Vama Veche

E miros de soare si e cald. Imi miroase a tine iar lacul de pe unghii s-a sters. Unii vin si altii pleaca, dar ce e mai dureros e atunci cand incepi sa simti asta mult mai mult decat ai crezut vreodata ca e posibil. Vama Veche imi suna in urechi.
Ce faci atunci cand tot ce pretuiai mai mult candva acum incepe sa-si piarda din contur?

"Asteptand sa se linisteasca valurile toate… inveti sa respiri si sub apa."

Vreau doar sa fie liniste. Si bine.

Un pahar aburit cu Martini si un foc de tabara. Rasete. Candva va fi bine. Trebuie sa fie.

R.I.P.

Sunt lovituri pe care viata ti le da si iti arata ca nimic nu-i roz. Nu obisnuiesc sa scriu pe blog nimic legat de ce se intampla in exterior. Scriu de obicei despre mine, despre ce simt si ce traiesc.
Insa acum am avut o senzatie de rece in tot corpul care nu mi-a prins bine.

A fost un geniu. Un om atat de genial, incat n-a fost om care sa nu-l respecte, sa nu-l iubeasca... A fost cel mai bun profesor de limba romana din vest, si va ramane asa! A fost genul de om care te-a facut sa iubesti romana... Care te-a facut sa stii romana fara sa tocesti. Un om pe care oamenii il ajutau din respect.
Nu cred ca vor putea cuvintele sa-l descrie...

Ce ma doare pe mine este nu faptul ca a murit. Pentru ca toti murim odata si odata. Ma doare in schimb, modul in care a facut-o... A plecat dintre noi la fel ca fiecare geniu. Bolnav, singur si in mizerie. Asta doare. Pentru ca merita altceva.
Dar cred ca asta-l facea geniu... Faptul ca a muri ca toate geniile...
Stiu ca sunteti putini care ma cititi... Dar va rog, dati-mi si mie un raspuns: De ce e asa? De ce toti oamenii geniali traiesc si mor in conditii mizere?

Cred ca nu vor putea cuvintele sa-l descrie vreodata...
Prefer sa spun... Dumnezeu sa-l ierte.