Noaptea...

Uite ca a trecut si asta. Si vin altele, poate la fel de frumoase, la fel de pline de iubire. Poate ca nu va fi doar bine, dar vom merge mai departe... Pentru ca, sa nu uitam, suntem niste luptatori.
Ce sa va mai spun? M-am simtit la 30 de cm de sol. Si imi urlam in minte ca nu merit atata fericire. Da, a fost fericirea suprema. A fost zgomot mare, dar parc-a fost si liniste. La un moment dat nu mai auzeam nimic. Simteam zeci de imbratisari, caldura sufleteasca, iubire si liniste. Si lacrimi de fericire.

Mamica, imi place sa te redescopar zi de zi. Imi place sa am impresia ca te cunosc, si totusi, sa redescopar tot alte lucruri, care ma fac sa tin si mai mult la tine. Imi place sa stiu ca-ti pasa mamica. Si-mi place ca tii la mine asa cum is.

Stiu ca vin vremuri cacacioase. O, da! Dar sa nu uitam ce am invatat. Am invatat sa tintesc cat mai sus. Si sa nu regret ca imi doresc mai mult. Nu vreau sa stiu viitorul. Vreau sa fiu in asa fel, sa iasa bine. E ciudat. E in ceata totul. Cred ca vreau ceva, dar de fapt nu-mi doresc deloc asta. Vreau liniste. Si Info Pro toata ziua.

Si vreau sa ma mai tii odata in brate mamicuta. E atat de bine acolo...

E asa, o senzatie... Simti ochii putin inlacrimati, si nu stii de ce... Iti vine. Iti vine sa te eliberezi. Iti vine sa spui cuiva... Hei, iti multumesc ca existi. Iti vine sa fi din nou copil.
Cred ca nimeni n-ar putea descrie ce simt acum. Decat tu. Si nu, nu stiu daca-i vis... Nu stiu daca-i corect, mai bine, mai vis... Stiu doar ca mi-e dor de o pereche de brate care sa stie sa simta...

Mi-e dor. Va fi bine candva mamica. Stiu asta.