New year`s resolutions

A venit asa, fara sa ma astept, si fara sa realizez, macar pentru o clipa trecerea timpului. E din nou sfarsitul unui an. E inceputul unului nou. Au trecut multe peste mine anul acesta. A inceput totul ca o ploaie usoara de primavara, si a continuat cu cateva raze de soare. Apoi a venit o furtuna, care atunci mi se parea dezastruoasa. Acum insa o vad benefica. Pot sa spun ca fiecare jumatate de an a fost diferita, dar frumoasa in felul ei. Pe la mijlocul anului a urmat o perioada plina. Frumoasa.
Pot spune ca am avut mai multe castiguri decat pierderi. Categoric. Am invatat sa bag la cap, sa merg mai departe, sa fiu fericita.
Si am descoperit ca exista fericirea. Chiar daca unii nu cred in ea, eu tind sa cred ca am parte de ea. Pentru ca devin mai matura, mai inteleapta, pentru ca in fiecare zi simt cum cresc.
Pe anul viitor, hmm... Imi doresc sa ajung intr-un loc in care sa ma simt implinita. Atat. Pentru ca restul vin de la sine... Iubire, putere si zambete, astea le adunam de la ingerii din jurul nostru, nu-i asa?

Craciun fericit!

Nu simt nimic. E al naibii de liniste. Ascult Bruno Mars - Grenade si caut motive sa nu fac nimic. As sta in pat si-as dormi. E foarte dureros Craciunul asta.

Vreau o noapte in care sa ma tina cineva in brate. Nu vreau sex si nici aventuri. Vreau tandrete si caldura. Iar tu stii bine asta. Doar atat...

"But darling I’ll still catch a grenade for ya
Throw my hand on a blade for ya (yeah, yeah, yeah)
I’d jump in front of a train for ya (yeah, yeah , yeah)
You know I'd do anything for ya (yeah, yeah, yeah) Oh, oh
I would go through all this pain, Take a bullet straight through my brain,
Yes, I would die for ya baby..." 

Ce mai astepti?

Future

Timpul s-a grabit din nou si realizez ca in curand incepe ultima jumatatea de an in care sunt aici. Tot timpul spuneam ca voi plecat cat mai departe pot. Acum insa mi-a fost pusa situatia in fata si nu stiam cum sa reactionez. Nu as putea sa spun ca nu mi-e putin teama. Dar nu stiu de ce anume mi-e teama. Probabil de momentul cand va trebui sa las totul in urma si sa imi incep viata. Da, chiar am realizat ca e posibil. Si al naibii de rapid.
Probabil ca ma voi trezi intr-o dimineata, buimaca, imi voi spala ochii, si voi realiza ca nu mai sunt aici. Voi realiza ca sunt intr-un loc pe care vreau sa-l pot numi acasa. Si voi zambi. Pentru ca imi va fi greu, pentru ca voi reusi.
Am realizat ca de la o vreme timpul o ia la goana. O ia la goana rau de tot, iar eu imi scutur putin capul, ma uit in jur si respir adanc.
Toate avalansele prin care am trecut m-au facut mai puternica. Si m-au facut intr-un fel sa ma uit in oglinda. Si sa ma vad. Eu, exact aceea care sunt, fara sa cred ca as putea vreo clipa sa ma cobor unde m-am coborat candva.
Am un suflet foarte mare de oferit, dar nu oricui. Si mai am foarte multa iubire. Insa am bagat la cap un lucru. Gandesc asa cum gandesc la 18 ani, iubesc, rad, cant, si pot oferi foarte multe. Insa nu le voi oferi cuiva care nu vede toate astea. Pentru ca am fost acolo jos. Si tarandu-ma, in genunchi sau picioare, nu conteaza, am ajuns aici. Iar daca exista persoana aceea care sa vada toate astea, si sa vrea sa imi ofere ceea ce imi lipseste, va fi cel mai fericit om din lume.
In alta ordine de idei, nu-mi voi mai calca demnitatea in picioare. Pentru ca merit. Iar asta n-am spus-o eu.
Iar atunci cand sufletul meu va primi iubire, el va fi un norocos. Iar daca acel el vede pe cine are langa el si nu nu stie sa isi urmeze sufletul, nu-i nici o problema. Odata si odata tot apare acel el care ma va aprecia. Insa pana atunci...

Craciun. Batranul Mos.

Nici nu stiu cum sa incep...

Batrane, 

Sper ca n-o sa te superi ca-ti spun asa. La o adica, asta te face special. In anii trecuti nu ti-am scris nici o scrisoare. Dar ti-ai facut datoria, mai mult sau mai putin. In urma cu doi ani mi-ai dat un Craciun frumos. Cu persoane dragi, cu zambete si fulgi mari. Anul trecut insa mi-ai oferit cu totul altceva. Mi-ai dat caldura. Mi-ai dat ceai cald, plimbari prin zapada, si mi-ai dat o mare etapa a vietii, din care am invatat multe. Dupa cum a spus si el, cadoul meu de Craciun, a fost frumos. Acum insa nu mai am ce aveam atunci. Acum nu mai am pe nimeni langa mine, dar am mai multa bagare de seama. Am umpic mai multa minte, si-o experienta in spate.
Cand eram mica, imi spunea ca ii voi da dreptate. Se uita in ochii mei si spunea ca tu existi. Si radeam, si spuneam ca nu are dreptate. Acum insa... lucrurile s-au schimbat. Acum cred in tine Batrane. Cred in sentimentul asta de bine ce mi-l oferi. Cred in bucuria fulgilor de nea. Cred in dorinta de a nu mai fi singur, acum, cand vinul parca-i mai dulce si norii plang cu iubire. Dar nu-i la fel Mosule. Nu-i la fel de bine atunci cand nu ai cu cine sa te bucuri.
Ar trebui sa iti spun ce vreau. Hm... As vrea, cat as vrea... Dar nu depinde de mine. Pot sa lupt, pot sa tai lumea in doua, ca nu voi avea parte de iubire mai multa, nu voi avea parte de mai multa tandrete si de mai putina singuratate.
Am realizat ca aici nu trebuie sa mai fac nimic. Nu pot sa schimb nimic, nici dac-as face ceva, orice.
As vrea sa te intreb pe tine, poate stii Mosule. Cum? Cum sa faci sa primesti afectiune, cum sa faci sa fi mai putin singur? Cum sa faci astfel incat atunci cand te pui in pat seara, si realizezi ca esti singur, sa nu-ti mai dea siroaie de lacrimi pe ochi si sa intrii in panica? Cum sa fac Mosule, sa ofer atata iubire, exact atata de cat am eu nevoie, multa, multa, cuiva care are nevoie de ea? Cum sa fac sa primesc si eu la fel Mosule?
Cum sa faci sa schimbi ceva, orice, numai sa nu mai fie la fel. Sa nu mai vii acasa obosit, sa nu te pui sa doarmi, doar ca sa nu stai treaz, cum sa faci sa zambesti?
Nu vreau nici un cadou Mosule. Nu vreau nimic. Vreau doar putina tarie, putina tarie ca sa nu mai doara atat de mult. Vreau Batrane, macar pentru cateva momente, sa ma simt la locul meu. Vreau sa ma curpinda doua brate, sa beau vin fiert, sa nu mai conteze ca-i frig...
Si mai vreau ceva Mosule. Vreau sa-ti multumesc. Pentru ca e un inger in urma mea, care vegheaza fiecare pas ce-l fac. Si pentru ca nu a fost un clipa cand m-am indoit de el...
Am avut un an atat de plin Mosule... Un an cand am invatat sa lupt, sa plec fara sa ma uit in urma. Un an in care am simtit senzatii, regrete, bucurii si multe avalanse. Acum insa, am obosit. Acum doar stau, fara sa mai fac ceva, fara sa mai lupt.
Ma uit pe fereastra si vad alb. Vad ca a inceput iar sa ninga, iar aici e cald. Iau lucrurile asa cum vin, si incerc sa ma bucur de ele. Ce va mai fi, nu se stie...
Un suflet plin de iubire iti doresc si tie Batrane. Ca vin vremuri grele, si nu se stie ce va mai fi...

                                                           Mia

Iar voua, un Craciun in care sa nu fiti singuri, si muta speranta in inimi. Pana la urma, speranta nimeni nu ne-o poate lua.

Datoare esti sa taci.

Si ma incapatanez. Atat de tare incat ma afund tot mai rau. Ma incapatanez sa lupt desi stiu ca daca nu m-as misca, as iesi la suprafata. Si mi-as dori al dracului sa am puterea sa fac ce trebuie. Sa tac, sa nu ma misc... sa ies la lumina.

Am citit undeva ca ar trebui sa reflectam la urmatoarele cuvinte... 

“Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, DATOARE esti sa taci. 
Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte – asta fiind rasplata fidelitatii tale – si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva.
Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.”                 

                                                          Antoine de Saint-Exupery.

Cata dreptate au... Intrebarea e... cum facem asta?