Doamne cate s-au schimbat!
Am invatat sa mai las din fraie. Invat in continuare sa simt mai mult si sa gandesc mai putin. Invat sa rad si sa nu le iau pe toate atat de in serios. Am descoperit o parte in mine pe care nu o cunosteam. Am inceput o lupta care e doar personala si nu vreau sa fie mai mult. Ma surprind eu pe mine, raman socata de schimbare si de starea de bine ce mi-o da.
Am un sentiment de bine, de bucurie ce-as vrea sa nu treaca. Cred ca e prima data cand ma ambitionez atat de mult.
Ma simt ca si cum as fi pe un munte inalt, cu vant ce vrea sa treaca prin tine si miros de prospetime. E bine.
El, el a invatat multe. A dat destule examene in timpul asta incat am vazut ca merita.
S-a schimbat ataaat, dar atat de mult. La fel ca mine. Sau chiar mai mult. Ma bucur c-a insistat. Ma bucur ca mi-a spus atunci "noi crestem impreuna, ne potrivim, crestem impreuna". Acum am vazut asta.
Il iubesc. Ii vad eforturile, ii vad bucuria din ochi atunci cand vine seara acasa, vad mandria ce-o simte pentru ca ma are. Ce pot sa vreau mai mult?
Am inceput sa-mi port mai multa grija. Am inceput sa ma iubesc umpic mai mult.
E bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu