Si ma incapatanez. Atat de tare incat ma afund tot mai rau. Ma incapatanez sa lupt desi stiu ca daca nu m-as misca, as iesi la suprafata. Si mi-as dori al dracului sa am puterea sa fac ce trebuie. Sa tac, sa nu ma misc... sa ies la lumina.
Am citit undeva ca ar trebui sa reflectam la urmatoarele cuvinte...
“Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, DATOARE esti sa taci.
Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte – asta fiind rasplata fidelitatii tale – si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva.
Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.”
Antoine de Saint-Exupery.
Cata dreptate au... Intrebarea e... cum facem asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu