Costum turnat, nu. Nici tenisi. Nici macar omul lui Puric. Sau hanorac cu gluga.
Nu Sartre si nu fara burta. Nu concert si nu principiul incertitudinii. Palahniuk. Roccoco, teatru. Nu.
Nu Jeger si nu baschet.
Am sarit in gol. N-ar fi prima data. Am sarit cu un avant, cu o dorinta si nevoie care poate muta muntii din loc. Pentru prima data pare mult mai profitabil. Pare logic cumva. Pare mai safe. Daca intr-adevar e, nu cred ca voi sti vreodata. Am ales in aceleasi directii, evident si banal, de altfel. Am ales sa cobor si sa caut. Sa ofer inainte de-a primi.
Ma tot gandeam ca mi se pare mare lucru ca a reusit sa ma faca sa ma simt mica si tematoare, cand in alte dati deschideam usa cu piciorul. Cand ii puneam mana in cap si ma intindeam pe pervaz. Cand deschideam sertarul sau cand plecam pur si simplu.
Acum ezit si am temeri.
Cred ca-i singurul capitol care mi-e ciuda ca-i asa cum ii si tare-as fi vrut sa fie altfe. Mi-as fi dorit sa ma aplec dupa nenorocita aia de cutie cum o faceam candva.
Intr-adevar, ma lasa sa vorbesc cand simt ca trebuie. Ma vede asa cum sunt si ma lasa sa fiu. Se teme si invata zi de zi, la fel ca mine.
Noi doi si-un cort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu