Hai sa stam aici in gradina asta frumoasa sa povestim. Cu mai faci? Cum mai esti?
Is bine. Nici great, nici oribil. Zilele trec, le numeri frumos cum se așează una in spatele celelalte și regreti ca uneori ti-ai dorit sa treacă timpul mai repede. De fapt, stii ce-ai simtit si apoi nu mai regreti nimic.
Iti mai pui întrebări.
Te gândești ca iti pui increderea in mâinile cuiva, stiind ca e doar o chestiune de timp până cand te va dezamăgi. Si esti perfect bine cu asta. De cate ori nu ne-am dezamăgit noi înșine? Putem avea pretenții sa n-o faca altii? Nici vorbă.
Iubești strâmb, asa cum stii.
Tineai teorii despre cat de nenorociti sunt cei dincolo de gard. Te-ai trezit si tu acolo si ai făcut liniște. Acum ai perceput lucrurile altfel. Acum stii ca unele capitole au nevoie de final. Acum stii ca iubirea e cuprinzătoare dar nu iti ofera totul. N-are cum. Si o pretuiesti fix asa cum e.
Pe măsură ce timpul trece inveti tot mai mult ca tabula rasa nu e o solutie. Ca a fi radical nu te ajuta neapărat si ca sunt sanse mari ca tot ceea ce candva respingeai, acum sa observi. Sau, cum imi spunea Mărășești in urma cu vreo 15 ani - nu exista certitudini.
Ti-ai dat seama ca ai incercat sa fugi de problemele tale, sperand sa le poti rezolva ale altcuiva. N-ai vrut sa accepti ca nu poti. Ca nu e treaba ta.
Inveti putin si azi. Iti dai rabdare si te bucuri de ce ai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu