Candva.. in timp si spatiu

Mi-as fi dorit sa nu fi facut parte din toate.. Mi-ar fi placut sa merg din nou unde am fost, unde m-am simtit cel mai in siguranta. Mi-e dor de-o casuta mica de pamant, mi-e dor de momentul cand mi-ai spus.. " Sunt mandru de tine.. ". Mi-e dor de mine, cea in slapi sau tenisi. Mi-e dor de vremea cand ma trezeam cu lacrimi in ochi si speram sa fie doar un vis. Mi-e dor sa mai fiu iar copil.
Macar am ramas cu curajul sa le spun pe toate-n fata.. Am curajul sa-ti spun ca m-ai dezamagit. Sau ca meritam mai mult. Am fost mereu in dreapta cuiva, desi multi au plecat, iar eu am ramas undeva agatata in timp si spatiu, singura sau nu. Am gresit, n-am stiut sa-ti raman alaturi, am mers mai departe. Si poate-mi doream alta viata, poate-mi doream sa fiu un alt eu. Mi-as fi dorit de ziua mea un simplu la multi ani.. nu critici si reprosuri. Poate-mi doream sa fiu mai puternica si poate-mi doream sa stiu sa fiu si rea.
Cert e ca atunci cand vei pleca din viata mea, voi stii sa-mi tin capu sus si sa fiu mandra de cine-am fost.. ti-am fost mereu alaturi.

Ma uit la ea.. zambeste si lacrimi mi-apar..
Sunt fata in fata cu viata si trebuie fiu tare.
Stateam singura si-uneori imi doream sa dispar.
Aveam nevoie de-o vorba buna si vroiam sa-mi cer iertare...
Vroiam sa m-i cer iertare chiar daca nu v-am gresit.
Vroiam doar sa stiu ca m-asculta si-are rabdare..

Am vazut mai multe decat trebuia sa vad, am simtit mai multe decat credeam ca pot vreodata sa simt, si-am merg mai departe, desi nu credeam ca voi putea vreodata.

"Mi-e dor de sarutul tau.. mi-e dor sa-mi zambesti si sa ma strangi tare la piept. Mi-e dor de-un copil ce mi-a schimbat viata.. "

O sa ne-amintim la o tigara de toate cate-au fost. O sa radem ca niste prosti de cate-am tras.. Am iubit, am urat, am plans, am ras, am cantat impreuna. Am alergat pe strazi si ne-am strans in brate. Au trecut toate, vin altele si noi inca ne tinem capul sus.
Am doar un suflet visator si-un pahar murdar in care m-ascund. Ma intreb mereu daca sunt ceea ce-mi doresc. Ma-ntrebam daca sunt multumita de viata mea.
To timpul credeam ca nu-s buna de nimic. [Voi mi-ati impus-o.] Parca doar ieri eram un copil c-un caiet in brate pe niste scari goale. Parca doar ieri visam s-ajung cineva. Parca doar ieri ma-ntrebam cum va fi azi.. Nu stiu, maine.. cine stie?
Uram gandul ca esti bun doar dac-ai faima. Uram sa fiu acel cineva in costum. Visam sa-mi duc viata in tenisi si sa cant. Azi m-am lecuit de ei. De oameni goi si falsi.
Si da, la un moment dat eram undeva jos. Cerseam iubire si speram iubire. Cu puteri, sau ajutata de altii m-am ridicat.
Si-am ajuns aici. Acum, sunt exact ceea ce eram ieri. Diferenta e ca acum vad lumea cu alti ochi.

"Vreau sa ma iei de mana si sa plecam in lume. Vreau ca macar tu sa ma faci demna de mine, daca eu nu pot. Vreau ca macar tu sa-mi spui ca sunt cineva. Vreau ca tu sa-mi saruti iar fruntea incretita de griji si suparari. Vreau sa-mi dai puterea sa fiu eu. Mi-e dor.. "
P.S.: Iti multumesc pentru.. noi.

Day dreamin`

Ma regasesc dupa o zi nebuna stand cu castile in urechi si cu sufletul cat lumea. M-am trezit nerabdatoare si cu o multumire in suflet. Fiecare zi mi se descopera ca tot mai frumoasa, si tot mai plina de neprevazut. Imi aduc aminte de mine, cea de anul trecut si realizez ca in adancul meu e un copil ce nu s-a schimbat deloc.. E un copil care inca cauta iubire, un copil care viseaza, un copil care plange si iubeste. Totusi, o alta parte din mine imi spune ca sunt alta.
Ascult Taxi-Cineva inaintea ta.. si ma intreb pana cand o sa mai ascult melodia asta?.. Cand va fi ziua in care voi spune.. Stop!.. si te voi lua in brate pentru totdeauna?
Am intrat in magazin, imi cautam aiurea prin geanta, nu puteam sta locului. Si atunci te-am zarit. Zambeai subtil si te uitai in jos.
Mi-a crescut sufletul atat de mult incat mi-era frica sa nu-mi auzi bataile inimii care imi arunca sangele prin vene mai repede ca oricand.
Stiu doar ca am simtit soarele pe ploeape, si ma uitam pierduta la buzele tale. Buze perfecte. Si m-ai facut sa ma simt ca si un copil rasfatat. M-ai facut sa te vreau langa mine. Imi cautam totusi vreo urma de indoiala in suflet, dar atunci ti-am simtit respiratia pe gat si m-am trezit ca dintr-un vis urat. Si-ador zambetul tau de copil. Si gropitele. Si felul in care incerci sa pari mare. Si incruntat. Si-ador felul in care vorbesti. Si felul in care ma tii in brate.
Ascult Spin si Outlandish. Si n-am in memorie decat secunda cand ti-am zarit privirea si atunci cand buzele tale le-au atins pe ale mele ca intr-un zgomot mut.
Treceam pe langa fiecare banca si inima-mi spunea sa ma opresc. Si-am vazut in ochii tai si verde, si albastu, si negru. Si ceva-mi spunea ca simt cativa fluturi zburandu-mi prin stomac. Cnad ai plecat, si te vedeam indepartandu-te am ezitat. Vroiam sa te strig si sa merg sa te mai sarut odata. Totusi, n-am facut-o. De ce?.. Nu stiu..
Stiu ca am ajuns acasa, si ma intrebam daca era un vis sau realitate. Si am adormit iar, cu zambetul pe buze. Te-am visat spunandu-mi ca vrei sa fugim in lume. Si ca m-ai luat de mana, si-ai spus.. multumesc ca mi-ai aparut in viata. Si stiu ca m-am trezit uda leoarca, dorindu-mi sa fie realitate. Acumt ma vad de undeva de sus, cu un zambet imens pe buze, si cu gandul zburandu-mi departe..
Vreti sa stiti ceva?
Daaa.. sunt fericita!

Eu. Tu. Zambet.

Cred ca e printre putinele dati cand ma simt la locul meu. In adevaratul sens al cuvantului. Adorm cu telefonul sub plapuma, cu mine ghemuita si tremurand de emotie, si cu un zambet ce se intinde de la urechea stanga pana la cea dreapta. Si ma trezesc la fel, zambind, cu o graba nebuna de a le face pe toate si de a-ti vorbi din nou.
Si cred ca e pentru prima data cand pot sa zic ca toate s-au intamplat atat de.. rapid, si totusi ma simt in al noualea cer.
Si vreau sa-ti multumesc ca m-ai invatat sa traiesc. Sa uit de planuri si liste. Pur si simplu sa traiesc. Si atat.

Pot sa spun doar ca mi-as dori sa fi aici, si sa te strang in brate. Si sa-ti multumesc.
Iti multumesc pentru faptu ca astazi eram cocotata pe scara, spalang geamuri, si gandindu-ma la tine era sa cad. Si pentru faptul ca te ascult cu atata placere, incat nu m-as plictisi nici daca mi-ai povesti istoria lumii de la inceputuri si pana acum.
Cred ca ma faci sa ma simt fericita. Dar nu prea am de unde sa stiu.. E greu sa recunosti ceva ce simti atat de rar.. Ma simt ca si un copil care are prea multe baloane colorate in mana, iar acadelele din cealalta mana sunt prea lipicioase.. Dar cred ca e tot ce imi doream vreodata..
Ma faci sa zambesc mereu..
Totusi.. ce e un zambet?
- o privire jucausa?
- un sarut ce mi l-as dori?
- o inghetata de pepene?
- un salut agitat?
- un sarut pe frunte?
- doua mere verzi?
- sau unul din care muscam amandoi?
- noi cand ascultam vama veche?
- sau dorinta?
- emotie?
- sau iubire?

Un zambet e tot ce pot sa-ti ofer acum.. Un zambet.. sunt eu..
Datorita tie.

"Vreau sa ma pierd in ochii tai. Si sa-ti simt respirata pe piele. Si vreau sa-ti sustin privirea, dupa care vreau sa ma saruti. "

Si... e genul de baiat care da flori. Care asculta. Care apreciaza... Care pretuieste o fata. Care vede mai departe de un corp dragut. E el insusi un baiat dragut.... E tot ce mi-as putea dori vreodata.. Se pare ca este un fel de "telepatie"intre noi..De fiecare data cand imi doresc,nici macar nu apuc sa ii spun tot numele in gand...si il si vad!
As vrea sa-mi pastrez starea asta pentru totdeauna. Sa fiu inconjurata de oameni care ma vor acolo, in preajma lor, care ma iau in brate si imi amintesc ce insemn pentru fiecare. Sa aduc zambete pe fetele oamenilor, si sa ma simt iubita.
Imi multumesc ca m-ai facut sa reinvii. Si ca ma inveti sa iubesc.

Cu lacrimi in ochi sau nu.

Am realizat ca in toata povestea asta am trait un ciclu la nesfarsit.
Am fost un copil tampit, am gresit si apoi m-am ridicat. Am repetat asta de prea multe ori si ma intreb cand o sa inceteze.
Ma uit acum la mine, de undeva dintr-o oglinga parca, si imi apare o lacrima in coltul ochiului. Rasfoiesc la nesfarsit cuvinte de-anul trecut, si mai vechi. Si imi trezesc un sentiment ciudat. Un sentiment, ca si cum m-as intoarce in timp, in alta lume, amar si ce lasa in urma un suflet agatat de amintiri si vorbe.
Si cand realizez ce toate ma lovesc asa, de fiecare data mai puternic, iar eu nu stiu de unde sa ma mai adun, tind sa cred ca poate nu-s menite sa ma raneasca asa cum o fac. Poate ca faptul ca se repeta, si primesc loviturile alea exact pe cicatricile ramase de datile trecute doare atat.
A fost candva o iarna alba, cu sufletul meu prins undeva in timp, o iarna cu cel ce avea sa ma schimbe mai mult ca nimeni altcineva.
A fost o primavara superba, eu stand in cabana aia de munte, cu toti ei in jurul meu, cu mine tot mai schimbata pe zi ce trecea.
A fost o vara maro, cu lupta si cu zambete, o vara in care am vazut ce nu credeam ca o sa vad, o vara care mi-a adus atatea incat nu stiam cum sa le primesc.
Toamna si tristetea ei morbida m-au facut iar sa cad, sa ma ridic.. si tot asa.
Iarna a fost.. frigul ala ce nu s-a saturat sa ma cuprinda. Si-atat.
Si-a inceput din nou, o primavara vesela si mov, o primavara incredibila, un capitol fericit.
Si unde-s eu pana la urma? Cred ca-s in cei care mi-au zambit fara nici un regret, in cei care mi-au dat un picior in fund ca sa ma pot ridica si merge mai departe, cred ca-s in cei care mi-au vorbit cand eu nu mai aveam nimic de zis si ma jucam c-o ceasca de cafea. Eu is in putinii care cantau cu mine cand goneam cu a cincea noaptea sau in zori de zi, cred ca sunt in cei care m-au vazut suparata, si n-au zis nimic, doar m-au strans in brate. Cred ca sunt in cei care m-au tinut in brate pe-o plaja goala si mi-au dat lacrimile la o parte, sau in cei cu care ma intindeam in mijlocul drumului pe-o strada goala si ma uitam la stele. Cred ca ei m-au ridicat mereu, si au avut grija sa raman in picioare.
Si cred ca tot aceia vor stii ca e ceva in neregula cand ma vor vedea pe mine, cea de acuma, in randurile ce le-am scris.
Si n-o sa zambesc fals. Nici n-o sa chicotesc ca sa par ceea ce nu-s. Si nici n-o sa ma opresc aici. O sa merg mai departe, cu capul drept si cu privirea in fata. Pentru ca am invatat ca asta am de facut. Am invatat ca trebuie iar si iar sa demonstrez ca pot sa merg mai departe. Cu lacrimi in ochi sau nu.

Holding my life in my hands I guess...Just me..holding me in my hand..

Din nou, dupa ceva vreme..

Zau ca ma trezesc asa c-o stare confuza, c-o durere minunata de cap si cu niste ochi obositi. Si azi mi-au trecut prin suflet atatea stari incat ma intreb cum pana mea pot sa trec atat de repede de la una la alta.. fara sa-mi mai iau nici un punct de reper. Si ma intrebam azi daca merita iar sa fac
greseala. Daca merit eu sa ma multumesc in postura de victima, asta asa.. pentru respectul de sine, zic. Trec prin locuri noi, cunosc oameni extraordinari, si incerc sa iau cate putin din fiecare.. Incerc sa rup cate-o particica din fiecare si s-o iau cu mine. Si undeva in tot drumul asta realizez
ca nu pot sa le pun pe toate la un loc si sa formez un intreg. Oricat mi-as pune mintea la contributie ma trezesc singura.. fara sa ma pot simtii in siguranta, pentru ca, in fond, mi-am facut-o cu mana mea atunci cand mi-a fost drag. Si nu stiu unde am inceput, in toata povestea asta, sa ma schimb atat.. dar atat de mult. Probabil ca toate astea nu-s menite sa ma raneasca, sau cel putin sa ma atinga asa cum o fac, but I can`t help it.
Si ma minunez ce ai putut schimba in mine atat de mult incat sa-mi pese atat...
Ma intreb daca in toata povestea asta, fara sa mai conteze finalul, merita sa ma cobor iar acolo jos si sa cersesc iubire. Si zic fara sa conteze finalul pentru ca in fond.. e prea frumos sa se termine cum visam noi.
Nu stiu de ce de o vreme incoace am cam uitat de mine. Am uitat sa-mi petrec timp doar cu mine.. am lasat la o parte ce conta atat. Si mi-e teama sa nu ma pierd in multime. In avalansa asta de nebunii ce-mi apar in cale..
Te-as lua de mana prostuto si m-as urca intr-un tren. As merge sa vad lumea.. sa ma unesc cu natura si sa uit de viata pe care trebuie sa mi-o traiesc. Mi-as lua o cabana la munte, mi-as intinde o patura afara pe iarba, un pix si jurnalul in mana si as vorbi cu natura. As asterne pe niste pagini monologul naturii.. mult prea greu de deslusit si de inteles de catre noi oamenii.

Ultima noapte de dragoste..

Ai avut o pereche de ochi mult prea obositi. Ai incercat, cu greu sa-ti gasesti un refugiu. Poate ca-n noaptea aceea ai incercat doar sa uiti de tot. Poate ca toate te-au peste cap mult prea tare, incat n-ai stiut cum sa reactionezi atunci cand ti-a fost bine. Te-ai uitat la ei si ai zis.. "Uite ce face bautura din om.. ". Stateai pe sezlongul ala rece si-o priveai cu niste ochi mari, reci, goi si obositi. Daca privirea putea ucide, marea era facuta scrum.
Si stii ce-i cel mai dureros? Faptul ca, eu cel putin, eram constienti ca nu avea sa mai fie nimic.
Si ies pe-o strada goala. Imi scot telefonul din buzunar, un display difuz, il bag inapoi. Imi aprind o tigara si ma opresc din gandit. Doar visez. Si ma trezesc cu niste amintiri in gand.. Cu amintirea sarutului tau pe obraz.. cu usoarele urme de parfum ce le-am simtit pe gat.. cu marea ce avea grija de noi. Desi nu puteam spune ca-s fericita, ma simteam in siguranta acolo. Desi putea sa fie altfel, ai fost un om minunat.