Si nu mai conteaza...
Incepusem sa ma plang de cat de nasoala e viata mea, de cat de mare ghinion au unii si cat de nenorociti sunt altii.
Si-apoi mi-am dat una peste cap. Si la propriu si la figurat.
Am o viata frumoasa. Frumoasa pentru ca indiferent cat e de mare groapa cu noroi in care ma aflu, pana la urma reusesc sa nu mai vad partea proasta.
Stau in noroi pana la subrat si incep sa rad. Si dau din maini si cant. Si-asa ies mereu din groapa aia nenorocita. Razand, iubind, flirtand, simtindu-ma bine in pielea mea.
Si desi acum m-a lovit mai rau ca niciodata, am asteptat. M-am asigurat ca nu ii umplu de noroi si pe cei de langa mine, ca nu cumva sa imi fie si mai rau vazandu-i si pe ei murdari, si am reusit sa ies cu capul sus.
Pentru ca e una din verile mele, cu adolescenti dansand in ploaie, cu paine cu ou facuta la 3 noaptea, cu iesiri "pa" fantana si rasete.
M-a lovit. Destul de tare incat o periada sa adorm cand deja e zi afara, pe aceeasi parte a patului, rugandu-ma la zei sa inceteze gluma asta proasta.
Si-apoi ma gandesc ca daca n-ar fi fost situatia asta, poate n-as fi invatat atatea, poate n-as fi ajuns sa constientizez atatea.
"Regret. Regret ca am fot destul de imatura sa imi ia atat ca sa-mi dau seama ca fac pe cineva sa sufere. Regret ca a trecut atat de mult timp, si n-am avut pana acum puterea sa ma opresc. In schimb, ma gandesc ca poate se va indragosti o femeie cu capul pe umeri de zambetul si de rasul lui. Una care sa-l si merite. Sper ca pe viitor sa-ti fie mai bine decat ti-a fost cu mine copile. Chiar sper."
In momente de genul asta nu mai e nimic de spus. Bere-checked. Carnaciori-checked. Oameni nebuni-checked.
Pa Iuresh, frate!
