sâmbătă, 6 februarie 2021

I'll make a promise and I'll keep it for the sake of it

 Creierul meu a invatat atat de bine sa uite, cateodata ma mir si raman stupefiata cate amintiti, momente, ani intregi din viata mea au disparut fara urma. A fost programat sa se protejeze atat de bine incat uneori am impresia ca sterge din memorie si lucuri care nu fac nici un rau, pentru ca doar asta stie. Sa uite. Mai citesc postari mai vechi si ma intreb oare ce simteam cand am scris. Ce tumult imi aduceau versurile pe care scriam, cata speranta aveam in ochi si cum m-am simtit cand am pus capul pe perna. Buna intrebare. 



Am participat la treaba aia care m-a facut sa-mi pun intrebarea "De ce ma tem, in adevaratul sens al cuvantului? Sa fie oare frica mai mare decat pericolul efectiv?" Categoric da. Mi-am luat inima in dinti si am inceput. Si-am vazut ca nu mi-e rau deloc. Din contra. Gandul ca voi ajunge acolo ma face sa-mi doresc si mai mult sa continui. 



Niciodata nu am avut o frica atat de mare de moarte ca acum. Niciodata nu am apreciat prezentul cum o fac acum. Pentru ca prezenta lui are un fel de-a ma face sa imi aplec capul, sa fiu recunoscatoare, sa cunosc fericirea in cea mai pura forma a ei. Atunci cand, cu ochii in lacrimi, printre sughituri si suspine ii spun "Donin, sa nu mori. Sa nu ma lasi singura, Donin. Sa ai grija de mine si sa ajungem sa fim batrani. Pentru ca eu vreau sa mai traiesc cu tine, Donin Tulcan. Pentru ca eu cu tine am invatat iubirea."

Tu ai fost omul care m-a schimbat cel mai mult. Tu, cu fricile si limitarile tale. Tu, care m-ai resetat, mi-ai schimbat viziunile, m-ai transformat. Atunci cand stateam in genunchi in mijlocul patului si urlam si plangeam, atunci am invatat ca nu primim mereu ceea ce cerem, ci primim sub alte forme. Atunci m-ai facut sa realizez ca lucrurile au mereu mai multe modalitati de-a fi rezolvate, ca albul nu e mereu alb si ca fericirea nu exista decat atunci cand exista si nefericire. 

Ai facut mereu tot posibilul sa nu ma superi. Te-ai straduit din rasputeri sa ma faci fericita si mi-ai dat sprijin desi te clatinai. Ai invatat tremurand sa ma iubesti si-ai invatat sa imi suporti toanele de om speriat. Ti-a fost frica mereu ca nu esti indeajuns de bun pentru mine, insa stii ceva? Eu n-am fost mereu indeajuns de buna pentru tine. Ma simt ca si cum suntem noi doi, si restul lumii. Cum ar putea sa stie ei vreodata cine esti? Cum ar putea sa inteleaga ei vreodata cata afectiune sta inghesuita in varful degetelor tale si cata bucurie ai in ochi atunci cand ma privesti? 

Ai fost incremenit de frica si ai ezitat doar ca sa nu-mi faci rau. Te-ai temut ca nu vei putea sa-ti infrangi demonii si n-ai stiut daca-mi esti de ajuns. Ai reusit sa excaladezi ziduri care te speriau si-ai reusit zi de zi sa devii mai bun. Te-ai pus langa mine si cu mana tremuranda ai invatat sa iubesti. Ai invatat sa depasesti obstacol peste obstacol si desi ai fost inspaimantat, m-ai tinut de mana si mi-ai oferit protectie si sprijin zi de zi. 

Dragul meu drag, pot spune ca abia astazi am ajuns sa-nteleg cata iubire ne uneste, cat respect ne sta la capatai, cata preuire avem unul pentru celalalt. Atunci cand am avut perioada aceea nasoala nu stiam cu adevarat. Banuiam ca lucrurile merg intr-o directie, si o vedeam buna, dar nu aveam experienta pe care o am acum. Pana atunci traisem perioade frumoase, dimineti cu soare, "iminima mea", vin baut afara, noaptea, pe ploaie. Atunci stiam ce-i frumos. Eram indragostiti, ne iubeam precum o pereche de adolescenti timizi care simte pentru prima data ce-nseamna iubirea, nu stiam exact cum va fi, dar parea ca ne dorim amandoi sa aflam.  

Atunci a fost primul examen. Atunci a inceput sa fie greu. Atunci am depus un efort enorm pentru ceva ce nu aveam siguranta ca va fi. Amandoi. Nu stiam, cum stim acum, ce inseamna sa trecem mana de mana prin furtuni. Anul trecut ne-a dat posibilitatea sa luptam si sa-nvatam sa construim, caramida cu caramida. 

Sunt multe momente cand stiu foarte bine ce simti, momente ca uneori ti-e greu, alteori esti la mijloc, cateodata ti-e greu sa te aduni. Situatii cand iti dau batai de cap, te obosesc sau te sufoc. Stiu ca o fac. Pentru ca, iubitul meu, exact imperfectiunile astea ne unesc si mai mult. Cand eu ma prostesc si umblu ca o ratusca, iar tu razi, desi n-ai chef de nimic. Cand eu mi-as dori sa faci ceva si mi-as dori sa-l faci acum! pentru ca eu acum l-as face. Cand abia astepti sa faci un dus si sa te pui in pat, dar, surpriza! Mai apare cineva care sa te inghesuie. 

Vreau sa-ti multumesc pentru faptul ca mi-ai aratat cine esti cu adevarat asa cum nu ai mai aratat nimanui. Mi-ai aratat defectele si slabiciunile pe care le ai si ai devenit confidentul meu. M-ai aparat si mi-ai tinut partea desi uneori nu o meritam. Iti multumesc pentru rabdarea si bunatatea cu care ma inconjori. Iti multumesc pentru calmul si linistea pe care mi-o oferi. Iti multumesc ca m-ai ales si ma alegi in continuare, zi de zi. Promit sa-ti fiu alaturi si atunci cand ti-e bine, si atunci cand ti-e greu. Imi doresc fim peste ani la fel, mana de mana. 

Niciun comentariu: