Tigle

Am simtit de multe ori durerea. In multe forme. Credeam ca cea mai puternica durere pe care am simtit-o a fost cand ma zbateam din toate puterile, si urlam, si ma luptam sa treaca. Sau atunci cand stateam in genunchi c-o rama in brate si aveam impresia ca am lacrimi si-n vene. Sau atunci cand n-am fost crezuta.

Dar nu. A fost intr-o dupamasa insorita cand desi stiam ca nu-i totul roz, imi pusesem zambetul pe buze si-mi doream sa ramana acolo. Am intrat in camera agitata, pusa pe facut bagaje, pregatita sa impachetez si m-am lovit de liniste. Liniste, cu un film tampit pe fundal. Ma luptam sa fiu auzita, sa fiu simtita, sa fac in vreun fel sa dispara bariera aceea ce nu-mi mirosea a bine.
Stiu doar ca m-am trezit ulterior, dupa ceva vreme, tinand o tigara in mana, in timp ce ma uitam pe geam la casele din jur. Ma uitam la acoperisurile lor, la forma lor, la tigla ce le acoperea. Erau atatea culori... atat de diferite, atat de multe lucruri pe care nu le vazusem pana atunci.. Era o voce pe care o auzeam, dar pe care n-o ascultam. Imi simteam corpul vibrand, si tigara aia care se termina a dracului de mult. Atata liniste.. atata liniste. Nu vreau sa mai simt linistea aceea niciodata. Nu vreau sa mai vad atatea tigle pe casa si sa ma minunez de ele. Nu vreau sa-mi mai cante in cap cantecul ala niciodata.

"But don't nobody, please don't ask me why
'Cause all I did was love him"