Uitarea

In incercarea de-ai multumi mereu pe ceilalti, sau pura incercare de a uita anumite lucruri, uit de mine. Mi-a spus cineva drag mie niste vorbe la concluzia caroara am ajuns.. "Pe tine te face fericita multumirea celorlalti. Daca ei au tot ce le trebuie, tu esti fericita. Cand ai o problema o rezolvi ocupandu-te de problemele celorlalti. Asta te tine pe tine in viata."
Si ma gandeam zilele astea daca e bine ceea ce fac. Ma intrebam daca, in toata povestea asta nu am uitat de mine cu totul. Poate eu sunt undeva ascunsa intr-un coltisor din mine pentru a le face celorlalti loc sa intre in viata mea. Au fost multe care, previzibil, m-au dat peste cap si m-au rascolit. Realizam ca pentru mine nu mi-am luat nici un punct de reper. Si in fond, cred ca la asta se rezuma viata mea. La aprecierea lor, la multumirea ca poate, le-am fost candva de ajutor.





-Jeanny, unde are inima ta locasul in toata povestea asta?

-In sufletul tau, el ei, al tuturor..

-Dar, s-ar putea sa ramai cu nimic..

-Uitarea de sine aduce uitare..

-Si iti doresti uitarea?

-Imi doresc sa fiu fericita. Si nu-mi doresc singuratate. Vreau sa simt viata in voi.

-Dar.. tu crezi in asta, cum se face ca nici macar nu iei parte la ea? Cu ce te alegi?

-Vreau sa va fac sa va iubiti pe voi insisi. Vreau ca asta sa-mi fie castigul. Si apoi sa fie fum, si sa uit.

-De ce sa uiti?

-Pentru ca uitarea aduce uitare de sine..