Cate se mai schimba dom`le!
Doamne.. nebunia asta nesfarsita cu balul a inceput sa ma oboseasca groaznic. Ajung tarziu acasa si tot ce imi doresc sa strang in brate e preasfintitul meu pat. Imi programez existenta, ma dau peste cap intamplari ce nu-s deloc in plan, iar tu ai grija sa ma tii la acelasi nivel. Nu mai am repere. Nu mai am tipare deloc.
Nu mai stiu unde incepe sentimentul si unde se termina obijnuinta. Nu stiu cat de gol poate fi sufletelul meu cand cad, si nu stiu cat de repede se poate umple la loc.
Ideea e ca viata mea e o extrema. Viata mea e orice in afara de normal. Astept iarna si ma intreb daca sa merg sau nu la premiera New Moon- Twilight Saga. Astept sa ma suni si sa imi spui ca esti hotarat sa stau doua zile cu tine, fara sa conteze unde.
Trec zile, trec nopti, lacrimi si zambete.
Trec si lasa in urma tot o alta eu, din ce in ce mai schimbata si mai extrema.
Ideea e ca mi-e dor. Mi-e dor de nu stiu ce. Ma doare spatele si am nevoie de o imbratisare. Ascult o voce superba si fredonez si eu in gand.
Cred ca mi-am descoperit melodia vietii mele. Cred ca sufletul meu se chinuie sa devina din ce in ce mai puternic, si sa stea in picioare. Cred ca ceea ce se intampla e menit sa se intample. Pentru ca la o adica, au trecut toate.
Am avut niste experiente socante si unele impresionante. Am avut parte si de maini reci si de dorinta de a le incalzi un copil. Imi vine sa plang.
Si nu stiu de ce. Mi-e dor. Mi-e.. nevoie de tine. Imi esti necesar.
Desi de ceva vreme strang din dinti si pumni si inchid ochii, tind sa sper ca va fi si altfel. Pf.. imi curg lacrimi si ma simt slabita emotional. Probabil ca nu stiu unde sunt, probabil incerc sa trag de tine sa ne gasim un culcus in lumea asta mare. Probabil mi-e atat de teama sa nu imi dai drumul la mana incat as fi in stare sa ma si leg de tine, doar, doar sa nu te pierd. Si imi fac rau singura, si-ti fac rau si tie.
Stii.. viata mea e un intreg carusel. Acum cobor si imi coboara si moralul. Dupa care reusesti, de doua ori mai rapid decat as fi reusit singura sa ma ridici, sa ma spergi de praf si sa imi saruti fruntea.
Ce pot sa zic..
Imi simt existenta foarte evident. Imi simt orice lacrima, orice zambet ce apare pe fata mea. Poate m-am indepartat de ceea ce conta cu adevarat, poate nu-i deloc cum cred. Poate exagerez, poate nu-s decat un om ce inca mai spera la schimbarea lumii. Poate cred prea tare ca mori atunci cand uiti sa fi copil, astfel incat incerc sa-i aduc pe toti in copilaria lor pierduta.
Poate nu stiu cine sunt, iar singurul lucru ce imi reda fiinta exact asa cum e, esti tu.
Poate totul e cum spun ceilalti, si eu chiar voi da cu capul rau de tot.Poate nu ma vei intelege niciodata. Poate nici eu nu ma voi intelege. Poate viata mea e doar un.. poate.
Poate.. te iubesc. Nu, SIGUR o fac.
Doamne.. nebunia asta nesfarsita cu balul a inceput sa ma oboseasca groaznic. Ajung tarziu acasa si tot ce imi doresc sa strang in brate e preasfintitul meu pat. Imi programez existenta, ma dau peste cap intamplari ce nu-s deloc in plan, iar tu ai grija sa ma tii la acelasi nivel. Nu mai am repere. Nu mai am tipare deloc.
Nu mai stiu unde incepe sentimentul si unde se termina obijnuinta. Nu stiu cat de gol poate fi sufletelul meu cand cad, si nu stiu cat de repede se poate umple la loc.
Ideea e ca viata mea e o extrema. Viata mea e orice in afara de normal. Astept iarna si ma intreb daca sa merg sau nu la premiera New Moon- Twilight Saga. Astept sa ma suni si sa imi spui ca esti hotarat sa stau doua zile cu tine, fara sa conteze unde.
Trec zile, trec nopti, lacrimi si zambete.
Trec si lasa in urma tot o alta eu, din ce in ce mai schimbata si mai extrema.
Ideea e ca mi-e dor. Mi-e dor de nu stiu ce. Ma doare spatele si am nevoie de o imbratisare. Ascult o voce superba si fredonez si eu in gand.
Cred ca mi-am descoperit melodia vietii mele. Cred ca sufletul meu se chinuie sa devina din ce in ce mai puternic, si sa stea in picioare. Cred ca ceea ce se intampla e menit sa se intample. Pentru ca la o adica, au trecut toate.
Am avut niste experiente socante si unele impresionante. Am avut parte si de maini reci si de dorinta de a le incalzi un copil. Imi vine sa plang.
Si nu stiu de ce. Mi-e dor. Mi-e.. nevoie de tine. Imi esti necesar.
Desi de ceva vreme strang din dinti si pumni si inchid ochii, tind sa sper ca va fi si altfel. Pf.. imi curg lacrimi si ma simt slabita emotional. Probabil ca nu stiu unde sunt, probabil incerc sa trag de tine sa ne gasim un culcus in lumea asta mare. Probabil mi-e atat de teama sa nu imi dai drumul la mana incat as fi in stare sa ma si leg de tine, doar, doar sa nu te pierd. Si imi fac rau singura, si-ti fac rau si tie.
Stii.. viata mea e un intreg carusel. Acum cobor si imi coboara si moralul. Dupa care reusesti, de doua ori mai rapid decat as fi reusit singura sa ma ridici, sa ma spergi de praf si sa imi saruti fruntea.
Ce pot sa zic..
Imi simt existenta foarte evident. Imi simt orice lacrima, orice zambet ce apare pe fata mea. Poate m-am indepartat de ceea ce conta cu adevarat, poate nu-i deloc cum cred. Poate exagerez, poate nu-s decat un om ce inca mai spera la schimbarea lumii. Poate cred prea tare ca mori atunci cand uiti sa fi copil, astfel incat incerc sa-i aduc pe toti in copilaria lor pierduta.
Poate nu stiu cine sunt, iar singurul lucru ce imi reda fiinta exact asa cum e, esti tu.
Poate totul e cum spun ceilalti, si eu chiar voi da cu capul rau de tot.Poate nu ma vei intelege niciodata. Poate nici eu nu ma voi intelege. Poate viata mea e doar un.. poate.
Poate.. te iubesc. Nu, SIGUR o fac.
