"Tu eşti muzica mea! Nu vreau să mai ştiu de nicio altă muzică, afară de tine!
Aş vrea să am o sută de ani, nu o sută, două, trei, câte sute au pietrele astea, numai să mă ţin de braţul tău!
Odată o să uit şi cum mă cheamă. Daca el m-o striga într-o dimineaţă cu alt nume, am să cred că ăsta a fost numele de totdeauna.
Dacă eu aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost cea mai frumoasă minune din viaţa mea.
-N-ai dormit?
- Nu.
- Nici eu. Ce-ai făcut?
- Te-am iubit.
- Lume, priveşte-mă: sunt tânără şi fără minte - dar îmi place un om, mai mult decât soarele, mai mult decât cerul - şi pentru asta mi-ajunge tinereţea, nu-mi trebuie minte!"
P.S.: Asa e cand nu mai ai impulsul de-a vomita toate cuvintele din tine, desi stau ingramadite sa iasa afara. Cauti cuvintele altora si le reproduci. Cumva, cumva, trebuie sa scoti afara starile din tine.
Cum dam viata vietii din noi?
P.P.S: Trebuie sa citesc cartea asta neaparat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu