Am o stare.. asa, de oboseala interioara. Pe langa oboseala fizica e cea interioara care ma rupe. Cred ca toate ma rascolesc mai mult decat credeam ca este posibil. Toate ma dau peste cap mai mult decat ar trebui. Si-ajung seara acasa, dupa o zi extraordinar de complexa. O zi cu tine, o zi plina de iubire si o zi frumoasa. O seara obositoare si plina de poze. Iar noaptea.. eh, noaptea vine si ea. Cu lacrimi, pumni stransi si oboseala cronica. In schimb, stand in maisna cu tigara in mana am realizat ca eu am fost, sunt si voi ramane mereu cea cu aparatul in mana. Cea din spatele pozelor. Eu voi fii mereu cea care va va spune: "Zambeste.. fii naturala.. lasa-le toate si bucura-te de viata.". Eu o sa fiu mereu cea care da sfaturi si are idei bune. Eu voi fi cea care iti va ridica moralul.
Cred ca am invatat sa traiesc pentru ceilalti intr-un fel. Am invatat sa traiesc pentru a va vedea zambetele pe fata. Traiesc pentru ca am un rost. Acela de a va schimba voua vietile. Iar eu, ei bine eu lupt desi voi nu ma vedeti. Lupt pentru mine, pentru noi toti. Si zambetul imi apare atunci cand voi ma vedeti cineva. Atunci cand eu sunt un "cineva" pentru voi, sunt si un "cineva" in viata mea.
"Copile, sarutul tau mi-e mangaiere iar tu imi esti inger. Ma faci sa rad si sa adorm zambind. Ma motivezi sa lupt pentru mine.. pentru noi."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu