Play.
"Don't ask if I'm happy, you know that I`m not
But at best, I can say I'm not sad."
Don't know why I can't fucking relax. I'm always on the run, never ever thinking about stopping. I am so damn scared to stop. I have the impression that my life would just stop working in that situation.
So I grab every situation and opportunity. I hold on and try to make the best of it. I hold on way to tight. I know I ruin everything. But why, Maria? Why?
I just need it. I need it like hell.
My arms and legs shake and my sight is blurred.
I admit I am disappointed. Just wanna light it up and smoke while listening to my love, Lana.
"I remember you well in the Chelsea Hotel
That's all, I don't even think of you that often"
Cuvintele nu-mi ies cum as vrea. Asa ca-l las pe Blue sa vorbeasca in locul meu.
"Imi priveam calcaiul drept si ma intrebam daca nu cumva pe acolo se scurge sufletul meu si viata. Oameni calcai cinicul meu 285, oameni calcai, oamenii aia care iti pun aripi la picioare si zbori pana uiti sa mai mergi. Oameni care te duc acolo unde nici nu visai ca ai putea vreodata visa. Oameni care atunci cand te lasa fara aripi te fac atat de constienta de calcai incat nici nu mai stii cum sa calci, de teama sa nu distrugi ceea ce nici macar nu mai e. Tu ai numi chestia asta regrete, dar de la un anumit numar de pahare in sus, nu mai exista regrete, doar fard, uitare si continua constatare ca de una singura uiti totul dar iti amintesti de fiecare data tot."
"Ruperile nu sunt niciodata chirurgicale, mereu atarna sau flutura cate ceva si tragi de firele alea, unul cate unul curios pe de o parte sa vezi cat si daca doare, melancolic pe alta parte ducand dorul bucatilor care si-au luat prezenta si au plecat cu tot cu ea. Ce e frumos, ce e previzibil dar totusi dureros si incurajator, e ca exista oameni care te prind de un fir, niciodata de tine, doar de fire si destramarile alea. Gasesc ceva familiar, fie o bucata de tesatura, fie un fir de o anumita culoare. Te privesc de parca nu au vazut niciodata, te privesc de parca invata abia acum sa vada dar au vazut dintotdeauna cu mult mai mult decat toate miliardele de oameni adunate la un loc. Zambesc sau tac imobil, se cauta prin buzunare sau experienta, scot un ac, poate o andrea sau chiar doua si se apuca de cusut sau tricotat. Inmoaie pe limba un fir din tine, inmoaie pe limba un fir din ei, le trec pe ambele prin ac si cos. Mai nimeresc in carne, mai nimeresc la fix si ceva se leaga. Petec langa petec, membru langa membru. Asa te trezesti cu chestii noi si straine. Vrei sa plangi si in loc de asta mergi. Vrei sa injuri si iti iese o fluturare de mana si un buna. Sari catre cer si in loc de salt iti iese un zambet si un deget trecut peste buze. Cauti sticla sa-ti mai torni un pahar si sticla e un telefon. Vrei sa versi niste furie retinuta si veche dar iti rontai fire de par si vorbesti cateva ore la telefon cautand din ochi cea mai apropiata priza. Cusaturile au viata, asa inmuiate pe limba celuilalt si te zbati in capul tau, rupand carnea de pe regrete. Te zbati la gandul ca ai vrea sa simti pe limba ta, gustul limbii care stie la modul in care o face, sa potriveasca firele alea astfel incat sa intre in urechea acului. Poate anul asta betiile in care fugi ca sa nu mai auzi cacaturile alea de colinde care dor si aparenta sau reala fericire a altora, poate anul asta nu mai sunt o necesitate viabila. Poate anul asta nu mai trebuie sa minti ca esti la munte cu cine stie ce nume inventate doar ca sa pari o persoana normala ale carei cearcane arata oboseala nu intrebari pierdute in nopti si nopti pierdute in intrebari. Poate anul asta, decembrie e luna in care atunci cand tragi de membrele tale proaspat cusute si atat de buclucase in noile lor functii surpriza, urmeaza ceva dupa ele. Poate o mana, poate un deget, poate o barbie nerasa de cateva zile sau un sarut arzator de fierbinte mirosind a nicotina si cine stie ce cretinitate de energizant care dauneaza sanatatii si somnului. Poate anul asta pui dop sticlei si cineva..cineva..Poate. Si poate e o mare adanca sub pielea noastra. O gramada de monstri si de schelete pe acolo, o gramada de vise ale caror cranii te privesc cu orbitele goale dar inca asteptand sa..macar ceva daca nu tot. Cum e 285? Cum sa fie. E..poate. Si nu am mai dormit atat de bine de aproape 2 ani. Mi-am desfacut picioarele sufletului pentru tine 285, si a trecut atat de mult timp de cand nu am mai zambit atat de deschis, incat aproape ma tem ca o virgina. Daca o sa doara? Spaima cea mai mare 285, e ca o sa-ti spun poate pe nume. Si in loc sa dorm cu telefonul langa cap, poate.. Stii cum e. Orice zbor incepe de jos, si orice cadere incepe de sus. Uneori nu mai poti deosebi caderea de zbor."
