"Eu l-am înţeles pentru că sunt la fel ca el, avem amândoi acelaşi gol în piept. […] N-am încercat niciodată să-l schimb şi nici el n-a încercat să mă schimbe pe mine, ne-am acceptat unul pe celălalt aşa cum eram: mutilaţi, storşi de viaţă, laşi, fără curajul de a ieşi din nou la lumina zilei. De altfel, am acceptat târgul lui pentru că nici eu nu aveam mai multe de oferit. I-am spus să-şi dea jos mănuşile, că mie nu are unde să-mi mai lase urme, şi de atunci trece pe la mine când şi când, fără teama că va sosi momentul în care va fi nevoit să nu se mai întoarcă. Mi-a povestit într-una din nopţile când a venit pe neaşteptate că îşi pierduse sufletul cu mult timp în urmă. Îl lăsase undeva, nu ştia nici el exact unde, răsfirat în carnea unei femei.[…] I-am povestit şi eu […] cum am uitat de mine în drumul întortocheat dintre ceea ce mi-am dorit să fie şi ceea ce n-a fost niciodată. M-a luat în braţe atunci şi m-a sărutat pe frunte; eu mi-am sprijinit capul pe umărul lui şi am închis ochii.{…}
...
Stim amandoi ca sunt momente cand cuvintele n-acopera tot ce-ar fi de spus. Sau n-acopera nimic. Si-atunci ii dam play.
...
Am un fel de impuls. Sa plec. Sa ma pierd.
In ultimele zile timpul o goneste. Cum n-a mai facut-o de mult. Ma trezesc in cate-o seara inghetata de frig cu dorinta de-a ma urca in masina. Dar stau acolo, cu castile in urechi si ma intreb de ce n-o fac..
Intr-o zi voi pleca.
