sa-si aminteaza zilnic ca sunt eforturi ce trebuiesc facute pentru a ramane pe acelasi drum. Ca aproape zilnic trebuie sa mai inchizi un ochi, sa te impingi singur mai departe, ca asa e iubirea. Ca fara nici un efort, nu rezisti. Nu-ti cade nimic din cer. Nici o hotarare, nici un cadou. Ca trebuie sa-ti incretesti mintea ca sa iasa ceva.

Vom vedea.