Sunt lovituri pe care viata ti le da si iti arata ca nimic nu-i roz. Nu obisnuiesc sa scriu pe blog nimic legat de ce se intampla in exterior. Scriu de obicei despre mine, despre ce simt si ce traiesc.
Insa acum am avut o senzatie de rece in tot corpul care nu mi-a prins bine.
A fost un geniu. Un om atat de genial, incat n-a fost om care sa nu-l respecte, sa nu-l iubeasca... A fost cel mai bun profesor de limba romana din vest, si va ramane asa! A fost genul de om care te-a facut sa iubesti romana... Care te-a facut sa stii romana fara sa tocesti. Un om pe care oamenii il ajutau din respect.
Nu cred ca vor putea cuvintele sa-l descrie...
Ce ma doare pe mine este nu faptul ca a murit. Pentru ca toti murim odata si odata. Ma doare in schimb, modul in care a facut-o... A plecat dintre noi la fel ca fiecare geniu. Bolnav, singur si in mizerie. Asta doare. Pentru ca merita altceva.
Dar cred ca asta-l facea geniu... Faptul ca a muri ca toate geniile...
Stiu ca sunteti putini care ma cititi... Dar va rog, dati-mi si mie un raspuns: De ce e asa? De ce toti oamenii geniali traiesc si mor in conditii mizere?
Cred ca nu vor putea cuvintele sa-l descrie vreodata...
Prefer sa spun... Dumnezeu sa-l ierte.
Un comentariu:
Pentru că...lumea asta n-o să fie niciodată suficient de bună încât să îmbrăţişeze geniile şi să se ridice în picioare cerând un bis la sfârşit de reprezentaţie. La fel ca orice spectacol bun,la care majoritatea biletelor nu se vând, iar în timpul lui jumătate din spectatori pleacă fiindcă nu-i pot vedea adevărata valoare.
Păcat însă că toate aprecierile apar în revistele de a doua zi, după ce actorul s-a retras deja dezamăgit văzând sala goală.
Să fii sigură că acum,acolo unde e,e mult mai apreciat,şi mai ales de cine trebuie.
Take care >:D<
Trimiteți un comentariu