Era evident. Era logic. Poate ca eram prea oarba sa-mi dau seama.
S-a ajuns din nou aici. Zambesc. Am familia in jurul meu, am prietenii aproape, te am pe tine.
Si poate se poate si mai bine. Dar binele asta de acum imi e atat de confortabil incat nu pot renunta la el. Vor veni altele. Altii. Alta apa murdara va trece pe Cris. Conteaza sa nu uit unde sunt. Sa nu uit ca inca sunt un copil. Sa nu uit ca sunt persoane care inca au nevoie de mine. Sa nu uit ca in fond, sunt o visatoare cu zambetul pe fata. Ce e mai departe de asta, conteaza mai putin.
Mie bine. Mi-e bine pentru ca desi sunt atatea cauze care m-ar putea face sa cad la pamant, pot sa zambesc. Si vin alte zile. Mai luminoase, mai ploioase.
Vine vara. Vine iar vara si desi imi simt degetele inghetate incep sa simt iar fiorii aceia. Nu ma intrebati care. Stiu eu prea bine.
