Inca tanjesc. Tanjesc dupa noptile ochilor lui, dupa zambetul ce-l aveam inainte sa adorm, dupa zambetul de copil ce-l avea, dupa merele verzi ce parca erau mai bune daca erau de la el, dupa drumurile cu taxiul care pareau infinite pana ajungeam la el.
Dar nu-l mai iubesc. Nu-l mai iubesc pentru ca asta e una din acele povesti pe care inainte nu le intelegeam, dar acum stiu ca trebuiesc puse la pastrat pe raftul cu "asa a fost sa fie". Si da, iubirea trece. Trece mai greu decat a aparut, dar trece.
Si-o sa mai iubesc. Fara vreo frica, fara vreo indoiala, fara sa ma gandesc ca "toti sunt la fel...", pentru ca stiu ca nu-i asa.
Am parte zilnic de incercari mici si din cand in cand de incercari umpic mai mari. Si-am descoperit ca pana la urma singura incercare reprezinta de fapt doar aceea care tine de optimismul meu. Incercarea de a nu uita cine sunt si de a tine minte ca indiferent de orice, daca eu lupt, nu voi pierde niciodata. Si daca voi pierde, voi pierde doar lucruri care mi-au fost oferite pentru o perioada scurta de timp, sau lucruri care nu mi-au trebuit.
Si nu regret ca inca imi dau lacrimile la tot ce-nseamna iubire, nu regret ca imi reverv dreptul de-a fi fericita prin propriile mele metode.
...
Imi vine din cand in cand sa plec. Sa plec fara sa dau explicatii, sa bat strazi tragand dintr-o tigara tare, sa ascult muzica buna, sa-mi fie putin frig. Si-i atat de bine sa te intorci noaptea, sa-ti gasesti locul in niste asternururi de culoarea visinie, si sa adormi fara sa-ti mai fie capul plin de ganduri.
...
And I promise you kid that I`ll give so much more than I get... Hmm, I just haven`t met you yet...
P.S.: Mai cateva zile, si scap si de bolovan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu