Durere de cap ingrozitoare si ochi care nu vor nicicum sa se inchida.
Suntem mandri si plini de noi. Aratam cu degetul spre celalat si ne umflam in pene. Ca nu ne convine. Si daca nu ne convine, oameni, feriti-va!
La fel cum zicea si o tipa ce-o citesc, alergam cu adevarul in brate, plini de noi si mandri ca i-am bagat celuilalt bete in roate.
Cand dracu ne coboram cu picioarele pe pamant, nu stiu. Stiu doar ca mi-e amar si-mi vine sa ma tot duc.
Poate ca intr-o zi voi fi plecata. Si voi putea fi mandra ca pot sa-mi gasesc linistea singura. Si poate intr-o zi o voi gasi. Pana atunci, "calcam pe cadavre si ne miram ca ne e rece la picioare".
In rest, toate bune. Ahh, ba nu. e luni.

Hot

Buze care saruta in ritmul meu. Gatul gol, asteptand sa fie sarutat. Mainile ei, tinandu-ma de par.
A fost magic. Mai vreau.

Suncuius

Doamne cat e de bine! Ce gura de aer curat, ce refresh dat exact la momentul potrivit!
Oameni cu care razi cu lacrimi, cu care vorbesti despre muci, cacat, Sartre, romante sau orice.
Is atat de bucuroasa pentru el.. prietenul care are aceleasi frecvente ca si mine si-a gasit o iubita fenomenala. N-am cuvinte sa o laud. Ma bucur cat pot de mult de prezenta lor. De fericirea lor. De acele momente cand stii ca fara restul oamenilor tu esti nimic. Cand stii ca apropierea dintre oameni e cel mai frumos lucru din lume. E Dumnezeu.
Stiam ca venitul acasa imi va aduce niste bucurii. Mi-am primit si confirmarea.
Intre timp ma bucur de perioada asta superba de dinaintea nuntii, cu pregatiri, entuziasm, agitatie si oameni faini. Dupa o perioada moarta in Germania, treaba asta imi vine manusa.
Sunt linistita. Sunt bucuroasa.
Abia astept sa vina ingerul meu acasa. E singurul lucru ce-mi lipseste. Prezenta lui.

Iuba, abia astept sa ma strangi in brate si sa ma iubesti. Imi e dor deja de gustul tau. Si de modul in care ma faci sa ma simt cea mai frumoasa femeie din lume.
E bine. Am "padure nebuna" in minte si liniste in suflet.

Acasa.

Zilele se apropie cu o viteza care greu imi permite sa-i tin pasul. Dupa o perioada in care eram in hibernare, acum viata imi da fast forward. Ma asteapta zile frumoase, cu oameni atat de dragi mie.

Sunt stresata, agitata, nu pot sa dorm si tremur. Am ganduri multe, am stres enorm si o stare pe care n-o pot explica. Nu mi-e usor, dar nici greu nu mi-e. Parca tremura tot in jurul meu.
Cate sunt care ne displac, care ne incomodeaza, ne fac sa oftam. Sunt multe. Dar acum, nu vreau sa ma gandesc decat la atat. Merg acasa.
Mi-atat de dor de ei, oamenii aia frumosi care imi lipsesc.

Merg acasa. Altceva nu mai conteaza.

Acasa.

Spitalul de psihiatrie

O sa scriu ca si cum n-ar citi nimeni. Pentru ca oricum, cine-as vrea, nu citeste. Pentru ca oricum, cine ar trebui sa asculte, nu aude.

Sunt obosita. Epuizata, terminata, gata. Imi simt mainile amortile, picioarele grele si capul mult prea plin. Nu mai stiu nici sa mai scriu. Imi aprind o tigara, inca una, si imi spun iar.. "Da, el e de vina. Altul e de vina pentru prostia noastra."
Cat suntem de victime, fratele meu.. Ce usor ne este sa ne victimizam si sa spunem cu ochii mari " Dar eu ne vreau binele! Dar eu am facut bine, eu incerc sa te ajut!"

Oameni buni, nu mai faceti bine. Faceti dracului ce va roaga omul pe care vreti sa-l ajutati, sau nu mai faceti nimic. Ajutorul bagat pe gat atunci cand nu il vrei, nu-i decat un picior in burta.

"Ce faina era aia cu pizda aurita." Era, frate, era. Si tu erai fain cand stiai sa te opresti, in pula mea, din batut din gura, zi, amiaza, seara si noaptea cand ne punem in pat. Cand io ma pun in pat, dupa o zi tampita, aud in continuare macanit. Oricum, tu esti printesa in familia asta. Aia de bate din gura, aia de sta dublu cat mine sa se aranjeze, aia de se victimizeaza. De-aia imi vine sa ma duc la dracu!

Si stii ce-i cel mai naspa? Cuvintele, instrumentul meu preferat, nu ma ajuta deloc. Vorbesc singura. Exersez de o vreme vorbitul cu peretii, vorbitul cu perdelele si florile de pe pervaz. Si, daca ma gandesc bine, raspunsul lor este mai pretios decat actiunile omului care pretinde ca aude ce-i spun. Si-mi vine sa plec. Si sa-mi bag pula!

Voi, bine sanatosi?
Ah, cacat, am uitat ca iar vorbesc singura :)

Papusari

Ca si acel pacient care este legat si care se zbate. Si are impresia ca daca se zbate umpic mai tare, poate de data asta o sa scape.
Din cauza unei nemultumiri am realizat un lucru major. Toata viata mea mi s-au pus alegeri in carca. Ma gandeam la un detaliu marunt ce mi-l doream la nunta si mi-au venit in minte conversatia aia.

- Io as vrea sa vina X, chiar imi place, e foarte artistic, mi-ar placea sa fie el.
-Sau ar putea sa vina Y, ca sigur nu ti-ar lua bani.
-Asa e, dar nu se pricepe, nu ii prea bun in asta. Isi face treaba prea sec, mecanic..
...
-Vezi ca am fost pana la Y si l-am intrebat daca nu vrea sa vina el, si i-am zis si ce ai zis tu legat de treaba lui.. a zis ca el are scule mai bune decat X. Si mi-a raspuns ca nu iti ia nici un ban pentru treaba asta, o sa vina pe gratis. Fain, nu?

Si atunci esti atat de obosit ca nici macar nu mai reactionezi. Zici un bine si astepti sa vina maine.
Mi-au ales scoala, mi-au ales mobila in casa, mi-au ales trecutul, prezentul si o parte din viitor. Mereu ziceau ca sunt foarte desteapta si ma pricep la orice, ma adaptez repede.

Au venit in vizita si au inceput: "Iti mai trebuie aici un raft, tre sa mergem sa cumparam, si vezi ca dulapul ala nu sta bine acolo, l-am pus dincolo. Si vezi ca am pus in baie un sertar in stanga."

Oare de unde am invatat sa ma adaptez repede? De unde am invatat sa ma descurc cu ce am?
E atat de cumplit, e atat de gol sa nu poti singur. Sa nu stii sa faci alegeri de baza, sa nu ai porniri inspre a face ceva sau a initia ceva.. Sa stai acolo ca si-un imobilizat si sa astepti. Sa astepti sa primesti situatii, sa pui intrebari, despre cum ar trebui sa faci, despre ce ar vrea celalalt sa faca. Iar cand celalalt iti cere sa ai coloana vertebrala, ies la iveala multe.

"Hai nu fi lasa si nu da vina pe ei." Niciodata nu am fost singura. Niciodata nu am facut alegeri care sa imi influenteze viata. Mi s-a dat si am fost pusa in situatii in care trebuia doar sa supravietuiesc, aveam deja viata model pe care sa trebuiasca sa o duc.

Plang ca o proasta pentru ca asta am fost invatata. Pentru ca, copil fiind, o parte din tine refuza sa-i acuze. Pentru ca is ca si un detinut care bate cu pumnul in masa si se lauda colegilor de cat de multe o sa faca el cand o sa fie in libertate. Am plecat de-acolo ca sa simt ca fac si eu ceva in afara lor. Si-au venit dupa mine. Si i-am lasat sa vina, pentru ca nu stiu altfel. S-au infiltrat in toti porii si in tot ce reprezint. Si ma doare al dracului treaba asta.

Omul care ar trebui sa ma sustina ma acuza ca dau vina pe ei. Si imi spune ca e atat de bine de mine.. Si e revoltat.. adica ai avut atat ajutor si tu nu faci nimic?

Plang pentru ca si in timp ce scriu textul asta ma gandesc cu cine as putea sa vorbesc.. Plang pentru ca eu nu m-am pretuit niciodata, nu mi-am respectat ideile niciodata, le-am confruntat mereu cu parerile altora. Plang pentru ca mi-a fost mereu frica sa nu raman singura. Plang pentru ca ma gandesc sa rog pe cineva sa vorbeasca cu ei, sa le explice, pentru ca io n-am curaj. Pentru ca eu stiu ca doare, si am dreptate, dar mie mi-e frica sa nu-i supar.
Plang pentru ca sunt o proasta care nu are altceva decat niste conexiuni cu cativa oameni, conexiuni care daca s-ar rupe, nu stiu ce-as face..