Imi povesteste Passenger despre all the little lights care s-au stins si despre altele care-au prins viata cand iubesti. Mi se pare miraculos cat de tare ne deplasam. Ce viteze am prins si oare cum ne vom putea opri vreodata. Cand vom putea sa ne bucuram pe-ndelete de lucrurile care ne dau viata si cate zori vom prinde zambind, avand timp sa ne bem cafeaua. Cand ne vedem casa pe lumina, ziua? 

Eu pe-a mea nu o mai recunosc. Ma surprinde cateodata cat e de frumoasa umpluta de lumina zilei, ce frumos se plimba soarele prin perdele si-n asternuturi. 

I'll make a promise and I'll keep it for the sake of it

 Creierul meu a invatat atat de bine sa uite, cateodata ma mir si raman stupefiata cate amintiti, momente, ani intregi din viata mea au disparut fara urma. A fost programat sa se protejeze atat de bine incat uneori am impresia ca sterge din memorie si lucuri care nu fac nici un rau, pentru ca doar asta stie. Sa uite. Mai citesc postari mai vechi si ma intreb oare ce simteam cand am scris. Ce tumult imi aduceau versurile pe care scriam, cata speranta aveam in ochi si cum m-am simtit cand am pus capul pe perna. Buna intrebare. 

Am participat la treaba aia care m-a facut sa-mi pun intrebarea "De ce ma tem, in adevaratul sens al cuvantului? Sa fie oare frica mai mare decat pericolul efectiv?" Categoric da. Mi-am luat inima in dinti si am inceput. Si-am vazut ca nu mi-e rau deloc. Din contra. Gandul ca voi ajunge acolo ma face sa-mi doresc si mai mult sa continui. 

Niciodata nu am avut o frica atat de mare de moarte ca acum. Niciodata nu am apreciat prezentul cum o fac acum. Pentru ca prezenta lui are un fel de-a ma face sa imi aplec capul, sa fiu recunoscatoare, sa cunosc fericirea in cea mai pura forma a ei. Atunci cand, cu ochii in lacrimi, printre sughituri si suspine ii spun "Donin, sa nu mori. Sa nu ma lasi singura, Donin. Sa ai grija de mine si sa ajungem sa fim batrani. Pentru ca eu vreau sa mai traiesc cu tine, Donin Tulcan. Pentru ca eu cu tine am invatat iubirea."

Tu ai fost omul care m-a schimbat cel mai mult. Tu, cu fricile si limitarile tale. Tu, care m-ai resetat, mi-ai schimbat viziunile, m-ai transformat. Atunci cand stateam in genunchi in mijlocul patului si urlam si plangeam, atunci am invatat ca nu primim mereu ceea ce cerem, ci primim sub alte forme. Atunci m-ai facut sa realizez ca lucrurile au mereu mai multe modalitati de-a fi rezolvate, ca albul nu e mereu alb si ca fericirea nu exista decat atunci cand exista si nefericire. 

Ai facut mereu tot posibilul sa nu ma superi. Te-ai straduit din rasputeri sa ma faci fericita si mi-ai dat sprijin desi te clatinai. Ai invatat tremurand sa ma iubesti si-ai invatat sa imi suporti toanele de om speriat. Ti-a fost frica mereu ca nu esti indeajuns de bun pentru mine, insa stii ceva? Eu n-am fost mereu indeajuns de buna pentru tine. Ma simt ca si cum suntem noi doi, si restul lumii. Cum ar putea sa stie ei vreodata cine esti? Cum ar putea sa inteleaga ei vreodata cata afectiune sta inghesuita in varful degetelor tale si cata bucurie ai in ochi atunci cand ma privesti? 

Ai fost incremenit de frica si ai ezitat doar ca sa nu-mi faci rau. Te-ai temut ca nu vei putea sa-ti infrangi demonii si n-ai stiut daca-mi esti de ajuns. Ai reusit sa excaladezi ziduri care te speriau si-ai reusit zi de zi sa devii mai bun. Te-ai pus langa mine si cu mana tremuranda ai invatat sa iubesti. Ai invatat sa depasesti obstacol peste obstacol si desi ai fost inspaimantat, m-ai tinut de mana si mi-ai oferit protectie si sprijin zi de zi. 

Dragul meu drag, pot spune ca abia astazi am ajuns sa-nteleg cata iubire ne uneste, cat respect ne sta la capatai, cata preuire avem unul pentru celalalt. Atunci cand am avut perioada aceea nasoala nu stiam cu adevarat. Banuiam ca lucrurile merg intr-o directie, si o vedeam buna, dar nu aveam experienta pe care o am acum. Pana atunci traisem perioade frumoase, dimineti cu soare, "iminima mea", vin baut afara, noaptea, pe ploaie. Atunci stiam ce-i frumos. Eram indragostiti, ne iubeam precum o pereche de adolescenti timizi care simte pentru prima data ce-nseamna iubirea, nu stiam exact cum va fi, dar parea ca ne dorim amandoi sa aflam.  

Atunci a fost primul examen. Atunci a inceput sa fie greu. Atunci am depus un efort enorm pentru ceva ce nu aveam siguranta ca va fi. Amandoi. Nu stiam, cum stim acum, ce inseamna sa trecem mana de mana prin furtuni. Anul trecut ne-a dat posibilitatea sa luptam si sa-nvatam sa construim, caramida cu caramida. 

Sunt multe momente cand stiu foarte bine ce simti, momente ca uneori ti-e greu, alteori esti la mijloc, cateodata ti-e greu sa te aduni. Situatii cand iti dau batai de cap, te obosesc sau te sufoc. Stiu ca o fac. Pentru ca, iubitul meu, exact imperfectiunile astea ne unesc si mai mult. Cand eu ma prostesc si umblu ca o ratusca, iar tu razi, desi n-ai chef de nimic. Cand eu mi-as dori sa faci ceva si mi-as dori sa-l faci acum! pentru ca eu acum l-as face. Cand abia astepti sa faci un dus si sa te pui in pat, dar, surpriza! Mai apare cineva care sa te inghesuie. 

Vreau sa-ti multumesc pentru faptul ca mi-ai aratat cine esti cu adevarat asa cum nu ai mai aratat nimanui. Mi-ai aratat defectele si slabiciunile pe care le ai si ai devenit confidentul meu. M-ai aparat si mi-ai tinut partea desi uneori nu o meritam. Iti multumesc pentru rabdarea si bunatatea cu care ma inconjori. Iti multumesc pentru calmul si linistea pe care mi-o oferi. Iti multumesc ca m-ai ales si ma alegi in continuare, zi de zi. Promit sa-ti fiu alaturi si atunci cand ti-e bine, si atunci cand ti-e greu. Imi doresc fim peste ani la fel, mana de mana. 

Patchwork

 6 dimineata, cafea slaba si Passenger. Ca sa citez din clasici, n-am talent de cronicar. Anul asta a fost unul dat dracului. Ma gandesc unde dracu au incaput atatea intamplari. Si bune, si rele si din acelea in care ramai tâmp cu mainile pe langa corp. Am inceput anul furtunos, cu ceva ce se putea termina dramatic, dar a inceput atat de frumos. Apoi ne-am pus pauza cand am realizat ca s-ar putea sa nu fim doar noi. Si chiar dac-am ramas doar noi, ne-am tinut unul pe celalalt de mana. Oboseala, da. Disperare, clar. Lacrimi de bucurie.. Oh si inca cate. 

Am pierdut-o si n-as fi vrut. Inca imi pare rau. Ca suntem tot mai putini. Ca ma laudam candva ca-s 6, si-a ramas doar una. Pe care, dac-o voi pierde, cred ca o parte din mine ramane rupta pentru totdeauna.

Zicea A. ca rezilienta inseamna a te imbunatati si a nu reveni la starea initiala. Mi-a ramas in cap ideea asta. Dup-atatea, nici nu cred c-ai avea cum.. Anul asta m-a invatat sa ma potolesc. Sa ma inclin, sa spun multumesc si apreciez cu adevarat ce am.

Cand ma gandesc ce avioane visam candva, si cum, cu totul si cu totul altceva mi-a adus fericirea. Cand am muncit si am fost ostenita atunci am realizat ca poate iesi ceva frumos. Cand am dormit prima data aici, am avut impresia ca sunt intr-un palat. Si cine stie cum, zi dupa zi a devenit acasa.

Imi inchei ziua cu mers leganat de gasca, ma trezesc incalzita, pupata.

Ei sunt bine si pentru asta sunt tot mai recunoscatoare. Pentru ca simt ca ne-am apropiat, ii simt la o privire departare. Le-a fost greu pentru c-au fost multe. Anul asta am crezut c-o voi pierde. Ce bine ca e.

Suzanne, is it everything you wanted? Suzanne, is it everything how you'd dreamed it would be?

Nicidecum. Naiva, vedeam tot felul de detalii. Ce conteaza intr-adevar e ca inca ma bucur zi de zi ca-l am. Inca plang de fericire uitandu-ma la el. Am simtit destule. Si bune si rele. Iar la finalul zilei sunt tot eu in asternuturile reci. Care ma regasesc tot in aceleasi moduri. Tot acolo unde m-am lasat. Doar ca altfel zi de zi. Mai matura, mai linistita, dar avand acelasi avant si optimism. Acelasi foc ce arde. Aceeasi eu cand nimic altceva nu mai e.

You always said it would turn out alright. 

Reached for the stars and you touched the sky. With your red wine teeth and your smoker's cough. Suzzane, Suzzane times takes everything that he wants.

Suzanne, you still shine bright to me. 

La finalul zilei, dupa ce te bucuri de tine, de singuratate, de pace, tot la ei te intorci. Inveti zid de zi regulule jocului si nu te opresti. Ca n-ai cum si totusi, dac-ai putea-o face, nu ti-ar aduce nimic bun.

Am invatat sa nu provoc, sa nu fiu "show me what you've got" cu viata asta. Ca te ia si da cu tine de toti peretii fix cand nu te astepti.

Anul asta mi-a adus cea mai multa fericire. Fericirea aia cu sughituri si obraji uzi, cand, dupa o cazatura mare, plangi ca nu te doare cat ar fi putut sa te doara.

Si apoi, realizezi cat de bine esti. Ai o casa deasupra capului, ai tot ce-ti trebuie, si in plus si inca ceva din ce ti-ai dorit.

Am invatat si prietenie. Am invatat sa am curajul sa fiu copil, sa fiu naiva, sa ajut cat de mult pot. Sa ajut pana nu mai pot. 

Iar la sfarsit, sa zambesc si sa stiu ca da, sunt o norocoasa. 

 Cand ma gandesc cum ne-am legat. Cum iti stiu fiecare semn de pe spate. Atingerea firelor de par si modul in care te infiori cand iti ating gatul. Mana frumoasa care ma strange si nasurile noastre ce se mangaie. 

"O sa-ti scriu o poveste in dorinte. Si dorintele vor fi ale mele si vor alerga pe buzele tale. Si povestea ta va incepe asa: vreau sa te lasi sa ma saruti. Nu intelegi? Asta este tot ce vrei tu. Vreau sa-ti simt uitarea pierduta pe umarul meu stang si mana ta pe mana mea. Vreau sa te lasi sa imparti cu mine vocile din mintea ta. Sa facem asta, sa stam ca si pictati pe plaja aceea mica, tu pe umarul meu si eu cu sarutari pe chipul tau. Si sa stam asa, sa inchinam ganduri obraznice lumii asteia reci si sa iti vorbesc despre cum am furat eu inima ta dintre valuri."

Sindromul Stockholm

Costum turnat, nu. Nici tenisi. Nici macar omul lui Puric. Sau hanorac cu gluga. 

Nu Sartre si nu fara burta. Nu concert si nu principiul incertitudinii. Palahniuk. Roccoco, teatru. Nu. 

Nu Jeger si nu baschet. 

Am sarit in gol. N-ar fi prima data. Am sarit cu un avant, cu o dorinta si nevoie care poate muta muntii din loc. Pentru prima data pare mult mai profitabil. Pare logic cumva. Pare mai safe. Daca intr-adevar e, nu cred ca voi sti vreodata. Am ales in aceleasi directii, evident si banal, de altfel. Am ales sa cobor si sa caut. Sa ofer inainte de-a primi. 

Ma tot gandeam ca mi se pare mare lucru ca a reusit sa ma faca sa ma simt mica si tematoare, cand in alte dati deschideam usa cu piciorul. Cand ii puneam mana in cap si ma intindeam pe pervaz. Cand deschideam sertarul sau cand plecam pur si simplu. 

Acum ezit si am temeri. 

Cred ca-i singurul capitol care mi-e ciuda ca-i asa cum ii si tare-as fi vrut sa fie altfe. Mi-as fi dorit sa ma aplec dupa nenorocita aia de cutie cum o faceam candva. 

Intr-adevar, ma lasa sa vorbesc cand simt ca trebuie. Ma vede asa cum sunt si ma lasa sa fiu. Se teme si invata zi de zi, la fel ca mine. 

Noi doi si-un cort. 

Soare

Vreau sa ne urcam in masina si sa plecam. Cu cafeaua la pachet, cu muzica buna pe fundal si zambetele fixate. Si nerabdarea de-a nu putea dormi, desi orice oboseala atunci nu mai conteaza. Cu prima vedere a marii, cand iti zambesc ochii si sufletul. Cand incepi sa simti gust de aer sarat.

- Ai luat tigarile?
- Vezi sa nu uiti cortul!

Soarele, marea, si pielea ta sarata. Altceva nu-mi doresc. Apusuri impreuna, dansand in camera. Cafea pe nisip si eu in bratele tale in mare. Mana la spate si coapse lipite de capota masinii.

Tu.

Amintiri

93 million miles from home.

N-am ascultat melodia asta de cativa ani si am uitat ce senzatii imi putea oferi. O ascultam intr-o vreme de zbucium, de dor, de bucurie si necunoscut. Int-o perioada cand puteam sa jur ca detin multe raspunsuri, cand cunosteam o alta lume, cand imi placea sa descopar si sa imi iau destinul in propriile maini. N-aveam idee, pe de alta parte de ce avea sa urmeze. De intorsurile pe care le pot lua vietile noastre "fix cand nu te-astepti".

Acum, sunt din nou acasa. Acum am alte incercari pe to do list. Alte procovari si un pic mai multa liniste. Acum traiesc altceva. Dupa ani de cautari si "certitudini" am devenit mai potolita si am invatat sa pretuiesc tot ce traiesc. Am si-acum incercari, unele destul de grele, dar sunt atat de linistita...

Pe de-o parte mi-e un pic dor. Mi-e dor sa plec, sa nu stau locului, sa ma fortez, sa plang.

Iar apoi ma uit pe geam si vad o ploaie necontenita de aprilie si furiile ei. Ma bucur de un pahar de bere si de o prosteala. De o partida de amor duminica la amiaza si de-un film vechi.

Mi-a prins bine.

Don't ever take it for granted

Stii cum e? Cand te-am cautat nici macar n-avem idee ce as putea gasi. Am sperat din roti raunchii si, day by day, mi te-ai descoperit. Asa cum nici nu realizam cata nevoie am de tine.
Cat de multe s-au comprimat intr-un an de zile.. nopti de vara cu vin rosu si ploaie torentiala, balcon cu strangeri de mana, lacrimi varsate pe marginea patului, bucurie si uimire, dezamagire dar avand in continuare mana ta intr-a mea. Unde au incaput toate, nici nu-mi dau seama.
Nu ti-ai permite sa ma ranesti pentru nimic in lume.  Ma tii cat de strans poti si stai cu sufletul la gura sperand sa-mi fie bine. Sa ne fie bine.
In ziua aia, Dumnezeu m-a ascultat mai mult decat credeam si mi-a oferit mai mult decat meritam.
Doare, si desi ti-ai fi dorit sa fie altfel, le iei pe toate asa cum vin. Pentru ca ai mereu spatele asigurat. Nu te lasa pentru nimic in lume.
Tie nu stiu ce sa-ti spun.. ai provocat atata bucurie incat nu pot descrie. N-ai mai vrut sa stai. Va veni si ziua cand vei veni pentru totdeauna.
Pana atunci, a fost atat de bine sa te stiu, sa te simt.

Este cel mai bun om din lume. Se rupe in doua sa iti faca pe plac. Sa te alinte, sa te rasfete, sa te protejeze. Sa iti ofere tot ce poate, incercand a fi tare pentru orice obstacol urmeaza. Sa te faca sa razi. Cu gura la urechi. Sa-ti cante si sa te ia la dans in bucatarie la 2 noaptea.

Sa parieze pe un viitor cu tine. Te sustine mereu. Si te urmeaza.

Mi-am gasit cel mai bun prieten. Mi-am gasit cel mai potrivit partener. Pe viata.

Speram atat de mult sa apari.. te-am cautat o vreme. Cat timp am dat de oameni prea fricosi de iubire, prea mici sau mari pentru sufletul din ei. Prea curajosi sau prea tematori. Si-am aflat cat de mult inseamna o iubire ca si-a noastra.

Fara filtru

Palmele ude care se tin de tablia patului. Apropo-uri discrete la 2 noaptea si mainile pe coapse. Spatele lipit de geamul balconului si cearsafuri ude.

E a dracului de interesant. Cum nu realizezi cat de mult cantaresc din cand in cand. Atunci cand o conversatie zgomotoasa si fara rost e intrerupta de o mana in par sau cum un oral atunci cand esti pe punct de plecare iti revizoreaza pana si firele de par din cap.

Atunci cand aceleasi ganduri se intalnesc in priviri. Cand stii cat de departe te va duce si-l lasi. Cand iti stie gandurile si te surprinde. Cand il lasi sa te surprinda. Cand stie in care sertar sa caute, desi e prima data cand intra in casa.

Dragostea esti tu. Sa nu pleci.

Pastreaza-mi calmul

N-ai cum de-acum de-napoi sa-ti mai pese.

Nu, nu mai e cum stiai. Viitorul nu mai e ce promitea a fi. Si.. s-a intamplat cum sperai. Ai primit ce visai sau mai bine. Si-a intors in sfarsit viata fata spre tine.

Sa fie oare azi acel candva de demult? Sa fiu eu oare cel de care n-ar fi trebuit s-ascult?

Rivers

Ma simt prinsa ca-ntr-o valtoare. Un rau rapid, plin de cascade si vartejuri. Cu degetele infipte in colac, ma sperii, ma tin strans - ma stropeste in fata si-mi rade in nas. Iar apoi rad eu.
Pentru ca uit ca am mereu colacul acela in jurul meu. Simt ca oriunde m-as duce, ma pot tine de el.

Am realizat acum cat de mult am putut suferi de-a lungul timpului. Cat a putut fi de grea durerea, cate suferinte-am adunat, cate nopti cu pumni stransi si dureri in piept. Le-am ingropat atat de bine, incat pentru o vreme am si uitat de ele. Am uitat cat a putut sa doara, pana cand a durut iar. Atat de tare incat eram aproape sigura ca se va rupe ceva in mine. Poate ca s-a si rupt la un moment dat. Pentru ca n-am mai fost nicicand aceeasi. N-am mai simtit-o o vreme buna, iar cand a aparut, a aparut cu surorile ei de demult. Cu intrebari nescrise, cu raspunsuri spuse dupa usi inchise, cu raspunsuri de care n-am mai avut nevoie.

Si-atunci realizezi ca nu ai raspunsurile. Realizezi ca, desi ai trecut prin atatea, n-ai putea stii cum e mai bine. N-ai putea sa dai cai corecte de urmat, sfaturi cu sanse mari de reusita, povesti cu talc la sfarsit. Ca, la urma urmei, toate au contribuit cu cate ceva. Desi de multe ori ti-ai fi dorit sa o iei pe scurtatura.

De vreo 9 luni incoace am intrat intr-o alta lume. Am intrat intr-o lume in care am redefinit cam tot ce ma inconjura si ma definea. Am facut sacrificii mari si am schimbat multe. Iar apoi, seara, cand imi pun capul pe perna, nu regret nimic.
Pentru ca de aproape un an incoace am facut cunostinta cu linistea. Cu nopti in care sunt rasfatata fara sa o cer, cu dimineti in care sunt pupata, iubita. E pentru prima data cand n-am second thoughts. Cand stiu ca e el. Cand nu-mi ajunge toata iubirea din lume ca sa i-o ofer. Cand n-am avut nici macar o cearta, discutie, neintelegere. Cand i-a fost teama sa ma raneasca, si-a zis.. "Stiu ca voi regreta, dar nu pot sa te ranesc."

Simt si acum ca-mi doresc lucruri din viitor, dar e pentru prima data cand prezentul ma multumeste. Cand azi imi ajunge. Cand tot ceea ce el imi ofera e deajuns. Imi ajunge toata bucuria din lume pe care-o simt. Imi e de ajuns linistea mai presus decat toate averile din lume.

Cand il doare, pe mine ma doare mai tare. As intoarce lume asta pe dos sa-l stiu fericit si i-as aduce luna sa-l stiu sanatos.

Doua inimi.

Seara de seara

Cat de mult am putut sa ma tem. Cand sufletul mi-e inconjurat de atata caldura, cat am putut sa ma tem sa nu-o pierd. La fel cum ai pierde un lucru vital. Cum ai pierde ce te mai poate tine in viata.

Cumva, simt ca l-am regasit. Cumva, acum am niste certitudini. Certitudini, alea de care ziceam ca nu exista. Eu simt ca ele-s acolo. In fiecare seara in care ma strange ca pe cea mai mare comoara a lui. Atunci cand ne prostim si radem. Cand doar ne uitam unul la celalalt si zambim. Cand stim.

Nu regret nimic. Nu ma tem de nimic. Sunt iubita.
Ilinca, Matei. Doar bine.

Am plans din toti raunchii. Am simtit cum imi tremura toate incheieturile si disperarea mi-a fost atat de mare incat nu mai gaseam nici o cale de scapare.
Nu cred ca regret nimic. Nu regret pentru ca asta sunt. Sunt o luptatoare, iar a ceda la prima ocazie nu ma reprezinta. Acum am realizat in schimb ceva. Am realizat ca merit pe cineva care ar putea sa suporte orice, mai putin sa ma piarda. Care sa se cutremure la gandul asta si sa-si aminteaza zilnic ca sunt eforturi ce trebuiesc facute pentru a ramane pe acelasi drum. Ca aproape zilnic trebuie sa mai inchizi un ochi, sa te impingi singur mai departe, ca asa e iubirea. Ca fara nici un efort, nu rezisti. Nu-ti cade nimic din cer. Nici o hotarare, nici un cadou. Ca trebuie sa-ti incretesti mintea ca sa iasa ceva.

Vom vedea.

Noaptea de atunci

"Azinoapte am simtit ceva ce n-am mai simtit de foarte mult timp. Imi venea sa plang, sa-l strang de fata si sa-i spun"bai, ma cac pe mine de frica sa nu te pierd. Sa nu cumva sa s-opreasca. Sa nu cumva s-ajung sa simt iar golul acela infernal. Tremur de frica c-ai putea candva sa nu mai fii. Imi venea sa-i spun "sa nu cumva sa pleci vreodata. auzi? Apoi realizam cat de fragila e iubirea. Cum o poti destrama. La fel cum face o unghie nepilita unui ciorap de cinspe DEN. Ma gandeam cum iubirea nu-i ceva ce poti cere, cum zicea Paler. Cel mult poti s-o oferi. Si-apoi realizam ca nu pot sa-ti cer nimic. Realizam ca nu voi putea sa te protejez niciodata de tine. In momentele de glorie voi putea cel mult sa te protejez de mine. Si-apoi imi vine iar sa-ti urlu. Du-te.. du-te si stai singur. Dar vine inapoi. Intoarce-te mereu. Spune-mi ce sa fac. Spune-mi sa te las in pace sau sa te iubesc. Dar nu pleca niciodata de tot. Auzi? Vino inapoi, iti spun"
A fost o perioada ca o mare calma, fara vant, fara valuri. O perioada cand am plutit si mi-am legat si inodat toate firicelele ce mai atarnau din mine. Si-apoi ne-am tot dus.. Am pus piciorul pe scara rulanta si ne uitam cum ne duce in directii gresite fara sa facem nici un pas. Cum un pas ar fi fost deajuns insa nu l-am facut si acum e deja prea departe ca sa ne gandim sa ne-ntoarcem. Dupa un gol atat de mare am renascut. Am ajuns sa stau ore in sir, citind sau ascultandu-l pe Passenger cu pieptul cald. Cu colturile gurii ridicate. Sau in pantaloni scurti pe un balcon mult prea stramt, curgandu-mi lacrimi siroaie si spunandu-mi in gand "il iubesc". Pe o terasa rece, pe un fotoiu ce sta sa se rupa, cu ploaia cazand siroaie in jurul nostru si-un pahar de vin rose in mana.

Poate ca-i mult prea devreme sa-mi fac gandurile astea. Dar mi s-a strecurat gandul c-ai putea vreodata sa nu mai fii. Si n-a mai plecat.
Vreau sa te sarut mereu. Sa-ti sarut pieptul si sa-mi musc buzele. Sa iti sarut mainile si sa simt cum ma vrei. Vreau sa dansam pe Jenifer Rush noaptea la 3. Vreau sa-ti cumpar ceasuri. Si vreau s-ajung s-o cunosc pe Ilinca.
In momente de genul asta trebuie sa-mi strig durerea. O strig aici pentru ca lui nu i-o pot striga in felul asta. Lui pot sa-i spun ca eu nu voi pleca. Eu voi sta si voi astepta, strangandu-mi bluza in jurul umerilor."

Sunt momente cand nu poti nici iubi cum iti vine. Trebuie sa iubesti c-o iubire cuminte ca nu cumva sa faci mai mult rau decat bine. Trebuie sa iubesti, dar asezat.


Eu n-am avut niciodata o iubire asezata de oferit. Eu am iubit cu furtuni, cu vant puternic si cu strans puternic in brate. Iubirea mea e genul de iubire nu prea usor de digerat. De multe ori a provocat teama sau retinere. Pe de-o parte inteleg si de ce.

Cum spune Blue, fara complicatii, dar complicat, desigur.

Dor

Asa, ca o umbra. Ca un inel pe care nu-l mai poti da jos, ti-a intrat in carne si ajunge sa faca parte din tine.
Ca un gand, cand cineva ti-a murit si pe parcursul zilei apare.
A ramas suspendat.

Cateodata mai transmite cate-o adiere de dor. Altadata de necunoscut. Ca si cand, dupa razboi, creierul se protejeaza uitand tot. Uneori ma surprinde cu cate-un zambet.

Dorul acesta n-are un nume.

Gold

And if you're gonna stay
I'll place you high upon a hill
And with my hands
I'll build a tower in your name
And you will do the same
Won't you my love?
Won't you my love?
Won't you my love?

HEart full of silent fears

Prosteste-ma, iti spun. Prosteste-ma si spune-mi mincini pe care sa le cred cu zambetul pana la urechi. Spune-mi ce-ti trece prin cap sau nu. Nu-mi spune decat ce crezi ca voi lua de bun. Spune-mi in ce feluri vrei tu sa-mi spui. La un pahar de vin acru, fumand o tigara sau in pat in timp ce-mi tii mana pe umar. Pacaleste-mi urechile si ochii cum n-a facut-o nimeni pana acum. Fa-ma sa te cred in timp ce nici tu nu crezi ce spui. Fa-ma sa fiu iar naiva si inocenta. Sa ma uit cu ochii deschisi larg la tine si sa-ti sorb cuvintele din gura.
Fii ce n-a reusit nici unul dintre cei ce mi-au trecut prin viata, inima, pat sau casa. Fii tu cel care stie. Fii tu cel care imi simte simtirile inainte ca eu sa le simt. Du-ma acolo unde eu nu mai stiu. Du-ma acolo unde nu-ti pot citi literele de pe buze, acolo unde nu stiu ce-ti spune sufletul, acolo unde habar nu am ce frici ai. Du-ma, iti spun.

V-am citit mereu. Cateodata, in prostia mea, ma bucuram ca pot face asta. Atunci cand voi n-ati avut cuvinte, eu stiam ce ganditi. Stiam cat va e de frica. Stiam cat de nesiguri sunteti. Simteam cat de mult va concentrati sa pareti puternici. Simteam cat de fragili sunteti atunci cand incercati sa scoateti in evidenta altceva.

Cum puteam sa zambesc. Si eram mandra, in sinea mea. Pentru ca eu mereu am stiut. Orice a fost, eu am simtit.

Urasc jumatatile de masura la fel cum urasc masinile albe si ultimele haine din cosul de rufe. Ma obosesc copilariile precum ma oboseste un om prost. Cat de fututi pot fi oamenii. Vor, dar nu de tot. Dau, dar mai pastreaza putin. Ar sari, dar se tem. Cum zicea boss. "Salasluiesc in noi cirezi de dihanii. Ce bine ca le dam drumul pe rand". Eu le-am pus mereu pe toate in fata. De la inceput. Ca sa stim cu ce avem de-a face. Pentru ca asa mi s-a parut mereu corect.
Acum, dupa atata timp, sunt lucruri pe care nu le mai accept. Acum, vad cu alti ochi totul. Acum stiu cum se inclina balanta si plec inainte sa cada dracului de pe masa.

Cer multe si ofer si mai multe. Am pretentii mari si sunt critica. Bag de vina si apar in siuatii mai putin placute. Pe de alta parte, te iau in brate atunci cand te astepti sa plec. Inteleg  mai mult decat pot altii sa conceapa si raman acolo atunci cand ai nevoie de mine.

Stii cum e? Ori inveti sa ma prostesti, ori pui toate cartile pe fata. Sau pleci.
Vreau totul sau nimic, intelegi? Vreau sa-mi spui si cel mai ascuns gand al tau si vreau sa sa stii care-ti sunt limitele. Sa stii ca voi intelege mereu, atata timp cat esti sincer. Ca te voi ajuta mereu atata timp cat nu vei indrepta vreodata armele spre mine. Ca te voi rasfata mereu, atata timp cat iti voi veni in gand. Ca voi avea mereu grija de tine, atata timp cat imi vei da ce am nevoie. Te voi iubi mereu atata timp cat nu vei pleca niciodata.

Nu pleca si tu. Invata dracului din mers si adapteaza-te la tot ce ne asteapta. Tine-ma de mana si nu-mi da drumul. Daca crezi ca nu poti face asta, da-mi drumul acum.

"Well eyes tell a thousand tales
Chasing my own one around
Coffin with a thousand nailsAnd we hammer this last one down"

Dinti

"Incearca sa nu plangi iti spun. Doar oamenii slabi plang. Aproape oameni, departe oameni, prin preajma dezastre latente care inca nu si-au intalnit crucile. Abonatul contactat nu raspunde. Va rugam reveniti. Plangi Doc, normal ca plangi. Nimeni nu plange din cauza ca e slab. Plangem toti pentru ca suntem al dracului de puternici. Atat de puternici incat ne dam seama de toata taria care zace in noi. Plangem pentru ca suferim. Stim cat de inutil e, cat de al naibii de frumos si de viata implinita a fost. Stim ca o vom lua de la capat, tinand cu dintii de oameni, cu vorbe de zile, cu dragoste de viitor sau prezent si cu amintiri de trecut. O luam de la capat de fiecare data. Si cand te gandesti cat de puternic esti, cat de puternic ai fost si cat de puternic trebuie sa fii, te apuca plansul. Oameni puternici ti-au dat drumul, alti oameni te vor prinde. In tot si toate urme de dinti. Si totul intr-un fel sau altul e uneori o imensa neintelegere canibala. Cam ca atunci cand te indragostesti, Cam ca atunci cand o iei din nou, de la capat.

Sa nu pleci gandesti. Sa nu pleci si tu. Sa nu schimbi vorbele astea cu alte cuvinte. Din acum sa nu faci un atunci. Din cum este, sa nu faci un cum era. Mi-e teama babe, mi-e teama de momentele astea. Mi-e teama pentru ca le am si de la ce avem invatam mult prea bine cum e cand nu mai avem. Mi-a ajuns, sunt prea intelept si cunoscator, in domeniul asta. Vreau sa fiu prost, cel mai prost, regele prostilor care nu stie cum nu e. Prosteste-ma te rog, ce sa fac eu cu un destept care stie cum e cand nu e? Cand nu ar mai fi problema ta cum nu mai sunt, as fi  doar problema mea si de problemele astea sunt satul. Ne vom dezamagi candva unul pe celalalt, poate o prostie fara importanta, poate o prostie capitala. Poate nu azi, poate nu maine, poate nu prea devreme, in mod sigur nu prea tarziu. Hai sa nu o facem in termeni, hai sa nu o facem la fel. Hai sa ne dezamagim iluziile nu realitatile. Shh iti sopteste in timp ce te musca usor de ureche. Ai uitat Blue? Scriitorii nu vorbesc. Scriitori scriu. De asta e liniste intre noi. Da, asa e. Scriitorii scriu. Unii traiesc din asa ceva, altii omoara lent sau rapid  scriind. Si tu le-ai facut pe ambele. Nimeni nu e perfect iti reaminteste. Stiu babe, gandesti. Nimeni nu e perfect. Spune-le astea indragostitilor. Nici macar nu o sa te auda. Uita-te la noi cat de perfecti suntem impreuna.

Nici nu s-a dus bine dimineata Doc. Tu mai aprinzi o tigara, ea mai da peste cap un pahar. Si nu te temi pentru sufletul tau cand simti ca nu-l mai ai. Se teme el si pentru el si pentru tine, cand se intoarce acasa. Stii unde e acasa Doc? Peste tot pe unde a ajuns chiar si pentru o secunda persoana de care te-ai indragostit. Si e liniste Doc. Ca asa e mereu cand sufletul ba e plecat, ba e pe la celalalt. Cine sa tulbure linistea? Doar gandurile si cateva cuvinte. Fumezi prea des..Bei prea mult.."

Whispers

Sambata seara cand afara e frig, noi bem c-o bere in plus si dansam in mijlocul camerei ca si cum nimic n-ar mai exista. Zile de marti cand te trezesti cu mana lui pe coapse si-ti spui ca-i mai mult decat perfect tot ce se intampla. Dimineti de miercuri cand esti suparata ca parul ti-e vraiste, trebuie sa scoti gunoiul si nu mai ai timp sa fumezi. Luni la amiaza, alergi din stanga in dreapta si nici nu simti cum trece timpul. Joi dupamasa, cand ploua si e vant si nu-ti doresti altceva decat sa stai intinsa, sprijinindu-ti capul pe piciorul lui intr-o camera calduroasa. Sa porti haine cu un numar mai mare si sa bei vin fiert, dar rece, ca ti-e lene sa-l incalzesti. Sa te gadile dupa ce l-ai sarutat pe gat si sa strige "pardoooon", trezindu-te din amorteala. Sa-ti cante manele vechi si sa te ia in brate atunci cand ii faci o cafea.

E ciudat. Inainte, erau mereu rugaminti.. acum, nu stim cum sa sarim unul pentru celalalt.
Sunt zi de zi griji, nemultumiri, temeri... dar in ciuda tuturor, am siguranta. Am ceva acolo in spate care nu ma lasa sa cad si care-mi tine lanterna inspre viitor. Ca si atunci cand stii e posibil sa cazi, dar n-o sa te doara prea tare.

In imina mea e clad.

Nu sunt nici eu printesa

Multumesc Nu-sunt-printesa pentru cuvinte. Nu le-am mai gasit pe-ale mele, asa ca le impartasesc pe-ale tale.

"Cred ca intr-un fel apreciez femeile cuminti. Fetele care stiu sa zambeasca fara sa ceara nimic la schimb.

Le invidiez capacitatea de a accepta un om pentru fix ceea ce este el. Sunt cele care nu-si forteaza jumatatea sa le faca pe plac si sa le zambeasca pentru ca asa simt ele ca trebuie.

Sunt fetele care-i fac pe baieti sa se simta apreciati si doriti si indeajuns. 

Fericitele care stiu sa nu puna presiune, sa nu forteze lucrurile si sa nu-si doreasca mai mult decat ceea ce primesc; si fiti siguri ca primesc multe pentru asta.

Mi-as dori zile in care sa nu mai bat din picior si sa nu-mi pun mainile in sold pentru ca am zis ca facem aia si am facut-o pe cealalta. 

Mi-ar placea sa nu am senzatia ca stiu ce simte cel de langa mine mai bine decat stie el. 

Vreau povesti si drame si filme si sentimente duse la extrem. Vreau sa tip cand nu-mi convine ceva si vreau pe cineva care stie cum sa ma tina de mana pana cand ma potolesc.

Sunt din gasca tipelor neastamparate. Cele care-ti vor oferi totul, dar nu fara sa te impinga la limite.

Invidiez femeile care au rabdare, sunt calme si nu vorbesc niciodata mai mult decat e cazul. Poate chiar le doresc povestile de iubire alaturi de cei care au fost disecati de impulsive.

E usor pentru ele; ma fac sa-mi doresc, macar pentru o perioada, viata lor banala si simpla si senina.

Dar ma aliez nebunelor, iar nebunele vor multe. Vor sa miste suflele si se razvratesc cu brutalitate cand nu detin controlul. Vor sa fie ascultate si intelese, cand nici ele nu stiu exact daca e alba sau neagra.

Vor complicat si simplu, vor sa schimbe vieti si sa ramana in inimi. Isi intind mainile catre venele unui el ales, incearca sa-si faca loc in ele, si prin fiinta lui sa-si inteleaga propriul rost.

Vor sa fie salvate. Vor iubire, chiar daca n-ar mai face nici macar un pas in directia aia, de frica haului ce le-asteapta. 

Sunt mai fragile decat par si mai puternice decat lasa la vedere.  Le e frica sa nu distruga totul prin simplul fapt ca-si fac cunoscute dorintele. 

Ravnesc la simplitate, dar refuza mediocritatea conjugala.

Nebunele vor fericirea din mintea lor si nu se vor opri pana cand nu le va arde pielea sub atingerile celor care stiu cum sa le ofere asta."


Bat din picior. Nu stiu daca-i motivat batutul asta, dar asta se intampla. 

Stau in patul mare si racoros pe care mi l-am dorit atat de mult. Intr-o casa cu peretii pictati si culori de lemn vopsit. Nu stiu cum, dar lucrurile se aseaza intr-un fel sau altul. 
Imi e atat de drag.. cu fiecare noapte dormita impreuna, cu fiecare zambet furat pe furis, cu fiecare "ma gândesc la tine si sunt norocos sa te am", cu fiecare atingere ce-mi activeaza mintea.
Esti al meu si te iubesc.

Eu, el si marea

Stau cu telefonul in mana si ma gandesc cum as putea exprima atatea senzatii. Cum as putea scrie despre mana lui. Despre modul in care ma priveste cu ochii lui albastri, despre cel mai frumos zambet din lume, despre "tu esti... tot.".
Am intrat in mare si am înaintat.  Singura. Cu mainile pe langa corp, simtind apa rece cum imi activeaza simturile. Pe masura ce inaintam ochii au inceput sa se inunde. M-a luat un val de recunostinta si multumire. Pentru ca traiesc momente la care candva visam. Pentru ca am frica ca peste ani voi uita ce-nseamna fericirea adevarata. Si-ncerc din rasputeri sa-ncetinesc timpul.
Facem glume despre copii, ma face sa rad cu lacrimi, ma strange atat de tare incat parc-ar vrea sa-mi lipeasca la loc bucatile de suflet rupte. Ma mangaie si imi aduce scobitorile. Face misto de prostiile mele. Imi cumpara tigari si ciocolată. Imi face masaj la talpi si imi saruta gatul. Ma cauta in pat si imi spune la cateva minute ca sunt viata lui. Imi cara bagajele. Imi spune despre copii. Il ajuta pe tati si imi povesteste despre ce calitati trebuie sa aiba un fundas stanga. Ii e teama sa nu ma supere si ma acopera. Ii e frica sa ma trezeasca. Imi face masaj la ceafa si ma saruta. Iar si iar. Si-mi spune iar ca sunt tot ce si-ar fi putut dori. Imi face cafeaua si imi aduce tigarile. Ma vrea. Mereu.
Sunt mai mult decat iubita si pretuita. Ma trezesc in prezenta lui si imi doresc sa adorm la fel. Ma bucur de toate clipele ce le petrec cu el. Il sarut, rad cu gura pana la urechi, il las sa ma stranga cu mana la spate atunci cand ma saruta, iar peste 5 minute fac si el la fel.
Imi pune mana pe brat si-mi spune ca sunt puternica. Isi pune mainile la ochi cand imi pocneste vreun picior si ma lasa sa-l bat la skandenberg. Are cele mai frumoase maini din lume si ii place freza mea de la 10 dimineata. Imi pune muzica si rade de mine.
Seri in care stiu ca i-am furat inima dintre valuri si dimineti in care stiu ca i-am daruit-o pe-a mea.
Cand imi atinge pielea si fire de nisip s-au strecurat sub mana lui si cand se uita ca la o opera de arta la sanul meu care se vrea rasfatat.
Nu-mi pot dori altceva.
E bine.

You

...and I wanna play hide-and-seek 
and steal your clothes 
tell you I love your shoes 
and sit on the steps while you take a bath 
and massage your neck 
and kiss your face
and hold your hand
and go for a walk
not mind when you eat my food
talk about your day
and laugh at your paranoia
and give you tapes you don't listen to
watch great films
watch terrible films
and tell you about the tv programme I saw the night before
and not laugh at your jokes
want you in the morning
but let you sleep in for a while
tell you how much I love
your eyes
your lips
your neck
and worry when you're late
and be amazed when you're early
be sorry when I'm wrong
and happy when you forgive me
look at your photos
wish I'd known you forever
hear your voice..
in my ear
feel your skin..
on my skin
and get scared when you're angry
and tell you you're beautiful
and hug you when you're anxious
and hold you when you're hurt
and want you when I see you
and whimper when I'm next to you
and whimper when I'm not
and melt when you smile
and dissolve when you laugh
and buy you presents you don't want
but not understand how you think I'm rejecting you
when I'm not rejecting you
and wonder who you are
but accept you anyway
but I want what you want
and think I'm losing myself but
I'll tell you the worst of me
and try to give you the best of me
because
you don't deserve any less
answer your questions when I'd rather not
and tell you the truth 
when I really don't want to
and try to be honest
because I know you prefer it.