Don`t ever become an adult..

Listen while you read. :)

De cateva ore ma intreb intr-una daca visez sau e real ce mi se intampla. Ma intreb fara rost, fara sa realizez ca simt starea asta si prezentul adanc pana in oase. Un frig constant si chinuitor, o durere de cap teribila, si nimic altceva decat un mare gol in stomac. Am luptat impotriva vointei lumii, intuitiei, sentimentului si a celorlalti. Ca sa ajung la un prezent care se reia. La un prezent pe care nici nu pot sa imi dau seama daca mi-l doresc. Am ajuns la un gol care, inceput si continuat acum de tine, se adanceste datorita lor. Si sa fiu a naibii daca mai inteleg ceva. Nu inteleg ce vrei de fapt. Nu inteleg de ce nu ma indepartez de tine. As vrea sa iti torn o galeata de apa pe fata si sa iti spun : "Hotaraste-te odata!". Si nu vreau sa aud de la tine adevarul hotarat. Vreau sa aud adevarul pe care mi-l doresc atat. Si mai vreau sa ma iei de mana si sa pleci. Sa ma duci spre o directie. Oricare ar fi ea. Pentru ca eu, datorita tie, nu mai stiu ce vreau, incotro sa o iau si cum sa fac. Si nu, n-am pomenit-o pentru ca azi am hotarat sa fiu egoista. Merit macar atat.
Ma plimb pe o strada care nu-mi inspira nimic. Singurele imagini care imi vin in minte ma infricoseaza si ma fac sa tremur de sus pana jos. Mi-e greu sa nu-ti mai pot vorbi. Mi-e greu sa ma gandesc ca as avea atatea de spus, incat atunci cand te vad inima nu-mi poate vorbi. Nu poate sa iti spuna nimic. Pentru ca inca e speriata de trecut si de tine. Inca mai are momente cand tresare ca dintr-un vis ciudat si respinge realitatea asta total absurda. Pentru ca nu poate realiza cat de mult te doreste si te respinge, ambele simultan. Pentru ca in fiecare noapte ma gandesc iar si iar la noi, si adorm cu intrebarea aia vesnica in minte. Ma intreb cat de mult pot sa tac, si cum voi reactiona atunci cand ma depaseste situatia. Am sentimentul crud ca deja m-a depasit. Dar cine a spus ca omul poate duce mai mult decat crede a avut perfecta dreptate. Is chiar curioasa daca ceea ce faci vine de la sine, sau sunt doar bariere puse de tine. Si daca nu vrei sa ma mai privesti din nou cu ochii care ma priveau odata ma intreb de ce?
De ce? Nu-mi spune. Realitatea aia nu e lumea mea. Aia nu e realitate copilu. Aia e lumea in care te refugiezi vrand nevrand, doar pentru ca nu ai destul curaj sa infrunti viata. De ce m-ai privit vreodata in modul ala, daca ea e lumea ta? De ce ai stat sa te cunosc asa cum probabil ea nu te stie?
De ce? Pentru ca esti adult. Si cu asta am spus tot.
Cand mi-ai zis ca sunt un copil ai avut perfecta dreptate. Pentru ca noi mergem dupa inima stii? Noi luptam, indiferent de adversar. Noi stim sa ne luam un ghiozdan cu noi, il umplem cu vise, iubire, teama, un mp3 player, o poza, si mergem unde vedem cu ochii. Noi avem puterea aia. Si mai avem responsabilitate cat pentru zece adulti. Si putere de a face ce simtim. Voi, adultii, sunteti prea slabi sa mai visati, sa mai luati decizii din inima. La voi totul se rezuma la ratiune, siguranta si stabilitate. Pentru ca voi nu mai simtiti. Va e frica sa mai simtiti. Si fugiti de vise, de noi chiar, de ce conteaza. Pentru ca asta e realitatea. Si dupa cum am mai zis, se spune ca adultii sunt mai destepti. Hmm.. ma abtin. :)
In fond, daca lumea asta ar fi condusa de copii, ar fi un loc mult mai minunat.
Si uite ca iar mainile nu vor sa mi se opreasca. Uite ca iar tigara mi se fumeaza singura si cafeaua se raceste langa mine. Iar sunt cu pumnii stransi, lipiti de frunte, fara sa ma pot gandi la nimic altceva. Ma gandesc oare care e realitatea vostra de fapt. O realitate plina de egoism, unde singurul lucru care conteaza e mandria voastra. Si imi vine sa rad. Imi vine sa rad de mentalitatea vostra de rahat. A tuturor. Plus ca nimic nu va motiveaza. Nu va motiveaza un copil care rade, primavara care apare incet in fiecare creatura, o poza veche, o melodie adevarata, un vis, daca stiti ce e ala, si lista continua, dar degeaba va insir aici frumusetea din lumea asta, pentru ca in fond niciodata nu veti stii ce inseamna ele. Nu mai stiti nimic. Pe voi stresul va motiveaza. Va motiveaza sa fiti rai. Sa fiti egoisti. Sa va tineti mainile la spate si sa inchideti ochii cand in fata voastra se afla fluturele ce l-ati dorit atat de mult candva.
De aceea nu as renunta la nimic ce am acum, doar ca sa devin ca voi.

Schimbari..

Simt cum ma schimb zi de zi. Ma simt tot mai puternica si tot mai matura. Pentru ca nu mai urasc.. pentru ca stiu sa visez fara sa imi fac rau.. pentru ca sunt copil si adult in acelasi timp.. Am realizat ca nu e nimic mai frumos in lume decat sa stii ca sunt persoane carora le pasa. Pentru ca in fond asta conteaza. Sa treci prin viata si sa fii impacat cu gandul ca altii isi masoara viata in functie de tine. Si pot sa afirm ca sunt prieteni pentru care mi-as da si viata. Pentru ca linistea aia sufleteasca e prezenta numai cand ma gandesc cate traznai putem face impreuna. Pentru ca numai cu tine pot sa vin acasa la doua noaptea cu adidasii plini de noroi si inghetata de frig. Numai tu puteai sa descoperi doua teoreme :).Si mi-e bine. Mi-e bine pentru ca stiu sa regret daca te-am facut sa suferi vreodata. Si la fel stiu sa rad cu lacrimi cand scoti cate o perla pe gura. Maine merg in sat. Mi-e dor de ce era candva. Mi-e dor sa merg si sa dau la iepuri, mi-e dor sa fiu cum am fost. Cu o urma de regret spun ca, in ciuda eforturilor noastre totul se schimba. Se schimba oamenii, locurile si ne schimbam si noi. Mi-e dor sa culeg struguri si sa merg la palincarie. Mi-e dor sa stam in gradina si sa ma dau peste cap pe creanga aia a nucului. Chiar si nucul ala e altul. Mi-e dor sa ne uitam la teleenciclopedia inainte sa mergem la dus. Si sa stam sub masa. Toate-s altfel acum si regret ca incep si eu sa fiu altfel. Ma doare cand vad ca mersul in sat de odinioara s-a transformat intr-o obligatie.
Viata e de fapt un amalgam de schimbari, iar modul de a traii este felul in care ne adaptam lor.

Empty.

Am ezitat sa scriu cand eram nervoasa..
Am ezitat sa scriu din lipsa de timp..
Dar uite ca asa se umble paharul si asa dau pe langa. Ca sunt om si eu..
S-au schimbat lucrurile intr-atat incat nu-mi vine sa cred in ce m-am treansformat. Eu- cea foarte puternica si cea care isi facea dreptate oricand am ajuns sa las de la mine ORICE. Da, m-am transformat in ceea ce niciodata nu am fost si nici nu credeam ca voi devenii vreodata.
Sunt un monstru.
Asta pentru ca nu am contat niciodata.
A contat doar ce avem. A contat doar sa va demonstrez ca vreau sa fie bine.
Ah.. era sa uit.. si lucrul care a contat cel mai mult a fost cum v-ati simtit voi. Atat.
Ma doare ca nu ma simt vinovata deloc. Ma doare ca oriunde as cauta in sufletelu ala mic nu gasesc nici o urma de vinovatie.
Dar trebe sa platesc pentru asta. Si ma doare ca nu mai sunt optimista. Ma doare ca nu pot sa zambesc si sa imi vad de lucruri linistita.
Doare ca nu mai pot sa imi beau nici cafeaua linistita. Tot timpul trebuie sa ma simt vinovata pentru ca asa sunteti voi fericiti. (suna a prostie.. si poate maine o sa regret ce am spus.. dar doare stiti? )
Dupa intorsurile care au fost prezente pana acuma in viata mea credeam ca va iesi candva bine. Sau poate inca mai cred.
Cert e ca sunt momente cand mi vine sa ma dau cu capul de pereti doar sa fie bine.
Si sa fiu a naibii daca-mi iese vreodata.
Nu a iesit bine pentru ca nu am fost niciodata pe aceeasi lungime de unda.
Si ma intreb daca vom fi vreodata.
Imi apare tot mai frecvent golul acela in stomac care nu ma lasa nicicum in pace. E gol in stomac pentru ca e menit sa ma faca sa ma simt empty. Da.
Sunt empty asa cum niciodata nu am fost. Si mi-e incredibil de greu sa recunosc asta.
Si e aiurea ca nu inteleg motivul. Daca as stii ca nu pot as mai intelege.
Dar ma izbeste la pamant ca si cum nu as fi putut sta niciodata pe picioare.
Eu, cea puternica si mereu cu zambetul pe buze.
Eu sunt goala pe dinauntru.. sunt cum nu am mai fost. Sunt trista. Si ma doare.
A contat vreodata oare?

P.S.: Poza e pentru relaxare. Imi aminteste de verile trecute. Momente frumoase. Sentimente frumoase.