Asa, ca o umbra. Ca un inel pe care nu-l mai poti da jos, ti-a intrat in carne si ajunge sa faca parte din tine.
Ca un gand, cand cineva ti-a murit si pe parcursul zilei apare.
A ramas suspendat.
Cateodata mai transmite cate-o adiere de dor. Altadata de necunoscut. Ca si cand, dupa razboi, creierul se protejeaza uitand tot. Uneori ma surprinde cu cate-un zambet.
Dorul acesta n-are un nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu