Patchwork

 6 dimineata, cafea slaba si Passenger. Ca sa citez din clasici, n-am talent de cronicar. Anul asta a fost unul dat dracului. Ma gandesc unde dracu au incaput atatea intamplari. Si bune, si rele si din acelea in care ramai tâmp cu mainile pe langa corp. Am inceput anul furtunos, cu ceva ce se putea termina dramatic, dar a inceput atat de frumos. Apoi ne-am pus pauza cand am realizat ca s-ar putea sa nu fim doar noi. Si chiar dac-am ramas doar noi, ne-am tinut unul pe celalalt de mana. Oboseala, da. Disperare, clar. Lacrimi de bucurie.. Oh si inca cate. 

Am pierdut-o si n-as fi vrut. Inca imi pare rau. Ca suntem tot mai putini. Ca ma laudam candva ca-s 6, si-a ramas doar una. Pe care, dac-o voi pierde, cred ca o parte din mine ramane rupta pentru totdeauna.

Zicea A. ca rezilienta inseamna a te imbunatati si a nu reveni la starea initiala. Mi-a ramas in cap ideea asta. Dup-atatea, nici nu cred c-ai avea cum.. Anul asta m-a invatat sa ma potolesc. Sa ma inclin, sa spun multumesc si apreciez cu adevarat ce am.

Cand ma gandesc ce avioane visam candva, si cum, cu totul si cu totul altceva mi-a adus fericirea. Cand am muncit si am fost ostenita atunci am realizat ca poate iesi ceva frumos. Cand am dormit prima data aici, am avut impresia ca sunt intr-un palat. Si cine stie cum, zi dupa zi a devenit acasa.

Imi inchei ziua cu mers leganat de gasca, ma trezesc incalzita, pupata.

Ei sunt bine si pentru asta sunt tot mai recunoscatoare. Pentru ca simt ca ne-am apropiat, ii simt la o privire departare. Le-a fost greu pentru c-au fost multe. Anul asta am crezut c-o voi pierde. Ce bine ca e.

Suzanne, is it everything you wanted? Suzanne, is it everything how you'd dreamed it would be?

Nicidecum. Naiva, vedeam tot felul de detalii. Ce conteaza intr-adevar e ca inca ma bucur zi de zi ca-l am. Inca plang de fericire uitandu-ma la el. Am simtit destule. Si bune si rele. Iar la finalul zilei sunt tot eu in asternuturile reci. Care ma regasesc tot in aceleasi moduri. Tot acolo unde m-am lasat. Doar ca altfel zi de zi. Mai matura, mai linistita, dar avand acelasi avant si optimism. Acelasi foc ce arde. Aceeasi eu cand nimic altceva nu mai e.

You always said it would turn out alright. 

Reached for the stars and you touched the sky. With your red wine teeth and your smoker's cough. Suzzane, Suzzane times takes everything that he wants.

Suzanne, you still shine bright to me. 

La finalul zilei, dupa ce te bucuri de tine, de singuratate, de pace, tot la ei te intorci. Inveti zid de zi regulule jocului si nu te opresti. Ca n-ai cum si totusi, dac-ai putea-o face, nu ti-ar aduce nimic bun.

Am invatat sa nu provoc, sa nu fiu "show me what you've got" cu viata asta. Ca te ia si da cu tine de toti peretii fix cand nu te astepti.

Anul asta mi-a adus cea mai multa fericire. Fericirea aia cu sughituri si obraji uzi, cand, dupa o cazatura mare, plangi ca nu te doare cat ar fi putut sa te doara.

Si apoi, realizezi cat de bine esti. Ai o casa deasupra capului, ai tot ce-ti trebuie, si in plus si inca ceva din ce ti-ai dorit.

Am invatat si prietenie. Am invatat sa am curajul sa fiu copil, sa fiu naiva, sa ajut cat de mult pot. Sa ajut pana nu mai pot. 

Iar la sfarsit, sa zambesc si sa stiu ca da, sunt o norocoasa. 

 Cand ma gandesc cum ne-am legat. Cum iti stiu fiecare semn de pe spate. Atingerea firelor de par si modul in care te infiori cand iti ating gatul. Mana frumoasa care ma strange si nasurile noastre ce se mangaie. 

"O sa-ti scriu o poveste in dorinte. Si dorintele vor fi ale mele si vor alerga pe buzele tale. Si povestea ta va incepe asa: vreau sa te lasi sa ma saruti. Nu intelegi? Asta este tot ce vrei tu. Vreau sa-ti simt uitarea pierduta pe umarul meu stang si mana ta pe mana mea. Vreau sa te lasi sa imparti cu mine vocile din mintea ta. Sa facem asta, sa stam ca si pictati pe plaja aceea mica, tu pe umarul meu si eu cu sarutari pe chipul tau. Si sa stam asa, sa inchinam ganduri obraznice lumii asteia reci si sa iti vorbesc despre cum am furat eu inima ta dintre valuri."

Sindromul Stockholm

Costum turnat, nu. Nici tenisi. Nici macar omul lui Puric. Sau hanorac cu gluga. 

Nu Sartre si nu fara burta. Nu concert si nu principiul incertitudinii. Palahniuk. Roccoco, teatru. Nu. 

Nu Jeger si nu baschet. 

Am sarit in gol. N-ar fi prima data. Am sarit cu un avant, cu o dorinta si nevoie care poate muta muntii din loc. Pentru prima data pare mult mai profitabil. Pare logic cumva. Pare mai safe. Daca intr-adevar e, nu cred ca voi sti vreodata. Am ales in aceleasi directii, evident si banal, de altfel. Am ales sa cobor si sa caut. Sa ofer inainte de-a primi. 

Ma tot gandeam ca mi se pare mare lucru ca a reusit sa ma faca sa ma simt mica si tematoare, cand in alte dati deschideam usa cu piciorul. Cand ii puneam mana in cap si ma intindeam pe pervaz. Cand deschideam sertarul sau cand plecam pur si simplu. 

Acum ezit si am temeri. 

Cred ca-i singurul capitol care mi-e ciuda ca-i asa cum ii si tare-as fi vrut sa fie altfe. Mi-as fi dorit sa ma aplec dupa nenorocita aia de cutie cum o faceam candva. 

Intr-adevar, ma lasa sa vorbesc cand simt ca trebuie. Ma vede asa cum sunt si ma lasa sa fiu. Se teme si invata zi de zi, la fel ca mine. 

Noi doi si-un cort. 

Soare

Vreau sa ne urcam in masina si sa plecam. Cu cafeaua la pachet, cu muzica buna pe fundal si zambetele fixate. Si nerabdarea de-a nu putea dormi, desi orice oboseala atunci nu mai conteaza. Cu prima vedere a marii, cand iti zambesc ochii si sufletul. Cand incepi sa simti gust de aer sarat.

- Ai luat tigarile?
- Vezi sa nu uiti cortul!

Soarele, marea, si pielea ta sarata. Altceva nu-mi doresc. Apusuri impreuna, dansand in camera. Cafea pe nisip si eu in bratele tale in mare. Mana la spate si coapse lipite de capota masinii.

Tu.

Amintiri

93 million miles from home.

N-am ascultat melodia asta de cativa ani si am uitat ce senzatii imi putea oferi. O ascultam intr-o vreme de zbucium, de dor, de bucurie si necunoscut. Int-o perioada cand puteam sa jur ca detin multe raspunsuri, cand cunosteam o alta lume, cand imi placea sa descopar si sa imi iau destinul in propriile maini. N-aveam idee, pe de alta parte de ce avea sa urmeze. De intorsurile pe care le pot lua vietile noastre "fix cand nu te-astepti".

Acum, sunt din nou acasa. Acum am alte incercari pe to do list. Alte procovari si un pic mai multa liniste. Acum traiesc altceva. Dupa ani de cautari si "certitudini" am devenit mai potolita si am invatat sa pretuiesc tot ce traiesc. Am si-acum incercari, unele destul de grele, dar sunt atat de linistita...

Pe de-o parte mi-e un pic dor. Mi-e dor sa plec, sa nu stau locului, sa ma fortez, sa plang.

Iar apoi ma uit pe geam si vad o ploaie necontenita de aprilie si furiile ei. Ma bucur de un pahar de bere si de o prosteala. De o partida de amor duminica la amiaza si de-un film vechi.

Mi-a prins bine.

Don't ever take it for granted

Stii cum e? Cand te-am cautat nici macar n-avem idee ce as putea gasi. Am sperat din roti raunchii si, day by day, mi te-ai descoperit. Asa cum nici nu realizam cata nevoie am de tine.
Cat de multe s-au comprimat intr-un an de zile.. nopti de vara cu vin rosu si ploaie torentiala, balcon cu strangeri de mana, lacrimi varsate pe marginea patului, bucurie si uimire, dezamagire dar avand in continuare mana ta intr-a mea. Unde au incaput toate, nici nu-mi dau seama.
Nu ti-ai permite sa ma ranesti pentru nimic in lume.  Ma tii cat de strans poti si stai cu sufletul la gura sperand sa-mi fie bine. Sa ne fie bine.
In ziua aia, Dumnezeu m-a ascultat mai mult decat credeam si mi-a oferit mai mult decat meritam.
Doare, si desi ti-ai fi dorit sa fie altfel, le iei pe toate asa cum vin. Pentru ca ai mereu spatele asigurat. Nu te lasa pentru nimic in lume.
Tie nu stiu ce sa-ti spun.. ai provocat atata bucurie incat nu pot descrie. N-ai mai vrut sa stai. Va veni si ziua cand vei veni pentru totdeauna.
Pana atunci, a fost atat de bine sa te stiu, sa te simt.

Este cel mai bun om din lume. Se rupe in doua sa iti faca pe plac. Sa te alinte, sa te rasfete, sa te protejeze. Sa iti ofere tot ce poate, incercand a fi tare pentru orice obstacol urmeaza. Sa te faca sa razi. Cu gura la urechi. Sa-ti cante si sa te ia la dans in bucatarie la 2 noaptea.

Sa parieze pe un viitor cu tine. Te sustine mereu. Si te urmeaza.

Mi-am gasit cel mai bun prieten. Mi-am gasit cel mai potrivit partener. Pe viata.

Speram atat de mult sa apari.. te-am cautat o vreme. Cat timp am dat de oameni prea fricosi de iubire, prea mici sau mari pentru sufletul din ei. Prea curajosi sau prea tematori. Si-am aflat cat de mult inseamna o iubire ca si-a noastra.

Fara filtru

Palmele ude care se tin de tablia patului. Apropo-uri discrete la 2 noaptea si mainile pe coapse. Spatele lipit de geamul balconului si cearsafuri ude.

E a dracului de interesant. Cum nu realizezi cat de mult cantaresc din cand in cand. Atunci cand o conversatie zgomotoasa si fara rost e intrerupta de o mana in par sau cum un oral atunci cand esti pe punct de plecare iti revizoreaza pana si firele de par din cap.

Atunci cand aceleasi ganduri se intalnesc in priviri. Cand stii cat de departe te va duce si-l lasi. Cand iti stie gandurile si te surprinde. Cand il lasi sa te surprinda. Cand stie in care sertar sa caute, desi e prima data cand intra in casa.

Dragostea esti tu. Sa nu pleci.

Pastreaza-mi calmul

N-ai cum de-acum de-napoi sa-ti mai pese.

Nu, nu mai e cum stiai. Viitorul nu mai e ce promitea a fi. Si.. s-a intamplat cum sperai. Ai primit ce visai sau mai bine. Si-a intors in sfarsit viata fata spre tine.

Sa fie oare azi acel candva de demult? Sa fiu eu oare cel de care n-ar fi trebuit s-ascult?

Rivers

Ma simt prinsa ca-ntr-o valtoare. Un rau rapid, plin de cascade si vartejuri. Cu degetele infipte in colac, ma sperii, ma tin strans - ma stropeste in fata si-mi rade in nas. Iar apoi rad eu.
Pentru ca uit ca am mereu colacul acela in jurul meu. Simt ca oriunde m-as duce, ma pot tine de el.

Am realizat acum cat de mult am putut suferi de-a lungul timpului. Cat a putut fi de grea durerea, cate suferinte-am adunat, cate nopti cu pumni stransi si dureri in piept. Le-am ingropat atat de bine, incat pentru o vreme am si uitat de ele. Am uitat cat a putut sa doara, pana cand a durut iar. Atat de tare incat eram aproape sigura ca se va rupe ceva in mine. Poate ca s-a si rupt la un moment dat. Pentru ca n-am mai fost nicicand aceeasi. N-am mai simtit-o o vreme buna, iar cand a aparut, a aparut cu surorile ei de demult. Cu intrebari nescrise, cu raspunsuri spuse dupa usi inchise, cu raspunsuri de care n-am mai avut nevoie.

Si-atunci realizezi ca nu ai raspunsurile. Realizezi ca, desi ai trecut prin atatea, n-ai putea stii cum e mai bine. N-ai putea sa dai cai corecte de urmat, sfaturi cu sanse mari de reusita, povesti cu talc la sfarsit. Ca, la urma urmei, toate au contribuit cu cate ceva. Desi de multe ori ti-ai fi dorit sa o iei pe scurtatura.

De vreo 9 luni incoace am intrat intr-o alta lume. Am intrat intr-o lume in care am redefinit cam tot ce ma inconjura si ma definea. Am facut sacrificii mari si am schimbat multe. Iar apoi, seara, cand imi pun capul pe perna, nu regret nimic.
Pentru ca de aproape un an incoace am facut cunostinta cu linistea. Cu nopti in care sunt rasfatata fara sa o cer, cu dimineti in care sunt pupata, iubita. E pentru prima data cand n-am second thoughts. Cand stiu ca e el. Cand nu-mi ajunge toata iubirea din lume ca sa i-o ofer. Cand n-am avut nici macar o cearta, discutie, neintelegere. Cand i-a fost teama sa ma raneasca, si-a zis.. "Stiu ca voi regreta, dar nu pot sa te ranesc."

Simt si acum ca-mi doresc lucruri din viitor, dar e pentru prima data cand prezentul ma multumeste. Cand azi imi ajunge. Cand tot ceea ce el imi ofera e deajuns. Imi ajunge toata bucuria din lume pe care-o simt. Imi e de ajuns linistea mai presus decat toate averile din lume.

Cand il doare, pe mine ma doare mai tare. As intoarce lume asta pe dos sa-l stiu fericit si i-as aduce luna sa-l stiu sanatos.

Doua inimi.

Seara de seara

Cat de mult am putut sa ma tem. Cand sufletul mi-e inconjurat de atata caldura, cat am putut sa ma tem sa nu-o pierd. La fel cum ai pierde un lucru vital. Cum ai pierde ce te mai poate tine in viata.

Cumva, simt ca l-am regasit. Cumva, acum am niste certitudini. Certitudini, alea de care ziceam ca nu exista. Eu simt ca ele-s acolo. In fiecare seara in care ma strange ca pe cea mai mare comoara a lui. Atunci cand ne prostim si radem. Cand doar ne uitam unul la celalalt si zambim. Cand stim.

Nu regret nimic. Nu ma tem de nimic. Sunt iubita.
Ilinca, Matei. Doar bine.

Am plans din toti raunchii. Am simtit cum imi tremura toate incheieturile si disperarea mi-a fost atat de mare incat nu mai gaseam nici o cale de scapare.
Nu cred ca regret nimic. Nu regret pentru ca asta sunt. Sunt o luptatoare, iar a ceda la prima ocazie nu ma reprezinta. Acum am realizat in schimb ceva. Am realizat ca merit pe cineva care ar putea sa suporte orice, mai putin sa ma piarda. Care sa se cutremure la gandul asta si sa-si aminteaza zilnic ca sunt eforturi ce trebuiesc facute pentru a ramane pe acelasi drum. Ca aproape zilnic trebuie sa mai inchizi un ochi, sa te impingi singur mai departe, ca asa e iubirea. Ca fara nici un efort, nu rezisti. Nu-ti cade nimic din cer. Nici o hotarare, nici un cadou. Ca trebuie sa-ti incretesti mintea ca sa iasa ceva.

Vom vedea.