Dorinte..

Daca s-ar face un chestionar pe tema "ce-si doresc romanii de la viata?" cred ca am da-o-n bara cu totul. Is inconjudata zi de zi de oameni dragi mie si de oameni obisnuiti. Si observ cu regret ca oamenii sunt total confuzi cand vine vorba despre dorinte. Cand un om spera sa ajunga ceva in viata, clacheaza. Dar cand cineva STIE ca va fi cineva.. da, el chiar va ajunge un om mare. Pentru ca in mileniul 3 nu se mai stie trai. Fiecare om se multumeste cu ce are, fara sa se provoace singur la mai mult. Prezentul nu mai e reprezentat decat niste tineri care fug in alte tari; niste tineri care s-au nascut cu tastatura in brate; niste rasfatati care viseaza la un cheeseburger facut la "Mec", care nu stiu sa faca deosebire intre muzica buna si proasta, niste obiecte miscatoare care spun ca iubesc muzica veche, dar care nu fac diferenta intre o melodie cantata de BZN si una cantata de Bonnie Tyler.
Pe scurt, daca ai intreba pe cineva ce isi doreste de la viata, majoritatea vor raspunde "nu stiu.. ". E trist ca oamenii nu mai ai dorinte. Nimeni nu mai viseaza sa atinga pietrele de la Stonehenge, sa publice un articol in Vogue, sa ajunga arhitect. Toti viseaza la un BMW cu tapiterie in piele, vor sa-l vada pe Salam si sa-l pupe-n frunte, vor sa se cupleze cu ceva pitzi/coca cu bani, etc. Practic, societatea ne-a sters orice urma de cultura si moralitate. Sper ca cei ce-am ramas pe la periferie sa nu uitam ca cineva, odata si odata va trebui sa lupte ca lumea asta sa poata supravietui.
Eu inca visez sa stiu sa cant la pian mai bine decat acum, sa fac psihologia din placere, sa imi fac o expozitie de fotografii, sa fac jurnalismul, sa citesc toate cartile lui Cartarescu, sa merg la Brasov. Visez, si stiu ca le voi face pe toate. Pentru ca-mi doresc cu adevarat, pentru ca merit asta.
Sincer, daca as putea, mi-as pune cate o dorinta pentru fiecare dintre voi.. dar degeaba. Daca nu e de la voi, nu se pune. Mi-as dori sa ne dam seama ca nu traim singuri, si ca in ritmul asta, vom ajunge o lume de inculti, asta daca n-am ajuns deja.

Buna dimineata

Nu m-am mai pus de mult in fata laptopului la ora 7:30 dimineata. Dar e frumos. Am o tigara in mana, o cafea amaruie cu lapte, si afara ploaia parca se lupta cu soarele. Acum sunt bine dispusa, peste jumate de ora ma chinui sa nu-mi pierd buna dispozitie. Si am realizat ca de fapt, asa e viata mea. Cu lucruri marunte, cu plimbari tarzii in noapte, cu multumirea ca sunt asa cum sunt. Si-mi dau seama ca, desi provocarile sunt din ce in ce mai grele, eu pot. Pot sa merg mai departe, pot sa cred cu adevarat, pot sa-mi doresc, pot sa visez. Si sunt multumita. Sunt multumita ca-mi fac viata cat pot de frumoasa.
Ma bucur de trezirea devreme, de o zi nebuna cu ei, de niste ochi obositi care inca stralucesc.
Si iubesc.. Si iert, si uit. Si ce e cel mai important e ca nu-mi pare rau. Nu-mi pare rau ca, desi le fac pe toate perfect, de multe ori ma aleg cu un nimic. Si-am invatat sa imi fac timp si pentru coronite de grau, imi fac timp si pentru plimbari in noapte, si pentru o carte buna. Am invatat ca daca viata vrea sa vada frumusetea din mine, nu trebuie sa ma ascund.
Si daca am realizat ce e cu adevarat important pentru mine, e pentru ca nu mi-a fost bine. Daca acum am puterea sa ma trezesc zambind si sa nu-mi mai pese ca-mi simt mainile reci.
Ma asteapta un cer fara stele si-un soare frumos. Ma asteapta un nisip fin si niste nopti calde. Ma asteapta o noua vara, o vara la fel de frumoasa, un nou capitol. Acum, cat sufletul mi-e la adapost, ma simt cel mai in siguranta. Ma simt bine cand stiu ca sunt iubita si protejata.
O pereche de cercei care zdrangane, o sclipire in ochi, si un impuls care imi spune "Rush, life is waiting for you... ".
Asta sunt eu. Un copil si-un adult in acelasi timp, un suflet si-o minte nebuna.
"Sunshine, the way you smile with your eyes is the most wonderful thing anyone`s ever seen. "
:)

Summer

Am cunoscut cativa oameni noi zilele astea. Oameni ca mine. Adolescenti din aia care au cat de cat capul pe umeri. (Adolescenti cu capul pe umeri.. practic, e imposibil, stiu. E vorba, la fel ca si la mine, doar de maturizare precoce inainte de vreme.) Oameni care mi-au demonstrat ca nu sunt singura. Si asta e tot ce doream sa aflu. Ceea ce am realizat zilele astea am impresia ca stiam mereu. Stiam, dar nu vroiam sa recunosc asta. Cand cineva te ajuta sa iti vezi greseala, poti merge mai departe. Dar atunci cand cineva iti spune ca poti, mergi mai departe cu capul sus si cu un zambet pe fata, desi ai facut greseli stupide. Pe scurt, nu vreau sa ma mai puneti la perete. Vreau sa ma lasati in pace si sa observati ceea ce va doreati de mult. Ca pot.
Mi-e dor de o plimbare. O plimbare nocturna si un cer plin de stele. Mi-e dor de nisipul ala fin si de rochita albastra. Mi-e dor de cine eram atunci. Mi-e dor de un soare stralucitor si de zambetul cu care ma trezeam in fiecare dimineata.
Pornesc de cateva zile cu inima in maini si cu gandul departe. Pornesc tremurand, dar pusa pe fapte. Pornesc intr-o vara calda si verde.
O vara ce ma asteapta cu o gramada de surprize. Si stiu ca va fi o vara unica. Pentru ca imi doresc asta. Si pentru ca pot.

Life is happening now :)

Missing you..

Adevarul e ca multe m-au dat peste cap recent si la fel de multe m-au facut sa-mi pun tot felul de intrebari, care mai de care mai stupide.
Am realizat ca toate intrebarile astea nu fac decat sa ma traga din nou in jos. Nu fac decat sa ma invart in acelasi cerc vicios fara incetare. Cert e ca daca nu ma ajut eu, nimeni nu ma poate ajuta. Trebuie sa schimb eu ceva in mine. Eu si nu altcineva, caci altfel e foarte posibil sa nu pot continua. N-am mai avut de mult pumnii atat de incordati, obrajii atat de uzi si genunchii stransi la piept.
Si desi ai impresia ca ma poti ajuta iti spun ca te inseli amarnic. In fond doar EU stiu cine sunt si de ce am nevoie! Trebuie sa mai descopar de ce Dumnezeu ma pun eu singura la perete prin tot ceea ce fac. Trebuie sa descopar de ce insist sa-mi creez singura probleme. Trebuie sa aflu de ce ma pun in fata unor decizii pe care, daca le-as lua, as face mai mult rau decat mi-as putea imagina.
Imi pare rau ca imi esti atat de drag. Imi pare rau ca te-am facut pe tine sa pari cel rau, cand de fapt am fost eu cea care a pus bete in roate. Pentru ca, desi nu era asta ceea ce-mi doream, a trebuit. A trebuit sa renunt la lucruri si la oameni dragi mie. La persoane care m-au intregit altfel fata de restul lumii. Pentru ca, in fond, traim intr-o lume plina de oameni dragi. Si vrem ca ei sa fie fericiti. De aceea sunt momente cand trebuie sa ne lasam pe noi undeva deoparte. Pentru a-i ajuta pe ei sa mearga mai departe. Si odata cu noi ii lasam si pe cei care sunt implicati in povestea asta. Unii carora le pasa, mai mult sau mai putin.

Candva mi-ai dezmierdat pielea cu rasuflarea ta calda. Mi-ai incalzit sufletul. Ai fost shushurelul meu. Chiar imi pasa. Si am facut-o intentionat. De ce? Ca sa ii pot face pe ei multumiti. Nu vreau nici macar sa ma intelegi. Vreau doar sa iti amintesti din cand in cand de mine si sa zambesti.
Imi pare rau copilu`.
Miss you a lot :(.