Spitalul de psihiatrie

O sa scriu ca si cum n-ar citi nimeni. Pentru ca oricum, cine-as vrea, nu citeste. Pentru ca oricum, cine ar trebui sa asculte, nu aude.

Sunt obosita. Epuizata, terminata, gata. Imi simt mainile amortile, picioarele grele si capul mult prea plin. Nu mai stiu nici sa mai scriu. Imi aprind o tigara, inca una, si imi spun iar.. "Da, el e de vina. Altul e de vina pentru prostia noastra."
Cat suntem de victime, fratele meu.. Ce usor ne este sa ne victimizam si sa spunem cu ochii mari " Dar eu ne vreau binele! Dar eu am facut bine, eu incerc sa te ajut!"

Oameni buni, nu mai faceti bine. Faceti dracului ce va roaga omul pe care vreti sa-l ajutati, sau nu mai faceti nimic. Ajutorul bagat pe gat atunci cand nu il vrei, nu-i decat un picior in burta.

"Ce faina era aia cu pizda aurita." Era, frate, era. Si tu erai fain cand stiai sa te opresti, in pula mea, din batut din gura, zi, amiaza, seara si noaptea cand ne punem in pat. Cand io ma pun in pat, dupa o zi tampita, aud in continuare macanit. Oricum, tu esti printesa in familia asta. Aia de bate din gura, aia de sta dublu cat mine sa se aranjeze, aia de se victimizeaza. De-aia imi vine sa ma duc la dracu!

Si stii ce-i cel mai naspa? Cuvintele, instrumentul meu preferat, nu ma ajuta deloc. Vorbesc singura. Exersez de o vreme vorbitul cu peretii, vorbitul cu perdelele si florile de pe pervaz. Si, daca ma gandesc bine, raspunsul lor este mai pretios decat actiunile omului care pretinde ca aude ce-i spun. Si-mi vine sa plec. Si sa-mi bag pula!

Voi, bine sanatosi?
Ah, cacat, am uitat ca iar vorbesc singura :)

Papusari

Ca si acel pacient care este legat si care se zbate. Si are impresia ca daca se zbate umpic mai tare, poate de data asta o sa scape.
Din cauza unei nemultumiri am realizat un lucru major. Toata viata mea mi s-au pus alegeri in carca. Ma gandeam la un detaliu marunt ce mi-l doream la nunta si mi-au venit in minte conversatia aia.

- Io as vrea sa vina X, chiar imi place, e foarte artistic, mi-ar placea sa fie el.
-Sau ar putea sa vina Y, ca sigur nu ti-ar lua bani.
-Asa e, dar nu se pricepe, nu ii prea bun in asta. Isi face treaba prea sec, mecanic..
...
-Vezi ca am fost pana la Y si l-am intrebat daca nu vrea sa vina el, si i-am zis si ce ai zis tu legat de treaba lui.. a zis ca el are scule mai bune decat X. Si mi-a raspuns ca nu iti ia nici un ban pentru treaba asta, o sa vina pe gratis. Fain, nu?

Si atunci esti atat de obosit ca nici macar nu mai reactionezi. Zici un bine si astepti sa vina maine.
Mi-au ales scoala, mi-au ales mobila in casa, mi-au ales trecutul, prezentul si o parte din viitor. Mereu ziceau ca sunt foarte desteapta si ma pricep la orice, ma adaptez repede.

Au venit in vizita si au inceput: "Iti mai trebuie aici un raft, tre sa mergem sa cumparam, si vezi ca dulapul ala nu sta bine acolo, l-am pus dincolo. Si vezi ca am pus in baie un sertar in stanga."

Oare de unde am invatat sa ma adaptez repede? De unde am invatat sa ma descurc cu ce am?
E atat de cumplit, e atat de gol sa nu poti singur. Sa nu stii sa faci alegeri de baza, sa nu ai porniri inspre a face ceva sau a initia ceva.. Sa stai acolo ca si-un imobilizat si sa astepti. Sa astepti sa primesti situatii, sa pui intrebari, despre cum ar trebui sa faci, despre ce ar vrea celalalt sa faca. Iar cand celalalt iti cere sa ai coloana vertebrala, ies la iveala multe.

"Hai nu fi lasa si nu da vina pe ei." Niciodata nu am fost singura. Niciodata nu am facut alegeri care sa imi influenteze viata. Mi s-a dat si am fost pusa in situatii in care trebuia doar sa supravietuiesc, aveam deja viata model pe care sa trebuiasca sa o duc.

Plang ca o proasta pentru ca asta am fost invatata. Pentru ca, copil fiind, o parte din tine refuza sa-i acuze. Pentru ca is ca si un detinut care bate cu pumnul in masa si se lauda colegilor de cat de multe o sa faca el cand o sa fie in libertate. Am plecat de-acolo ca sa simt ca fac si eu ceva in afara lor. Si-au venit dupa mine. Si i-am lasat sa vina, pentru ca nu stiu altfel. S-au infiltrat in toti porii si in tot ce reprezint. Si ma doare al dracului treaba asta.

Omul care ar trebui sa ma sustina ma acuza ca dau vina pe ei. Si imi spune ca e atat de bine de mine.. Si e revoltat.. adica ai avut atat ajutor si tu nu faci nimic?

Plang pentru ca si in timp ce scriu textul asta ma gandesc cu cine as putea sa vorbesc.. Plang pentru ca eu nu m-am pretuit niciodata, nu mi-am respectat ideile niciodata, le-am confruntat mereu cu parerile altora. Plang pentru ca mi-a fost mereu frica sa nu raman singura. Plang pentru ca ma gandesc sa rog pe cineva sa vorbeasca cu ei, sa le explice, pentru ca io n-am curaj. Pentru ca eu stiu ca doare, si am dreptate, dar mie mi-e frica sa nu-i supar.
Plang pentru ca sunt o proasta care nu are altceva decat niste conexiuni cu cativa oameni, conexiuni care daca s-ar rupe, nu stiu ce-as face..

Iarna in Ardeal

Imi aduc aminte de o soba calda. Veneam infrigurata de afara, cu picioarele ude si obosita. Si ma puneam pe soba calda.
Tind sa cred ca o relatie cum este intre nepoti si copii nu poate fi comparata cu nimic. Tind sa cred de fapt ca nimic pe lume nu e mai pretios decat relatiile dintre oameni.
Stateam pe soba fierbinte si aveam impresia ca am o soba in interiorul meu.. ma incalzea intru totul.. aveam impresia ca toate organele mele isi incetinesc ritmul si se relaxeaza.
Imi e dor de ei. Nu cred ca am simtit asta pana acum. Am impresia ca am venit intr-o alta lume. Iar ce am trait pana recent e bagat tot intr-o cutie si pus la pastrat. Ce-am trait pana acum are alte repere decat viata pe care o traiesc acum.
Bunelule, de tine mi-e cel mai dor. Parca trec zilele si ceva lipseste. Esti acolo, in rutina zilnica, cand imi vine sa intreb pe unul sau altul ce mai faci, cum mai esti. Esti acolo atunci cand o aud pe buni plangand, spunandu-mi ca ii este dor de mine. Esti acolo atunci cand ma gandesc ce mi-ai fi spus daca as facut o alegere buna sau una gresita. Cred ca ai fi fost mandru de mine daca erai inca aici.
Imi amintesc de maica mea, ingerul meu. De rasul ei si de vocea grava cand imi zicea "Sa nu cumva sa ramai printre aia acolo. Sa vii acasa. Macar pana traiesc eu. De fapt nu.. ca sufletul e vesnic si chiar daca o sa mor o sa stiu ca nu esti acasa. Sa vii acasa, auzi?"
Sunt o norocoasa. Ca am oameni care-mi spun "aia au noroc ca au posibilitatea sa cunoasca un om ca tine". Ca mi-am cunoscut toti 6 bunicii :), ca m-am simtit cea mai iubita, si ma simt inca.

Mi-e frica de moartea lor. Pentru ca atunci cand bunelul a murit, o parte din mine s-a rupt. Am vazut mai demult scris la Silv ceva legat despre frica de moarte. Si ma gandeam pe-atunci ca mie nu mi-e frica de moarte... Ohohooo si-nca ce frica mi-e. Am realizat asta abia atunci cand am vazut cat de mult poate sa doara moartea unui om. Cand de gol poate sa ramana in locul in care el nu mai e. Desigur, toate trec, si lucrurile se schimba, ajungi sa te obisnuiesti. Dar se mai poate intampla intr-o seara de octombrie, joia, sa vrei sa il suni. Sau intr-o duminica de decembrie sa intrebi ce mai face. Si abia apoi sa realizezi ca sunt ani de cand el nu mai e acolo. Dar in tine, nu s-a schimbat nimic. Poate ca nu mai doare cu aceeasi intensitate. Dar tanjeala pe care o ai, reflexul de a-l cauta.. e tot acolo.

De ei, ce pot sa zic.. am simtit cum lucrurile nu au mers spre bine in ultimul timp. Si nu sunt nemuritori, stiu asta..  Parca o si vad pe buna in picioarele goale carand cosul plin cu cartofi, sau pe soso intreband-o daca ne-a pus sa mancam.

Am avut mereu frica sa scriu asta.. ca sa nu par dramatica. Dar parca ma mananca degetele. Daca am incercat cuiva sa-i spun treaba asta, facea ochi mari.
Oricum, ideea e ca... daca maine nu voi mai fi, eu stiu ca am avut o viata atat de frumoasa. M-am simtit atat de bine ca i-am avut pe toti.. pe ei, pe ai mei parinti..
Pe prietenii mei. Parca astia, restul, care nu ii cunosc pe oamenii mei, nu sunt atat de norocosi. Cei care nu ii stiu pe fetele mele si colegii mei de suflet, au pierdut atat de mult.
Sunt o norocoasa. Si ma bucur de asta. Ma bucur ca am spus mereu ce-am simtit, si nu au fost momente cand am avut regrete. Ei stiu toti cat de mult ii iubesc.

La mine aici ninge si imi canta Vasile Mardare. Nu stiu voi ce faceti, dar va rog eu din inima spuneti-le celor din jur cat ii iubiti. Puneti mana pe telefon chiar acum si dati un apel. Chiar daca intrebati doar.. "ce mai faci?".. ei vor stii.

La multi ani ingerul meu. Te iubesc. Va iubesc oamenii mei.

Lume

N-am scris de mult. Am vrut de atatea ori, dar.
Lumea mea s-a schimbat intr-atat incat acum numar pe degete gandurile si reperele pe care le aveam cu.. jumate de an inainte, sa zic.
Acum am alte ganduri. Si bune si rele. O schimbare in bine, categoric.
Ieri m-am bucurat de picioare ude (pentru ca tenisi iarna) si gogosi fierbinti mancati cu spatele la foc, in timp ce ningea.
Cred ca asta a fost pana acum, cea mai inteleapta decizie a mea.
Tara asta m-a uimit. Si cand e liniste in suflet si atat de frumos afara, nu imi mai doresc nimic. Fericirea mi-o traiesc acum.

Muahahaha!

"Everything that comes out of your mouth is a lie and everything that goes in is a dick!"

N-am mai ras demult asa bine.

Gandul zilei

Atunci cand ai probleme mari, si alegi sa ajuti alti oameni (care poate au probleme mai mici decat tine) cresti. Cred ca asta e cheia. Incepi sa te ajuti pe tine, ajutand pe altii. Faci ceva in loc sa te lamentezi. Iei pauza de la starea de suferinta plecand de la ceva, avand pentru prima data un obiectiv in tot haosul in care esti.. Incepand cu altii si continuand cu tine. Iar cand pui capul pe perna, pleoapele se inchid mai linistite. Pentru ca ai intins o mana si-ai facut un om sa zambeasca.

Cand stii ca lucrurile se vor rezolva intr-un fel sau altul, desi esti in mijlocul campului, nestiind incotro sa apuci.

Ramona. Anemona. Sau cum o mai chema...

Ramona e prietena aceea interesanta, geniala, genul de om care-mi parea ca pune bariere mereu. Rade zgomotos, gesticuleaza, vorbeste mult, iar atunci cand o parte din pielea noastra se atinge, o simt in adevaratul sens al cuvantului. Atunci cand ma imbratiseaza si ma loveste peste fund sau imi lasa urme de ruj pe gat in club.
Ramona e genul de om care ma surprinde mereu. De la ea nu stiu la ce sa ma astept. Ma surprinde, ma domina intr-un fel imposibil de explicat, ma lasa masca. Ramona e femeia pe care vreau s-o fut. S-o musc de buze pentru ca in viata de zi cu zi nu pot s-o cuprind in nici un fel. Sa-i bag mana in par si s-o lipesc de perete.

Si pentru ca-i mereu ea cea care face gesturile astea, eu ma blochez. Ma uit la ea, zambesc si ma gandesc cum i-as baga mana in chiloti. Si povestim. Despre medici, muzica, iubiti.. si in timp ce imi zice una sau alta vad cum i-as departa picioarele si i-as lasa eu urme de ruj. Nu doar pe gat. 

Rade cu gura pana la urechi si vorbeste tare. In timp ce urca scarile imi venea sa o opresc, sa o trag si sa-i bag limba in gura. 
Mai trebuie doar sa fac efectiv asta. 
Eu pe Ramona o s-o fut. Asta-i clar.

Just as simple as that.

Sunt un copil batran eu. Un suflet ce poate cuprinde toata lumea in el cu o inocenta si-o dorinta de-a trai ce depaseste bariere. Eu sunt visatoare, eu vad lucrurile mai mult cum ar putea fi, decat asa cum sunt. Si tu.. tu esti un copil batran deasemenea. Dar altfel. Tu esti prezent. Prin toti porii te simt aici. Simt cand ma vrei. Tu esti definitia lucrurilor palpabile, Tu gandesti si analizezi si-ai o determinare data dracului. Tu faci tot ce trebuie facut. Tu esti tot ce nu sunt eu. Iar eu sunt tot ce tu nu esti.

Pentru mine asta-i sfant. Pentru mine, asta-i religie. Modul in care ma cauti prin pat desi ai somnul adanc. Modul in care, primul lucru pe care-l fac cand ma trezesc e sa caut sa-ti aud vocea. Modul in care iubirea mea te-a schimbat si te-a format. In care ti-a permis sa visezi si sa slabesti fraiele. Modul in care tu ma tii cu picioarele pe pamant. Desi nu vreau de multe ori sa vad, tu esti  in genunchi, tinandu-ma de glezne si-mi spui "Haide! Ridica-te!"

Simt cand faci tot ce poti sa ma ai langa tine si simt fiecare clipa in care ma pretuiesti. M-am vazut de multe ori mai buna decat sunt. Ai stat in tot acest timp rabdator, mi-ai lasat libertatea si intelepciunea sa ma intorc la cel ce ma pretuieste, cel ce mi se potriveste, cel ce ma ajuta sa ma formez.

Imi amintesc si acum momentele cand circulam noaptea prin ceata aia de-o puteai taia cu cutitul. Momentul cand am venit spre tine si tu ma asteptai afara spunandu-mi la telefon "stiu ca esti tu! tu esti!" Ziua in care mi-ai adus lalele. Zilele cand plangeam amandoi. Cand dansam si lumea se oprea in jurul nostru. Zilele cand am inteles ca imi esti atat de potrivit. Pentru ca doar tu ma vezi intru totul. Doar tu ma stii in totalitate cand sunt rea, cand sunt buna, cand ma prostesc, cand iubesc si cand traiesc. Traiesc cu adevarat doar cu tine. Tu esti viata mea si tu ma alimentezi sa fiu mai buna in fiecare zi..

Vreau sa-ti multumesc. Pentru tot ce faci pentru noi. Pentru orele in care ai lucrat, si-ai lucrat si te-ai zbatut. Vad asta in fiecare clipa. Vad cat de mult vrei sa ne fie bine. Vad modul in care iti pui capul pe perna seara, obosit, si inca zambesti, Vad, ca dupa tot ce faci tu inca mai ai putere sa zambesti pentru noi, pentru mine. Dupa ce ai alergat o zi intreaga inca mai ai putere sa vii acasa si sa faci ce eu n-am facut. Vad ca desi tu nu ai, te agiti sa ajuti pe altii. Vad ca iti dai inima si tot sufletul din tine ca sa faci tot ce trebuie facut. Iti multumesc pentru Andrei, pentru toti cei pe care ii faci fericiti din jurul nostru.

Nu stiu cand va fi data nuntii noastre, nu stiu cand iti voi spune ca Maia e pe drum. Stiu doar ca abia astept sa ajungi acasa, sa iti sarut ochii si fruntea, sa ma bucur ca acum te am, acum ne avem unul pe celalalt. Iar restul, nu conteaza atat de mult.

Pentru mine, asta-i sfant. Asta-i religie. Asta pretuiesc si in asta cred. Asta imi da putere si speranta. Noi si iubirea noastra.

Tu esti iubirea mea. Tu esti ingerul meu. In tine, in noi cred. Si-asta imi ajunge.

Love

Here we go again. This time, stronger.

Te am cum nu te-am avut pana acum. Te am cu zambetul pana la urechi, cu dorinta si iubire. Iar pentru acum, asta e tot ce-mi trebuie.

I see our unborn kids in your eyes.

Autostrada cu soare

       In ultima vreme lucrurile au fost agitate in viata mea. Al dracului de agitate, un amalgam de emotii, trairi, decizii si resturnari de situatie. Sunt si acum intr-un proces de schimbare, care ma solicita si care ma pune la incercare. Dupa o vreme lunga de acumulat, am rabufnit si-am provocat o furtuna. 
Ma trezesc acum, acasa, cu un sentiment de dor si de liniste, dorul acela placut, care nu doare atat pe cat te face sa zambesti. Dorul de copilarie, dorul de vocea bunicului si de gemul de prune al maicii. Dorul de "mami, imi dai bani sa imi iau ceva?", dorul de "du-te curata curtea cainilor". Acum nu ma mai roaga nimeni sa fac treburi prin casa. Acum le fac eu, cu drag si cu o responsabilitate pe care nu o vedeam inainte.
Lucrurile ruleza cu o viteza pe care n-am vazut-o poate, sau n-am vrut sa o vad. In toata situatia asta, privesc din mijlocul problemei si din afara ei, in masura in care pot, nevoile ce mi s-au schimbat, invataturile care au venit odata cu asta. Am simtit mereu nevoia sa analizez, sa ma pun pe treaba, sa faca lucruri care de mule ori nu tineau de mine. Mereu am fost pusa pe lupta, asteptand indicatii din partea vietii si traind ca un "copilot" atent la obstacole si cu garda sus, mereu pregatit sa actioneze impotriva lor. 
Citeam un articol al Mirelei, iar titlul era "Cui ce ai de demonstrat?". Si m-am gandit. Ce am de demonstrat si cui? De ce dumnezeu asa avea ceva de demonstrat, la douajdoi de ani, cand viata doar se intampla. Cand ai vuiet, tot timpul din lume, dorinta si multe necunoscute. Vreau sa traiesc. Sa-mi traiesc cei mai frumosi ani cu mainile si sufletul relaxat, fara sa trag de sfori si fara sa controlez atat de mult ce mi se intampla. Vreau sa imi pun capul pe perna zambind, iar singurele ganduri sa-mi fie de multumire pentru ziua frumoasa ce-a trecut. 
Vreau sa reduc din griji, sa inmultesc linistea si satisfactia. Vreau sa ma bucur de mine si de cate am sa-mi ofer. 
Uitasem ce inseamna sa ascult un Tudor Gheorghe, sa mi se umezeasca ochii si sa nu pot exprima fiorul, bucuria si linistea ce-o am in suflet. Daca tot vreau sa fac o gramada de lucruri, mai bine mi-as aminti dracului mai des sa fac ce-mi place. Da, cred ca asta e un lucru bun de-a incepe de acum inainte. 

       

       Am o dorinta in suflet pe care n-o prea pot materializa. Vreau, intelegi? Vreau al dracului de mult. Ma tine insa  in loc frica raspunsului pe care l-as putea primi. 
        Si ma deranjeaza ca lucrul ala nu mi-e prea confortabil acum. Insa, daca as face presiuni, as ajunge sa fac ceea ce incercam sa nu mai fac. Cum dracu ies din incurcatura asta? Imi place si ma enerveaza in acelasi timp.. damn it.. :)

Note to self: Mi-am dat seama cat de mult imi place un barbat care emana masculinitate prin toti porii. Cat e de bine sa te simti mica si.. fericita.

Hopefull

Am scris in ultima postare despre bani si nefericirea de a-i avea sau nu.
Acum n-am prea multe cuvinte. Doar atat. Nimic nu-i mai important pe lume decat apropierile dintre oameni. Cand te doare  pe tine durerea altuia mai mult decat il doare pe el.
Lucrurile se indreapta undeva. Vom vedea si unde.
Pana una alta, iti tin mana intr-a mea.

Si totusi vine toamna

Alergam zi de zi. Ne dorim masini, case, si o gramada de cacaturi. Asculta-ma, iti zic.. Ce faci cu ele? Ce faci cu ele cand te trezesti dimineata incomplet? Ce faci cu ele cand te bate soarele direct pe piele si n-ai cuvinte sa vorbesti? Cand te simti rupt in doua si nu poti nimic.

Baby, as putea trai fara bani o viata. As putea trai fara ei. As putea trai si fara tigari. Si fara masini. Dar cum sa poti spune in cuvinte? Cum sa poti exprima in cuvinte ce simti atunci cand casa-i goala? Cand, pentru prima data in 22 de ani am mers acasa si era usa incuiata. Cand, pentru prima data, eu eram aceea care a facut mancare si curatenie. Cand n-a trebui sa-mi spuna cineva ce sa fac. 

Doamne, cat adevar era in textul ala. "Iubeste o femeie care nu citeste." Iubeste-o. Iubeste femeia aia care are nevoie de masini. Care are nevoie de masina de spalat vase si care vrea sa se plimbe in mertan. Iubeste-o pe aia care adoarme razand. Iubeste-o pe aia care tipa daca n-o suni toata ziua, iubeste-o pe aia a carei teluri se masoara in acte sau bani. 

Am incercat sa trezesc in oameni lucrurile alea ce nu le poti exprima in cuvinte, lucrurile alea care trec dincolo de ceea ce putem percepe la altii, le putem doar simti. Mi-as fi dorit sa pot sa-ti arat cat de mult valoreaza un zambet. Cat de mult costa o dupamiaza cu zambete. Cat de mult conteaza o atingere si cat de insemnata e iluzia aia pe care-o numim iubire adevarata.

Am ajuns sa-mi doresc sa nu mai avem nici un leu. Am ajuns sa imi doresc cu desavarsire sa nu ne ramana altceva de facut decat sa iubim. Decat sa incepem dracului sa traim. Sa iesim la plimbare pentru ca n-avem bani sa mergem la film. Sa realizam ca nenorocita aia de plimbare valoreaza mai mult decat toate filmele din lume.Sa ne dam seama ca avem atatea de facut si tot timpul din lume (sau n-avem timp deloc, care-i exact acelasi lucru). Mi-as dori sa putem reveni la lucrurile de baza.

Si poate doar apoi vom incepe dracului sa traim. Cand incetam sa ne punem singuri funia la gat.

Cum faci oare sa te iubesti mai mult?

Mi-as dori sa stiu raspunsul la intrebarea asta. Mi-as dori sa pot sa maschez naivitatea si inocenta atunci cand nu-si are rostul. Mi-as dori sa stiu sa ma iubesc pe cum iubesc pe altii.

:)

"Nu.. Eu am fost bărbatul care credea că responsabilitățile și lucrurile bune pe care le făceam demostrau adevărată condiție umană și mai ales onorarea definiției unui om adevărat.
Si-au trecut zile, și au trecut luni și ani și am ajuns să nu mă pot opri din a-i caută zâmbetul în alte chipuri de femei. Forme care n-au știut să ofere nimic, nimic care să se ridice la lucrurile simple pe care le primeam fără să merit .. De la ea. Am ajuns să-mi fie dor de mofturile și modul ei de a se alinta. Am ajuns să o caut în fiecare femeie care-mi pășește pragul vietii, dar n-o găsesc. I-am avut sufletul în mâini, pe degete lacrimile ei dăruite mie și n-am știut ce să fac cu toate astea. Pentru mine reprezentau necunoscutul și tăcerea. Oamenii pe care i-am cunoscut au vrut să-mi ajungă până în cele mai întunecate camere ale inimii însă n-au reușit pentru că ea a aprins lumina în fiecare cameră și mi-a cumpărat bețișoare parfumate. Acum am oglinzi pe pereți și oricine intră se poate vedea. Nefiind capabili să se accepte pe ei, neputând să ceară mai mult, decât asistarea la propriul innec. Și vor da vina pe mine, când în final ea e cea răspunzătoare, pe ea nu poți s-o uiți.. N-ai cum s-o uiți"

Nunca te olvidare..

Zilele astea am fost trista. Inca sunt.
Ma gandesc ca poate in timp se va diminua durerea. Insa daca va disparea complet, asta nu cred.

Imi vei lipsi. Imi va fi dor de tine. Stiu ca nu are rost sa soptesc cuvinte unei cruci de piatra.
Sper doar ca ceea ce ti-am spus sa-ti fi fost deajuns. Sa iti fi dat seama cat de mult te-am iubit si inca o fac. Sa fi fost mandru de mine. Sper ca toate zambetele ce mi le-ai oferit sa fi insemnat ce am inteles eu ca au insemnat.

Mi-ai fost stalp, model, inger.

Imi e dor de tine.

"despre bunici (ar trebui folosit singularul) nu vorbesc. din respect si din prea mult dor. ei au fost tot ce n-am stiut eu ca e mai limpede in viata mea. cei la care n-am putut sa ma uit cum mor."

"si am plans pentru toate. pentru ca atunci cand bunicul a murit, am stiut ca ar fi vrut sa mai stea. a fost singurul care cand m-a parasit, inca ma iubea. am plans pentru ca o data cu el, mi s-a terminat copilaria. "

Vreau sa pot sa mai plang. Sa mai plang rauri si sa iasa tot afara.

De tine, D., mi se rupe sufletul cel mai tare. Stii ca sunt aici si te iubesc, nu?
Sper ca ceea ce urmeaza sa fac sa te ajute, nu sa te supere. Sper.

Tigle

Am simtit de multe ori durerea. In multe forme. Credeam ca cea mai puternica durere pe care am simtit-o a fost cand ma zbateam din toate puterile, si urlam, si ma luptam sa treaca. Sau atunci cand stateam in genunchi c-o rama in brate si aveam impresia ca am lacrimi si-n vene. Sau atunci cand n-am fost crezuta.

Dar nu. A fost intr-o dupamasa insorita cand desi stiam ca nu-i totul roz, imi pusesem zambetul pe buze si-mi doream sa ramana acolo. Am intrat in camera agitata, pusa pe facut bagaje, pregatita sa impachetez si m-am lovit de liniste. Liniste, cu un film tampit pe fundal. Ma luptam sa fiu auzita, sa fiu simtita, sa fac in vreun fel sa dispara bariera aceea ce nu-mi mirosea a bine.
Stiu doar ca m-am trezit ulterior, dupa ceva vreme, tinand o tigara in mana, in timp ce ma uitam pe geam la casele din jur. Ma uitam la acoperisurile lor, la forma lor, la tigla ce le acoperea. Erau atatea culori... atat de diferite, atat de multe lucruri pe care nu le vazusem pana atunci.. Era o voce pe care o auzeam, dar pe care n-o ascultam. Imi simteam corpul vibrand, si tigara aia care se termina a dracului de mult. Atata liniste.. atata liniste. Nu vreau sa mai simt linistea aceea niciodata. Nu vreau sa mai vad atatea tigle pe casa si sa ma minunez de ele. Nu vreau sa-mi mai cante in cap cantecul ala niciodata.

"But don't nobody, please don't ask me why
'Cause all I did was love him"

I lost my keys.

           Nu mai stiu. Nu imi mai amintesc atatea momente din viata incat imi vine sa ma cutremur. Nu stiu unde s-au scurs anii aia, unde-au disparut momente, seri, saptamani si ani intregi. Unde s-au scurs toate noptile mele cu stele, unde-au plecat zilele alea pline de zambete, tristete, impacare si.. bine.
          Nu stiu ce mecanism al dracului de-a ma vindeca am, insa parca mi-e umpic ciuda pe el. Parca as vrea sa-mi amintesc, sa pot simti macar putin din tot ce-am simtit candva, din tot ce credeam ca ma definea candva. Ma si definea, actually. Acum, lucrurile stau altfel.
Sunt intr-o continua agitate, intr-un amalgam de lucruri care mult prea rar imi dau cate un moment de respiro. Care ma urca la cer si dau cu mine de pamant si nu imi ofera clipa aia in care sa ma pot speria. Dupa ce am alergat in sus si-n jos, ma trezesc cu fruntea plina de picaturi de transpiratie, respiratie agitata si corpul tremurand. Si nu mai stiu incotro sa ma indrept.

       Imi amintesc in schimb noaptea aceea racoroasa. Cand eram cu ochii la stele, singura, pe banca aia inconjurata de atata liniste si stele. Multe, multe stele. Dupa ce mi-am simtit toata pielea inundata de mirosul lui si de vocea lui care imi zicea "ce-ai facut? ce mi-ai facut? cum mi-ai facut asta?" racoarea aceea mi-a prins bine. Nu i-am raspuns. Mi-am raspuns mie in gand. Oh, cate-as mai putea sa fac si cum.. si cate-as mai putea simti. Dar nu.

        Imi amintesc cand omul pe care eu il admir mi-a spus "Doamne cat de mult pot sa te admir pentru.. Mi-as dori sa pot fi ca tine." Cand am ramas cu ochii goi, cu mainile curgandu-mi pe langa corp si ma gandeam.. nu, inca nu ai de ce sa ma admiri.

         Stii momentele alea, cand nu mai conteaza prea mult ce se intampla. Cand te uiti la o pereche de ochi calzi care-ti vorbesc mai frumos decat unui dumnezeu si-l vezi ca ar face orice sa te poata ajuta. Cand iti da sfaturile alea pe care nu le dai nimanui. Pentru care ai platit preturi mari.
Mi-ai zis azi ca sunt cel mai mare maestru al cuvintelor pe care-l cunosti. M-ai lasat iar fara cuvinte. Pe mine, maestra cuvintelor.

            Mi-e dor de tine mamica. Mi-e dor de tine pentru ca desi nu ma puteai intelege in toate, ma simteam mereu confortabil cu tine. Ai stat si-ai ascultat toate tampeniile ce ti le-am povestit, ce acum nu mai conteaza nici cat negru sub unghie. Si m-ai iubit. Si ma iubesti inca, la fel de mult cat o fac si eu. Mi-e dor sa uit de problemele mari pentru ca is prea ocupata sa-ti povestesc nimicuri. Mi-e dor sa ma certi, sa te imbratisez, sa te sun de la 1000 de km si sa-ti spun ca ai 5 ore sa faci 500 de km ca vin spre tine si tare mi-e dor sa te vad.
Mi-e dor sa-mi povestesti de casuta ta, de aia ce te enervau, de romanca aia faina, de ce mult ai crescut..
Sunt mandra de tine. Sunt mandra ca rezisti bine acolo, ca ai crescut frumos mamica. Ca ai alta minte, dar aceeasi blandete in privire.

          Puiule, uite unde am ajuns. Ma faci sa zbor si ma si cobori cu picioarele pe pamant. Si ma faci sa vreau sa fiu o mai buna eu. Si-asta mi-e deajuns.

Magic

Poate nu am cele mai bune cuvinte sa-mi descriu starile. In schimb, am zambete si dorinta sa fac placinta cu branza.
Cafeaua e buna azi.

E atata caldura, de unde vine?
Te-ntrebi caci esti doar in tricou
Iar vantul bate nebun

Ia-o de mana, citeste-i in stele    
Minte-o ca e cea mai frumoasa

Cheam-o mai aproape, langa pieptul tau
Sa simta si ea galopul inimmii tau

Saruta-i gandacul de pe deget
Scoate-i din par firul de iarba
Ea iti va zambi si-si va aminti, in iarba

Seriously?!

"Nu trebuia sa vorbesti atata."

My friend, cuvintele sunt tot ce am. Teoretic ar trebui sa ma cunosti indeajuns incat sa stii asta. Si daca incerci sa-mi iei cuvintele e ca si cum mi-ai pune cutitul la gat. Deci nu, nu voi tacea niciodata, pentru ca in momentul ala voi incepe sa mor.

Si daca ne adaptam sa fim pe placul celor care se sperie de cuvinte, devenim din start statistica, cum zicea prietenul meu Palahniuk.

"dar de unde sa stie Puric din astea cand dezastrul lui incepe de la freza?"

Invata sa elimini din apropiatii tai oamenii care nu se mandresc cu tine. Auzi?

Vama Veche

Am avut asa, un soi de aer de Vama in mine.

Dac-ai stii...

"Uite ca a trecut si asta. Si vin altele, poate la fel de frumoase, la fel de pline de iubire. Poate ca nu va fi doar bine, dar vom merge mai departe... Pentru ca, sa nu uitam, suntem niste luptatori.
Ce sa va mai spun? M-am simtit la 30 de cm de sol. Si imi urlam in minte ca nu merit atata fericire. Da, a fost fericirea suprema. A fost zgomot mare, dar parc-a fost si liniste. La un moment dat nu mai auzeam nimic. Simteam zeci de imbratisari, caldura sufleteasca, iubire si liniste. Si lacrimi de fericire.

Mamica, imi place sa te redescopar zi de zi. Imi place sa am impresia ca te cunosc, si totusi, sa redescopar tot alte lucruri, care ma fac sa tin si mai mult la tine. Imi place sa stiu ca-ti pasa mamica. Si-mi place ca tii la mine asa cum is.

Stiu ca vin vremuri cacacioase. O, da! Dar sa nu uitam ce am invatat. Am invatat sa tintesc cat mai sus. Si sa nu regret ca imi doresc mai mult. Nu vreau sa stiu viitorul. Vreau sa fiu in asa fel, sa iasa bine. E ciudat. E in ceata totul. Cred ca vreau ceva, dar de fapt nu-mi doresc deloc asta. Vreau liniste. Si Info Pro toata ziua.

Si vreau sa ma mai tii odata in brate mamicuta. E atat de bine acolo...

E asa, o senzatie... Simti ochii putin inlacrimati, si nu stii de ce... Iti vine. Iti vine sa te eliberezi. Iti vine sa spui cuiva... Hei, iti multumesc ca existi. Iti vine sa fi din nou copil.
Cred ca nimeni n-ar putea descrie ce simt acum. Decat tu. Si nu, nu stiu daca-i vis... Nu stiu daca-i corect, mai bine, mai vis... Stiu doar ca mi-e dor de o pereche de brate care sa stie sa simta...

Mi-e dor. Va fi bine candva mamica. Stiu asta."

septembrie 2010.
Iti multumesc.

Stop chasing shadows.

"Oare stiti cum e cand, pe langa ca iti sapi singur groapa si sari in ea, iei lopata si pui pamant peste tine?

Se pare ca un om, indiferent cat de puternic se crede, la un moment dat ajunge sa fie exact ceea ce nu a vrut niciodata sa ajunga.
In schimb, cu putina dorinta si ambitie, sa speram ca ies la liman.

O sa fie bine."

Postare din decembrie 2011, nepublicata.

O sa fie bine, da.

Radu Tudoran - Fiul risipitor

"Tu eşti muzica mea! Nu vreau să mai ştiu de nicio altă muzică, afară de tine!

 Aş vrea să am o sută de ani, nu o sută, două, trei, câte sute au pietrele astea, numai să mă ţin de braţul tău!

Odată o să uit şi cum mă cheamă. Daca el m-o striga într-o dimineaţă cu alt nume, am să cred că ăsta a fost numele de totdeauna.

Dacă eu aş muri într-o zi, aş vrea să ştii că ai fost cea mai frumoasă minune din viaţa mea.

-N-ai dormit?
- Nu.
- Nici eu. Ce-ai făcut?
- Te-am iubit.

- Lume, priveşte-mă: sunt tânără şi fără minte - dar îmi place un om, mai mult decât soarele, mai mult decât cerul - şi pentru asta mi-ajunge tinereţea, nu-mi trebuie minte!"

P.S.: Asa e cand nu mai ai impulsul de-a vomita toate cuvintele din tine, desi stau ingramadite sa iasa afara. Cauti cuvintele altora si le reproduci. Cumva, cumva, trebuie sa scoti afara starile din tine. 

Cum dam viata vietii din noi?

P.P.S: Trebuie sa citesc cartea asta neaparat.

O zi care a trecut

"Băi, e greu când cel de lângă tine nu înţelege. Când pui înaintea lui pe o masă tot ce simţi, tot ce gândeşti şi tot ce te doare şi el se uită şi se scarpină în cap. Când începi să diseci fiecare trăire şi aproape că eşti în stare să tai în carne vie doar ca să-i explici, pe rând, fiecare bucăţică din tine... şi el nu face decât să ridice din umeri. 

E greu să n-ai cuvinte să te explici. Să n-ai cuvinte ca să-ţi descrii rănile care nu se văd. E greu. E greu să te vindeci aşa."

Moments

Sunt momente cand realizezi ca ai fi facut lucrurile altfel. Ajungi la maturitatea emotionala necesara sa-ti de-a
o palma peste cap pentru toate prostiile ce le-ai facut, pentru toate vorbele aruncate fara gandul efectului lor,
pentru momentele de incrancenare cand n-ai vrut sa vezi si sa asculti nimic de la celalalt.

Am invatat sa ma bucur de cuvinte simple, dar insemnate, de prezente din viata mea care nu vor fi pentru
totdeauna aici, de gesturi care conteaza cu adevarat.

Da, as fi facut lucrurile cu totul altfel. Si-am invatat al dracului de multe. Am invatat sa ascult. Sa pretuiesc.
Sa ascult tot, chiar daca cuvintele ma supara, sa vad suferinta din spatele lor, sa vad dorinta si nevoia
celuilalt.

Ma supara faptul ca am provocat durere. Si ca inca mai am momente cand ma gandesc la durerea provocata. Si am egoismul de a vrea sa fi fost tinuta minte altfel.

El... pe el il doare. Si pe mine ma doare si mai tare durerea lui. E o durere pe care nici el si nici eu n-o pot
controla. Ii vad ochii obositi de griji si ii observ oftatul. Stiu ca va trece. Insa pana atunci imi doresc din
rasputeri sa-i pot alina catusi de putin durerea, sa-si poata pune capul linistit pe pieptul meu stiind ca va gasi
liniste.

Pe de alta parte, ma bucur. Ma bucur ca oricum am face, ajungem la calea de mijloc. Ajung acasa obosita si
ma asteapta cu masa pusa. Vine si-mi aduce mancare si tigari. Pe cand ma trezesc dimineata, cafeaua e
facuta, la fel si tigarile. Si le-aduce in pat. In fiecare noapte, la orice miscare a mea, ma cauta instinctiv si
ma ia in brate. Ma rasfata. Imi spune ca sunt frumoasa. Ma vrea doar a lui. Cauta modalitati sa ma faca
fericita. Isi face mereu probleme daca nu cumva m-a plictisit.
Nu, nu m-a plictisit nici macar o secunda pana acum. El a inflorit bucuria si frumosul in mine.

Stau cu ochii in calculator si numar minutele pana ajung acasa sa-l pot lua in brate. Daca eu lucrez pe timpul
noptii, el sta treaz si ma asteapta pana ajung acasa sa doarma cu mine. Numar minutele pana ajung sa-i pun
mana pe pielea fina. Numar minutele pana cand imi va saruta fruntea. Sunt o norocoasa.
Sunt o norocoasa ca l-am gasit, ca face parte din viata mea, ca m-a ales pe mine dintre toate, ca ma simt mai rasfatata ca oricand.

Lucrul la care lucrez acum e sa pot sa-l rasplatesc pe cat merita. Sa pot sa invat din greselile anterioare si sa
pot sa-l rasfat pe cat de mult ma rasfata el pe mine. Sa-l ocrotesc la fel de mult cat o face el si sa-i
daruiesc linistea de care are nevoie. Si pasiunea, si daruirea, si increderea, si posibilitatea sa se simta cel mai
confortabil cu mine, si siguranta, si nevoia de copilarie.. si tot.

Mariuca mea, ai progresat. Ai facut lucruri minore si nu va sti nimeni bucuria pe care-o simti pentru ele. Simti cum cresti, simti cum ai rost, simti cum te poti bucura de tot ce ai. Fi fericita si imparte fericire.