Cu lacrimi in ochi sau nu.

Am realizat ca in toata povestea asta am trait un ciclu la nesfarsit.
Am fost un copil tampit, am gresit si apoi m-am ridicat. Am repetat asta de prea multe ori si ma intreb cand o sa inceteze.
Ma uit acum la mine, de undeva dintr-o oglinga parca, si imi apare o lacrima in coltul ochiului. Rasfoiesc la nesfarsit cuvinte de-anul trecut, si mai vechi. Si imi trezesc un sentiment ciudat. Un sentiment, ca si cum m-as intoarce in timp, in alta lume, amar si ce lasa in urma un suflet agatat de amintiri si vorbe.
Si cand realizez ce toate ma lovesc asa, de fiecare data mai puternic, iar eu nu stiu de unde sa ma mai adun, tind sa cred ca poate nu-s menite sa ma raneasca asa cum o fac. Poate ca faptul ca se repeta, si primesc loviturile alea exact pe cicatricile ramase de datile trecute doare atat.
A fost candva o iarna alba, cu sufletul meu prins undeva in timp, o iarna cu cel ce avea sa ma schimbe mai mult ca nimeni altcineva.
A fost o primavara superba, eu stand in cabana aia de munte, cu toti ei in jurul meu, cu mine tot mai schimbata pe zi ce trecea.
A fost o vara maro, cu lupta si cu zambete, o vara in care am vazut ce nu credeam ca o sa vad, o vara care mi-a adus atatea incat nu stiam cum sa le primesc.
Toamna si tristetea ei morbida m-au facut iar sa cad, sa ma ridic.. si tot asa.
Iarna a fost.. frigul ala ce nu s-a saturat sa ma cuprinda. Si-atat.
Si-a inceput din nou, o primavara vesela si mov, o primavara incredibila, un capitol fericit.
Si unde-s eu pana la urma? Cred ca-s in cei care mi-au zambit fara nici un regret, in cei care mi-au dat un picior in fund ca sa ma pot ridica si merge mai departe, cred ca-s in cei care mi-au vorbit cand eu nu mai aveam nimic de zis si ma jucam c-o ceasca de cafea. Eu is in putinii care cantau cu mine cand goneam cu a cincea noaptea sau in zori de zi, cred ca sunt in cei care m-au vazut suparata, si n-au zis nimic, doar m-au strans in brate. Cred ca sunt in cei care m-au tinut in brate pe-o plaja goala si mi-au dat lacrimile la o parte, sau in cei cu care ma intindeam in mijlocul drumului pe-o strada goala si ma uitam la stele. Cred ca ei m-au ridicat mereu, si au avut grija sa raman in picioare.
Si cred ca tot aceia vor stii ca e ceva in neregula cand ma vor vedea pe mine, cea de acuma, in randurile ce le-am scris.
Si n-o sa zambesc fals. Nici n-o sa chicotesc ca sa par ceea ce nu-s. Si nici n-o sa ma opresc aici. O sa merg mai departe, cu capul drept si cu privirea in fata. Pentru ca am invatat ca asta am de facut. Am invatat ca trebuie iar si iar sa demonstrez ca pot sa merg mai departe. Cu lacrimi in ochi sau nu.

Holding my life in my hands I guess...Just me..holding me in my hand..